orizont verde/ albastru

(  ca o poveste a zilei)

Poate  că lumea  cea mai frumoasă este aceea pe care o păstrezi în suflet. Când simți că  asta reală, în care trăiești, o ia la  vale, fără busolă,fugi, cauți un refugiu.

Eram într-o vacanță la  Călimănești. Câți ani să fie? Poate  că vreo  cincisprezece.

  Cumpărasem primul telefon deosebit.   

Puteam face fotografii, fără să mai car după mine  aparatul vechi, greu, rusesc. 

 Nu eram expertă, iubeam, ca de când  mă știu, acel ceva  care unește uimirea  cu bucuria.

După o plimbare prin stațiune, din balconul camerei de hotel am zărit  munții. 

 Și cerul.

  Am ascultat tăcerea înălțimii.

 Și am prins clipa!

Cred că acolo unde există  formă, sigur există și suflet! 

ceva ce poate nu l-ar întrista

Veniserăm   de prin toate satele  dâmbovițene, cei mai mulți dintre noi eram  fii de țărani  deposedați  brutal, în acei ani, de pământurile  moștenite  de la  străbuni. Nu le era  deloc ușor  părinților să adune  ban pe  ban, pentru costul lunar al vieții noastre  de  elevi-interniști.

În diminețile  de luni, când  zorii trâmbițau în piepturi de  cocoși, doar atunci  când  primeam „învoire„,ne regăseam în autobuzul pufăind  din greu, plecat  cu  noaptea în cap, din  Vânătorii  lui  Nelu  Voicu.

  Patru ani, colegi  de  clasă,  noi  realiștii!

Aripile  ne creșteau  din  suflete! 

Cutezători, îndrăzneți, însetați  de  învățătură. Cu  toate  neajunsurile acelor vremuri.

Ne-am zburătăcit  care încotro, viața  croiește  poteci, luminișuri și  căi pentru fiecare. 

    Olimpic național, la  fel  de tare ca  Mituș de la  B, cu care  împărțea  gloria acelor ani, și-a  făcut  meserie  din chimie, mental și sufletește, inginerul s-a topit  cu  ea  la  cea mai înaltă  temperatură  în Combinatul  de la Călan,  dăruindu-se, poate, mai mult chiar decât familiei.

Într-o zi, după  aproape  jumătate  de secol, ne-am auzit   vocile la telefon. 

Câte povești, câte  năstrușnicii am ascultat  în simpaticele  noastre dialoguri: în copilărie, Vania  era  câinele lui preferat,  parcă  o  „văd„ pe dresoarea  de lei, o  frumusețe sălbatică,după care i se aprinseseră  călcâiele prin anul III  de facultate.
Iubitor  de șah.

Fumător  din pasiune.

Devorator  de  cărți! 

 Cât de  mândru  era  de  copiii și de nepoții lui, pentru care  am regizat  împreună  un  spectacol  cu  daruri  de  Paști. 

Spre  neuitare.

- Ginuca, eu  m-am împăcat  cu mine.

Ultima  oară, am vorbit  joi.

Cât de fragilă  este  granița  care  separă  viața  de  neființă....

 Electron pribeag,  sufletul lui colindă  acum printre aștri.

Fie-i drumul   luminat!

cântecul lui preferat!

Vedem ceea ce nu știam că există!

”Pentru câteva minute, 
redevin adolescentul de mai bine 
de un sfert de veac, 
o adolescență pe care nu am 
cum să o uit vreodată, 
și pe care o port în suflet 
alături de frumoasele scrisori 
de dragoste...”

Revederile  noastre  încep  cu mult înainte  de a ne regăsi: telefoane, povești, o poezie  nescrisă, simțită, însă, în voci, un fel de voluptuoasă  punere în scenă a  ceea  ce încă  nu este, dar sigur va fi !

  

Ele păstrează ceva din parfumul anilor acelora  când aripile  ne creșteau chiar din suflet, fete și  băieți  de prin toate  părțile raionului, colegi de clasă, de  cămin, de reuniuni și de concursuri, imagini curgătoare într-o dulce  căldură de aduceri-aminte.Toate se întrepătrund.
De fapt, noi reinventăm povestea unor ani, despre  care  abia acum simțim câtă bogăție  ne-au dăruit!

Ne  leagă prietenii frumoase,distanța  nu mai este o problemă, ce bine  că  există telefon, ce minuni  aduce internetul! păstrăm în  colț de batistă imagini de ieri, reconstruim altele- anul trecut ne-am întâlnit la Sinaia, acum   ne regăsim într-un han situat între Argeș și Neajlov, nu departe de satul meu, al Cocuței și al lui Cornel, gazda  acestui mărțișor.

