Nebănuite sunt frontierele sufletuli

  Pentru mine, cea mai limpede perioadă a vieții au fost anii de liceu.

Din clasa noastră de „real A„-13 fete și 20 de băieți- lipsesc trei colege:Pufu care, probabil, fugise la vreo întâlnire,  Andreica și Zafiu.

Cred că fetița era fiica fotografului.

Acum, dacă s-ar striga catalogul, în locul Victoriței, al Mioarei, pentru Carmen, Pufu și pentru 1o băieți, ar răspunde doar dorul crescut din imaginea unor figuri dragi de adolescenți cu aripi nevăzute.

Până în acel an, uniforma era o rochie din stofă de bună calitate, bleumarin, cu guler de pichet alb.Ni se permitea, ca din când în când, să purtăm fuste plisate, tot bleumarin, bluze albe și, obligatoriu, în timpul răcoros, pulovere  negre.

 Către sfârșitul trimestrului, a apărut sarafanul acela stupid, care  se tocea de atâta folosire,completat cu o bluză bleu, dintr-o pânză foarte ușor șifonabilă.

 Martie  era  și atunci luna ghioceilor și a mărțișoarelor( modeste, dar romantice),soarele sclipea, mereu, protector, luna domnea ca  regină  a nopții, iar orășelul își țesea viața lui modestă, între cunoscutele-i repere:gara, cu  brațul  suspendat al pasarelei și furnicarul peronului,două licee și o școală generală,librăria, cinematograful, clădirea partidului, spitalul policlinica, un dispensar,niște  magazine frumoase, piața, străzi, arbori, lumini și umbre, flori și case. 

Doar castanii din preajma  peronului înfloreau, sigur, mai  devreme!

Pentru perechile de îndrăgostiți, care se încumetau să încalce, cumva, regulamentul liceului.

Poate că zilele ne erau, adesea, întunecate de  spaimele tezelor și  ale ascultărilor, iar nopțile ni se scurtau de frica întâlnirii cu „babacu„ sau cu dom Bălcescu, dar din  balconul toamnelor noastre  se  intuia primăvara, iar din albul zăpezii chemam poezia!

Inconfundabilă  stare a  unei lumi  tranzitorii!