( ca o poveste a zilei)
Poate că lumea cea mai frumoasă este aceea pe care o păstrezi în suflet. Când simți că asta reală, în care trăiești, o ia la vale, fără busolă,fugi, cauți un refugiu.
Puteam face fotografii, fără să mai car după mine aparatul vechi, greu, rusesc.
Eram într-o vacanță la Călimănești. Câți ani să fie? Poate că vreo cincisprezece.
Cumpărasem primul telefon deosebit.
Nu eram expertă, iubeam, ca de când mă știu, acel ceva care unește uimirea cu bucuria.
După o plimbare prin stațiune, din balconul camerei de hotel am zărit munții.
Și cerul.
Am ascultat tăcerea înălțimii.
Și am prins clipa!
Cred că acolo unde există formă, sigur există și suflet!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.