Bunici rămași adolescenți visători păcălim vremea,

readucem anii la timpul prezent, curg snoave despre întâmplări care de care mai nostime, dansăm, ce frumoase sunt dansurile  noastre ca din din vremuri de bal, mai apoi, vorbim în  cor sau  ne ascultăm  cu ochii țintă, se mai adună lacrimi în gene, a mai plecat cineva printre nori...

Acum când scriu, altă seară  se cerne, fiecare  este la casa lui, ne-am promis  o  revedere  cu mult mai mulți colegi!

 Da! adunăm bucurii, cu gândul la  sfârșitul  lui mai!

Magicianul din Menlo

 Am mult mai mult respect pentru cel care are o singură idee şi o pune în practică, decât pentru cel care are o mie de idei şi nu face nimic.
Thomas Alva Edison
 
În clasa a VI-a, când tata mi-a cumpărat cărțile, adică manualele, la care mă gândisem cu drag toată vacanța, printre ele, a apărut Fizica. Profesoara nu era calificată, aveam să aflu ceva mai târziu, așa că  noțiunile  primite în vremea aceea  s-au cam risipit .

În liceu, dacă aveai  norocul  ca profesor de fizică să-ți fie dom Bălcescu, puteai fi sigur că zilele nu-țí vor fi deloc ușoare, iar nopțile de dinaintea tezelor, mai ales, îl vor avea ca temător erou tot pe venerabilul domn. Toți elevii știau că  omul fusese o somitate, însă vremea îl schimbase mult. Umbla vorba, că a lui consoartă număra cu vreo douăzeci de ani mai mult decât dumnealui; câțiva colegi, curioși din fire, făcuseră ei cum făcuseră, săriseră gardul  căminului, și au văzut-o, așa că, prin pauze,  poveștile despre ciudatul cuplu  erau subiectele noastre preferate.
Alb în alb, nimic problemă, nota 4, Gh. Bălcescu`era dedicația cu scris mare, pe care  o primeau  cei mai mulțí liceeni, pe colțúl de jos al tezei, oricât de mult ar fi buchisit ei, zi de zi...
 Doi ani mi-a mâncat sufletul: fizică  am învățat, cât am putut, frică de el mi-a fost mereu, așa că, asemenea multor colegi care abia așteptau să scape de terorist, am răsuflat ușurată, când a venit fizicuța.
Înaltă, blondă, mers prea  legănat, din cauza unui  defect,  voce  glacială .Să poftească...și  va urma... ( așa ne invita la lecție, iar în clasă  nu se auzea nici musca.)
 Ce mai! atunci, brusc, am  început să pricep eu fizica, deși era era cam târziu. Îmi lipseau  noțiunile de bază, n-a fost  prea greu, dar  nici ușor.  Din  tot ce am învățat în doi ani de liceu,  țin minte  mai multe formule, pe care   le-am aplicat cu succes, de câte ori m-au solicitat  fiii  mei  și  chiar elevii cărora le-am fost dirigintă, atunci când se isca vreo situație mai specială.
 Păstrez un sentiment special, ceva ca o zvâcnire de suflet , pentru această știință  care adună, undeva, într-un punct sublim,  miracolul cu poezia, realitatea mișcării cu fascinația imaginației !
   Păstrez cu mare drag  un respect special pentru  niște fizicieni celebri.//

Despicăm  întunecimea surdă , transformând   în lumină cel mai des întuneric, asemenea spadei care spintecă  moartea, grație strălucitei lui  minți, căreia,  din pasiune, sacrificându-și sănătatea, i-a adăugat un program de muncă titanică .

În copilărie,  vindea mâncare și bomboane prin trenuri.

 Thomas Alva Edison: 11 februarie  1847Milan, Ohio, SUA/18 octombrie 1931.

S-au creat destule  controverse  în jurul personalității lui, motivul fiind că și-ar fi însușit unele dintre descoperirile altora, cum  ar fi  cazul sârbului Nikola Tesla, de pe urma căruia americanul ar fi câștigat 50000 de dolari. Ceva  la fel de  ciudat s-ar fi întâmplat și cu  francezul Georges Méliès, al cărui film „ Le voyage  dans la lune”, fiind  proiectat  în America,   prin subtilizarea unei copii , i-ar fi adus lui Edison un  câștig enorm.
 Dincolo de aceste  confuze reminescențe ale unui comportament ciudat, în mare parte, spun documentele ,  Edison a luminat lumea. Total.

