e ca un aisberg,doar o mică parte iese la suprafață.Cea mai mare parte rămâne ascunsă în adânc”.
349.
Haruki Murakami.
”Orașul și și zidurile sale incerte„,
De-a lungul a vreo zece ani, de când l-am descoperit, citisem șapte dintre cele optsprezece cărți pe care le-a scris(câteva, în format electronic); voiam să mă opresc. Prea scoate cărțile, ca și cum ar fi piese de consum curent, mi-am zis așa pentru mine.
De Crăciun, în pachetul cu daruri de la fiul meu cel mic,a reapărut Haruki Murakami. Cum cealaltă carte primită parcă nu prea m-a îndemnat la lectură, am început să citesc”Orașul și zidurile sale incerte”. 410 pagini, scris mărunt.
Un fel de roman, aparent de dragoste, conceput ca o spirală, o permanentă pendulare între ”lumea noastră” și cealaltă parte nevăzută a fiecăruia și a tuturor, în care te poți retrage, pentru că, orice ai zice, te atrage ca un magnet.
Multe simboluri și teme ( sau subteme): viața, dragostea, bărbatul și femeia, ”orașul interior”, cu zidurile lui incerte, Umbra, lumea, cartea, cititul, Visele, biblioteca, neînțelesul geniu, râul, pădurea, drumul,noaptea cu ale ei tenebre, moartea ( altfel pentru fiecare viețuitor/- oare), nu ca o permanență, ci doar ca o retragere în acel tulburător oraș cu ziduri incerte), stafia( sau,cumva, ceva ce ar trimite cu gândul la metempsihoză),creierul uman.
N-aș zice că le-am reținut pe toate.
Pe măsură ce am pătruns în aparentul labirint al cărții, cu foarte puține personaje( naratorul, aflat ca și iubita lui la vârsta marilor întrebări, el- șaptesprezece ani, ea- șaisprezece, ambii câștigători ai unui concurs de eseuri, cu tema ” Prietenul meu„(„Ai înțeles?Noi amândoi suntem doar niște umbre”),
domnul Kovasu
( ”Ai avut norocul să întâlnești cea mai bună parteneră chiar la începutul vieții. O dată, pentru totdeauna, dacă pot spune așa.„),
doamna Soeda, Băiatul cu submarinul galben, paznicul Zidului, Umbra, fata de la cafenea),alte și alte întrebări se adăugau celor pe care eu însămi le am în legătură cu unele dintre temele țesute în roman.
Nu voi povesti romanul, pentru că el nu are un final, ca să zic așa, ce vreau să spun este că, după ultima pagină, m-am dus la Jung, să citesc despre”Umbră”. Elevul lui Freud zice că”umbra este o parte inacceptabilă din noi înșine, un fel de ființă inferioară, care dorește să facă ceea ce este interzis”.
Rețin pentru reflecție niște mici fragmente.
„În realitate, nu există nimeni care să n-aibă un secret: Secretele sunt necesare supraviețuirii în lumea asta”, pagina 27.
”Dar ce valoare are o dragoste fără statornicie? „, 46
„ unii spun că trupul este templul sufletului, așa o fi...pe mine problema relației dintre trup și suflet totdeauna mă zăpăcește”, 72.
” când îmi pun fustă, mă simt așa, ca o strofă frumoasă dintr-un poem”,( deși sunt spusele unui bărbat) 154.
” dragostea este o boală psihică grea, neacoperită de asigurarea medicală”. 189. ( m-a distrat)
” existența omului este foarte scurtă, cât o răsuflare.Toată lucrarea lui de zi cu zi nu are mai multă substanță decât o umbră trecătoare...noi, oamenii suntem doar o răsuflare”: 187.
”până la urmă, viața este o serie de compromisuri”, 206.
”creierul își conștientizează el însuți starea lui fizică.„232.
„Odinioară- de exemplu, la șaptesprezece ani= aveam timp într=o cantitate inepuizabilă, la propriu. Ca un rezervor imens, plin până la buză. De aceea, nu aveam nevoie să mă gândesc la el.
Însă acum, lucrurile stau altfel. Ei bine, da, timpul este limitat. Și, odată cu vârsta, devine tot mai important să te gândești la timp/ Pentru că fiecare clipă smulge o așchie din el”, 342.
”lumea în care mă aflam nu era un tărâm oniric”367
”realitatea este aceea pe care trebuie s-a alegem noi înșine, din mai multe opțiuni”, 390.
Dacă timpul nu există, înseamnă că el nici nu se acumulează?
-Ferește. Ceea ce ni se pare nouă o acumulare, o perioadă, cum îi spunem , nu e decât o proiecție a prezentului, o iluzie. Imaginează-ți că răsfoiești paginile unei cărți- pagina se schimbă, dar nu și numărul ei.
P pagină nouă nu are legătură cu cea dinainte. Chiar dacă peisajul din jurul nostru se schimbă, noi rămânem întotdeauna pe loc”. 396.
” Realitatea și adevărul sunt două lucruri distincte”, 398
”Noi plutim în gol. În jur nu e nimic de care să ne agățăm.Dar nu cădem.
Ca să înceapă căderea, trebuie ca timpul să se scurgă.
Dacă timpul s-a oprit în loc, plutim și noi, în gol, la nesfârșit...
....inima ta este ca pasăre în zbor... trebuie să crezi din inimă că „celălalt eu„ te așteaptă dincolo, cu brațe întinse, să te prindă și să te oprească din cădere„, 404.//
Singurul lucru pe care îl luăm cu noi este
Iubirea!
Iubirea pe care o dăm!
Sunt vorbele marelui Anthony Hopkins, după ce casa lui de miliarde i-a fost spulberată de incendiul din LA.
A mai rămas un gard...
Cineva zice că
Cunoașterea adevărată începe cu recunoașterea limitelor.
Cred că voi citi ”Umbra din noi”, Verena Kast.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.