nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie pe voi” ( Matei 7, 6)
Nicolae Steinhardt, „ Jurnalul fericirii”,pagina 234.
Din prima zi a Săptămânii Patimilor, aștept, cu un fel de emoție deloc ușor de explicat, Vinerea Mare.
Frânturi de certitudini îmi vin în minte, oglinzi transparente, detalii intime, modulate, așezate cuminți într-un decor primitor.
În copilăria mea, oricât de modestă i-ar fi fost
familia,de Paști,fiecare copil primea hăinuțe noi.
familia,de Paști,fiecare copil primea hăinuțe noi.
Le îmbrăca pentru prima oară,în seara când se dădea pe sub masa din mijlocul bisericii, încărcată cu flori.
Se adunau în fața Crucii Mântuitorului toate culorile și aromele: tămâie, ceară, zambile, cercelusi, leuștean proaspăt...corole de verde și roz.
Se adunau în fața Crucii Mântuitorului toate culorile și aromele: tămâie, ceară, zambile, cercelusi, leuștean proaspăt...corole de verde și roz.
Mi-e dor de ulița satului scăldată în larmă și duioșie, revăd copila sfioasă din suflet,mergând acasă, pe când îmi trăiau sănătoși părinții, mai apoi doar cu flori și lumină,ador sentimentul de așteptare și emoție,eu, mama cu inima încărcată de bucuria revederii cu copiii mei, studenți, bărbați cu familiile lor mai apoi.
Am păstrat - și mereu o să-i țin un loc pur în suflet- acel ceva nou de Paști, ca o speranță că Învierea chiar există!
Prea multe griji trec acum peste omenire, lumea aleargă încoace și încolo, tot masa de sărbători rămâne preocuparea esențială, omul se vrea îndestulat.
Aș zice, fără pic de ipocrizie, că locul ei ar trebui să fie mai la coada preocupărilor.
”Poate că nu putem scăpa de sentimente, schimbând faptele rele pe fapte bune și așteptându-ne să redevenim întregi...e posibil să te vindeci și fără să te simți întreg.”
Monica Hesse, ”Fata cu palton albastru”