Într-o noapte de nesomn, în laboratorul lui, frământa  între degete  o bucățică de funingine, amestecată cu smoală. Și tot răsucindu-o, bucățica s-a transformat într-un fir. Edison l-a  încercat  la  o lampă electrică. Și firul a mers.

 Experimentele au continuat, el a făcut alte combinații, a confecționat apoi  o lampă cu fir de bambus carbonizat, în formă de potcoavă, introdus într-un balon de sticlă vidat.

 La 21 octombrie  1879,  când mașinăria  a fost conectată la  circuitul electric, în lampa lui  s-a aprins lumina. Treptat, el  a reușit să  mărească intensitatea curentului, până la pragul de topire  a diamantului, iar  becul s-a stins.

Edison a   realizat  becul electric cu filament de cărbune,  una dintre marile descoperiri științifice ale  veacului al XIX-lea.

Au urmat  multe luni de muncă neobosită, de cheltuieli uriașe, până când ”lampa” a fost  adusă în stare de a fi folosită  industrial.

Muncă   până peste puteri,  speranțe, încredere, pierderea treptată a vederii, nesomn, morfină...

Triumful luminii dintr-un firicel!

Parțial surd din adolescență,  dar curios și neobosit, autodidact, ambițios,  perseverent, inteligent, încrezător, plin de forță, pasionat, implicat, dedicat!

Primul brevet pentru mașina electromagnetică  de înregistrat  voturi, în  1868,
-inventează sistemul telegrafic duplex, prin care, pe același fir se trimit, în sensuri contrare, două telegrame
- perfecționează telefonul lui Alexander Bell
-brevetează telefonul cu  bobină de inducție  și soneria   electrică de apel
- inventează  fonograful.
În 1895, Academia Americană de Arte și Știință, îi acordă  Premiul Rumford, pentru  activitatea lui în domeniul electricității.
În 1915, i se acordă Medalia Franklin  pentru activitate spre binele  umanității.
Orice creează omul cu ajutorul minţii trebuie controlat de către caracterul acestuia. Thomas Edison

ai noștri ( neliniștiți) tineri...

Parcă  n-aș crede  că plasându-și  salonul lângă un lăcaș de cult, a făcut-o din motivații filozofice... Este treaba ei! Acolo o fi găsit spațiu.//

De la o vreme, saloanele  s-au înmulțit precum ciupercuțele după  tot mai desele ploi. 
Fetele  se străduiesc să atragă și să-și mențină clientela, chiar dacă  se mai întâmplă, din când   în când, ca  o tunsoare să schimbe total  înfățișarea cuiva.

 Și nu  chiar în bine.//

Ploua,  intru,  sunt invitată să iau loc-  doamna la care aveam programare ( nici nu se poate altfel)  se scuză că mai are puțin de lucru.

Își fac apariția trei  băieți, înălțimi diferite, cel mai înalt, destul de relaxat se așază, scoate dintr-un buzunar un telefon fițos,  caută și găsește rapid jocul preferat.

 Al doilea, mic și îndesat, ochelari simpatici, freză țepoasă, învârte pe deget o brățară  . Ultimul  este așteptat.

 Pare de-al casei.

 Stilista, neagră din capul pletos  până în picioare, brațe de femeie zdravănă, acoperite cu lanțuri și brățări, îl duce în camera de alături.

Prin ușa întredeschisă, posesorul telefonului  supraveghează  lucrarea, strecurând câte  o  ironică sugestie.

- Cum a fost la banchet? aud vocea stilistei.

- Mișto de tot!  vine rapid răspunsul, s-a –mbătat  unu, da știi cum?i- am turnat  două găleți de apă în cap, l-am dezbrăcat, el nimic. A aflat și diriga, era la alt etaj.

Auzi? o știi pe Corina? mamă, bea asta de stinge...

A fost nașpa de tot, îți dai seama, peste două zile aveam testarea.

- Tu ce-ai băut? insistă vocea de dincolo.

Eu? secret, ce , vrei să mă torni la babaci?

-Chiar!  Ai făcut bine  ? v-a dat cam aiurea  la română, am auzit și eu pe aici..

-M-am scos, am făcut  eu d-un șase.

Nu, nu  prea am emoții, intru eu undeva.

 Locuri, câte vrei.

 Bătut în cap să fii, și nu  rămâi pe afară.//

relații . .. de suflet

motto:Copiii găsesc totul în nimic, oamenii găsesc nimic în tot.
Giacomo Leopardi, 
unul dintre marii poeți și gânditori italieni, secolul al XIX-lea.
 

Îi plac diminețile  curate, clătitele cu brânză, păpușile cu pantofiori roz, cățelul cu urechi pleoștite, păsările din ograda bunicilor.

