" Nimic pe lume nu este întâmplător".
Vorbele astea le-am auzit de multe ori, rostite de unii cu emfază, de alții cu tristețe.
Astăzi, cu gândul la anii mei:copila iubitoare a basmelor lui Andersen, studenta, profesoara, mai apoi, ființa de astăzi, mamă și bunică,am redescoperit lumina unui drum.
Și rostul vorbelor de mai sus.
Din noianul de imagini, s-a desprins figura primului meu profesor de Limba română, domnul Fulga, absolvent al Facultății de Litere și Filozofie, recunoscut pentru erudiție și talent în toate satele din jur. La vremea aceea, nu prea înțelegeam cât de mare îți poate fi norocul dacă ai un dascăl adevărat
Înalt,îmbrăcat totdeauna impecabil, deși venea la scoală , adesea, cu o motoreta vișinie "Simpson", impunea respect tuturor:copii, părinți, colegi.
Amintindu-mi-l, îl asociez, involuntar, cu caietele mele de notițe-niște maculatoare foșnitoare, cu foaie gălbuie și aspră. De fapt, caietul de teme și cel de clasă erau la fel de ordonate; titlul era marcat printr-o subliniere specială,pe care, mai târziu,am transmis-o și elevilor mei.
Domnul profesor acorda mare atenție ca noi să memorăm în întregime textele frumoase din manual, fie în versuri, fie în proză.
Domnul profesor acorda mare atenție ca noi să memorăm în întregime textele frumoase din manual, fie în versuri, fie în proză.
Știu și acum fragmente mari din "Scrisoarea III","Amintiri din copilărie","Toma Alimoș","Ardealul".
În marea mea admirație pentru profesor, intuiam, poate, dorința ca eu însămi să ajung cândva profesoară de Limba română.
În marea mea admirație pentru profesor, intuiam, poate, dorința ca eu însămi să ajung cândva profesoară de Limba română.
Am păstrat mulți ani caietul de teze din clasa a V-a. Când am rămas fără el, mi s-a furat, parcă, o bucățică de suflet.
Două subiecte cuprindea teza: de povestit un fragment din „Amintiri din copilărie” și câteva cerințe de gramatică și de vocabular.
Parcă văd cu ochii minții subliniată de două ori greșeala care nu s-a mai repetat vreodată ;am scris "începe ai", în loc de "începe a-i".
La sfârșitul tezei, cuvintele scrise parcă aveau glas :
" Deși lucrarea nu este lipsită de unele greșeli de exprimare și de scriere este foarte bună. Ea anunță pe viitorul intelectual. Dacă vei munci mult și fără întreruperi, vei cuceri cetatea științei".
N-am schimbat niciun cuvânt, pentru că n-am uitat nimic din ce era scris pe teza mea. Transcrise în suflet,ele m-au călăuzit pe firul vieții.
N-am schimbat niciun cuvânt, pentru că n-am uitat nimic din ce era scris pe teza mea. Transcrise în suflet,ele m-au călăuzit pe firul vieții.
Sub o cruce albă, nu foarte departe de școala, unde ne-a învățat, Domnul Fulga își odihnește pasiunea.
Și erudiția.
Au trecut anii, am absolvit secția ”real” a unui liceu teoretic foarte bun, apoi Facultatea de Filologie.
N-am cucerit cetatea științei, dar mi-am făcut meseria cu pasiune și cu dragoste.
Vremea fuge ca nebuna...aproape 40 de ani dedicați copiilor.
N-am cucerit cetatea științei, dar mi-am făcut meseria cu pasiune și cu dragoste.
Vremea fuge ca nebuna...aproape 40 de ani dedicați copiilor.
Sunt mulți, sunt puțini, anii aceia sunt eu.
Timpul își cerne mersul, în haina lor cu forme calme culorile toamnei se îndulcesc.
Septembrie murmură o muzică doar a lui.
Deunăzi, invitată într-o emisiune la Centrul Cultural Pitești, să descriu drumul meu de profesoară, din lumea gândurilor s-a ivit figura primului dascăl adevărat care, într-un fel doar de mine știut, mi-a luminat calea.
Neobosită, lumina curge blând peste locuri și peste amintiri,impregnându-le un sens care vine din interior.
