„oglindă din perete, oglinjoară...„
Nu știu ce-și vor fi spunând bărbații care se regăsesc după mai mulți ani. Nu am tras cu urechea la vreo revedere a unor domni.
Nu i-am întrebat nici pe fiii mei.
Mă întreb, nu chiar cu uimire, de ce unele doamne simt, așa, o nevoie de a exagera sau, pur și simplu de a scorni o minciunică, atunci când ar putea ori să tacă, ori să nu aducă vorba despre cum arată o fostă colegă/ amică etc. revăzută după ceva timp.
Ieri-soare blând, lume puțină la plimbare.
Amiază cu unde luminoase stingându-se în melancolia unui martie călduț.
Suav, ușor, obrazul zilei se așază( niște doamne- autoare ale DOOM- recomandă ,acum , scrierea ”așează„, refuz să le ascult)cuminte peste suprafața,parcă, plictisită, a lucrurilor.
După vreo câteva zile petrecute cu nasul în batistă, din cauza unei răceli nesuferite, mergeam așa, fără gânduri, bucurându-ma în sinea mea că, uite, vine, vine primăvara!
Într-o stație de autobuz-o siluetă se întoarce brusc către mine.
Preocupată de ale mele,abia când mi-a vorbit, am recunoscut-o.
Cu niște ani buni în urmă, cred că vreo 35, în aceeași cancelarie-liceu mare, ne vedeam rar, poate doar la semnarea condicii.
Ședințele se organizau în școli diferite.
- Vaaai, nu te-ai schimbat deloc, zău, arăți nemaipomenit, crede-mă, nu am niciun motiv să te laud gratuit.
Când să mai salut, când să mai apuc să zic și eu vreo vorbă?
Femeia !
Complicată poveste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.