La trei ani,  completa puzzle  din poveștile  lui Andersen.

A împlinit cinci ani.

Mămicii ei, o pistruiată simpatică, nu i-a plăcut prea mult cartea, în penultima clasă de liceu  a fugit cu  un avocat. 
Zadarnic au implorat-o colegele să nu facă pasul, nimic nu a contat, nici zbuciumul mamei, nici amenințările tatălui întors  rapid  din Spania.

Cu chiu cu vai, căsnicia a ținut  trei ani.
El a găsit altă liceană. Top –model.

Fetița a rămas lângă mamă.
Nu le-a fost ușor deloc.

 O verișoară a învățat-o să lucreze pe calculator, să completeze facturi, să facă bilanțul.
S-a angajat. 1500 de lei pe lună, masa de prânz, grădinița fetiței ,  transportul, șefa, s-o pui la rană, o Doamnă !

Deunăzi, i s-a plâns că nu știe cum să găsească și ea  pentru copil o școală  bună, cu o învățătoare și mai bună .
Clasa 0.
Așa se fac înscrierile,  cu un an înainte. 
Este bătălie  mare pe învățătoarele bune. 
Nu ai relații, îți dă copilul la cine se nimerește.

 Șefa a căutat în agenda  cu  scoarțe  roșii. 
A avut noroc. 
Doamna pe  care o știa de la unul dintre băieți are o colegă.
 Foarte bună!
I-a dat  numele și numărul de telefon.

Are mari emoții.

Vocea de la capătul  firului este foarte interesată:

-Unde locuiește fetița?

-La..

-La casă ?

-Nu, vine imediat răspunsul..cu chirie, la bloc.

-Cu ce se ocupă părinții?

-Știți, sunt separați de aproape doi ani, răspunde neinspirat șefa, tată-său a  plecat cu o tipă, mama este salariata mea.

-Doamnă,  revine după ceva timp  vocea, colega mea este mult prea solicitată, încercați la o școală  (mai  de) cartier.

În cămăruța ei, fetița își aliniază păpușile pentru ascultare.
Când va fi mare, o să se facă învățătoare!//
tu ce spui?

mare ignorant trebuie să fie

 omul care dă răspuns la toate întrebările.Voltaire

Jurnaliști, cameramani, militari, jandarmi,  ambulanțe, peripeții, împotmoliri, blocaje în zonele pierdute printre nămeți..unii mai au putere să zâmbească.

 -camioane militare și particulare  pline,  în luptă cu viscolul , încercând să ajungă la timp în satele acoperite de  zăpadă-

pâine, ulei, mălai, zahăr,  salam, chibrituri, apă, conserve, detergenți,  lumânări, prosoape, paste, haine, apă, mănuși,  făină, pături,

biscuiți, săpun.

-astăzi a venit pâinea , a fost omor, omor, omor..

-unii spun că ajutoarele  nu vor ajunge la sinistrați, așa că, deși sunt bogați, nu dau o pâine.

-într-un sat înzăpezit, o pâine  costă cât zece.

-în unele  sate,  primul drum săpat în zăpadă se oprește la crâșmă.

- un  prefect  spune că la ei n-au fost deloc probleme cu deszăpezirea, a nins puțin, totuși i se cere demisia..

- cimitirele s-au rătăcit în alb.

-Axinte, Pribeagu, Galbenu, Rubla, Râmnicelu,  Adâncata, Boldu, Horia - până ieri, banale  semne convenționale pe hartă,  astăzi nume de referință.

- peste 6 km pe jos, prin viscol, cu saci  de alimente în spate, pentru a le duce celor din satul vecin. 
- în orașe, se circulă bară la bară.

-pentru încărcat două linii pe telefon mobil, într-o localitate din Vrancea,  te costă 5 lei( posesorul are generator)

-dacă mai stai, din puțin se face mare, spune un bătrân, dând la zăpadă.

 -stare de alertă?!

 -ca să-i sape un tunel prin zăpadă, de la poară până în casă, un vecin  i-a cerut unui bătrân 100 de lei.

-mare panică pe aeroportul din Craiova, în momentul decolării unui avion , lipsesc detaliile, lumea a sărit la timp( în zăpadă).

-mâine,  copiii din cele mai multe județe și din capitală nu vor merge la școală.( de ce vor fi mers astăzi??)
- multe drumuri închise. 
- coduri colorate intens.

-munți de zăpadă, ninge apăsat.
-20 de grade//
- într-un alt colț de lume, o VOCE, după ce a mângâiat  milioane de suflete, Tace.//
în realitate, cine  ești tu, omule?