bine știți, bine să-mi dați!

Spre neuitare.

povești adevărate pentru prieteni.

Bărbații satului făceau negustorie.De cu seară, încărcau în căruțe saci mari, strânși în  sârme și sfori împletite, de urzică. Porumb, grâu,  orz, ovăz.Cu felinare prinse de oiștea căruței, plecau în convoi de câte trei/patru. În  toiul nopții.Mai către primăvară, când considerau ei că prin sud proviziile adunate toamna s-au terminat. 

 Până  să ajungă în satele din Vlașca, aveau de străbătut câteva păduri... Un nume îmi trece vag prin minte ,nume de sat, Albeni. 

Bântuiau hoții.

Printre lacrimi strânse în bărbie, făcând în gând  cruce către Dumnezeu, temătoare, femeia punea, sub paie, pe lângă haine de schimb, mâncare pentru om și pentru cai, în  loc știut,  toporul. Bărbații  întârziau o săptămână, poate chiar două. La întoarcere, se așteptau unii pe alții.

Poarta căsuței era mereu deschisă, căzut într-o parte, zăvorul de lemn  uitase  de timp și de așteptare. Lată  cât două palme, cărăruia  ivită printre  tufe de troscot se oprea sub ferestruica mereu luminată.

Fustă neagră, creață, lungă până către glezne glezne, bluză de diftină turcească, în joc de melcișori, pieptar cu înflorituri de piele, broboada scurtă, mărginită în  ciucuri, înnodată în creștet. 

Ochi albaștri, mici, iscoditori.

 Lumea îi spunea bobăreasa. În căsuța ei, cu tindă, celar și cămăruță, mirosind mereu a var proaspăt, abia încăpeau câteva femei.

Veneau și din satele învecinate.

Lea Fănica așeza  măsuța cu trei picioare pe capătul dinspre fereastră al patului. Bobii se înșirau frumos, unii după alții.

Patruzeci și unu de bobi, patruzeci și unu de frați, bine știți, bine să-mi dați/Cum știți să încolțiți și să să înfloriți, așa să știți  să-mi dați de știrea lui... și femeia spunea, plină de spaimă și de așteptare, numele bărbatului ei.

Degetele asprite de sapă învârteau șirul de bobi care se aliniau,  doar ea știa cum, în grămăjoare de doi/trei/patru .

 De fiecare dată, unul  rămânea stingher.

Omul, călător în lumea lui de câștig și de neprevăzut...

 

Agățată de fusta mamei, m-am strecurat, de câteva ori, în cămăruța  cu busuioc aninat la icoane. Îmi plăcea să mă uit la cercelușul ivit dintr-un ghiveci rezemat în fereastra un pic mai înaltă decât mine. Să ascult vorbele scăpate în mișcări iuți,  printre stropi  mărunți, aurii.

Nu înțelegeam mare lucru, încercam doar să învăț poezioara.💖