”Un om care nu prea primește scrisori

      nu deschide plicul cu ușurință. Îl cântărește în mână, citește numele expeditorului și adresa, se uită la scris și cercetează timbrul și data”. 

( astăzi este ziua scrisului de  mână)

povești pentru prieteni.

 Ce să zic? dacă ar fi să acceptăm ideea că tehnica este o fantezie a realității, ar trebui să ne declarăm niște norocoși că suntem contemporanii unei explozii de noutăți tehnice!

Totuși, ele ne îndepărtează de suflet, de trăiri profunde, nu știu cine spunea că nu omul stăpânește tehnica, dimpotrivă, ea îl subjugă pe om.

Generația  mea învață și ea, cum poate,  să țină, cumva,  mersul cu   acest  năucitor mod  de  comunicare.

Am trimis și am primit multe scrisori.Păstrez o parte din ele.
La revederea de acum câțiva ani cu unii dintre colegii de liceu, i-am arătat prietenei mele , R.P.o scrisoare pe care mi-a trimis-o în clasa a IX-a.

 Nu-i venea să creadă.
Am păstrat toate scrisorile pe care tatăl meu mi le-a trimis când eram studentă.
Și felicitările de la copiii mei.💖

Și( bine tăinuite) câteva scrisori de dragoste.💖

În vacanța de dinaintea ultimei clase de liceu, aveam două prietene; fuseserăm colege de gimnaziu, învățam în licee din localități diferite.
Toate primeam și trimiteam scrisori.
Erau niște plicuri micuțe, albe, roz, vernil, bleu.
Într-o vreme, le citeam împreună, la rând, comentam, aveam opinii.
Brusc, am început să ne retragem;fiecare își gusta fericirea în căsuța proprie..
Oricum, așteptam laolaltă poștașul.
Venea cu bicicleta, de ghidonul căreia atașase un fel de pâlnie, care scotea niște sunete imposibil de confundat.
Dacă întârziau scrisorile, aveam un joc-:despărțeam în silabe numele expeditorilor și combinam în fel și chip.
Sau , mai era ceva: IDUC, știi asta?

Mă năpădesc întrebările; când  și cui  i-am trimis ultima oară  o scrisoare?
Când  mi-a adus poștașul plicul  așteptat?💖
Tu îți mai amintești?