cu toamna într-o mână,

  în jocul armoniei de culori

Mi-e dor de toate toamnele mele adunate în suflet, în pași, în doruri  spuse sau nespuse.

  Mă revăd școlărița, mereu ambițioasă, dornică să înceapă școala. cu uniformă nouă sau de anul trecut, cu  manuale  și  caiete învelite în hârtie albastră, până seara târziu, etichete cu  lipici,cărți  noi, foșnitoare, în
ghiozdan de prins în spate.

Liceul cu  atâtea necunoscute, emoții și spaime, bilețele ascunse-ntre file, extemporale și teze, aldehide și cetone  neuitate  niciodată, de spaima  babacului, scurte plimbări pe sub castanii  din  apropierea  gării.

  Liceul!

 Mereu mă întorc cu gândul la anii aceia fugari în  haina lor frumoasă!

Mi-e dor de  studenție!

Alte  gînduri, cursuri  notate în caiete mari, ocheade și  dansuri, sesiuni  cu  săli de lectură-  locurile se ocupau repede de tot, cărți  împrumutate, notițe și  temeri, vacanțele altfel-  la munte, cu schiuri de împrumut, fug mult prea repede toate...

   Întâiul an de profesoară, pe alee plesneau nucile-n coajă, ce director, spaima  tuturor,  navetă, necontenitele fugi dimineața de tot,  către  autobuz și seara  către casă- profesoara este și  mamă și soție, întocmește  planuri de  lecții, are  griji de tot felul.

Toamne  cu  examene, concurs  și emoții,  mereu, alte necunoscute.

  Mai tare și mai  frumos  păstrez în   toate  buzunarele  inimii  toamnele mele  de mamă, pe rând- să nu lipsească nimic  din tot  ce le trebuie  copiilor mei.

  Câte emoții frumoase!

Câte ceva se repetă, apar alte și alte  noutăți-  examene,  admiteri, plecări și scurte, tot mai scurte sosiri.

   Toamnele  s-au ales, de la sine,

pentru căsătoriile fiilor mei,  profesoara  este  și „buni„, lecții, îndemnuri, povești și gramatică,  plimbări cam prea scurte, vremea fuge, ca nebuna!

Încetul cu încetul,tonuri și culori, frunze și ierburi dansează cel mai frumos vals: 

dansul toamnei!