antiteză

  Am scris Cățeluș cu părul creț, răspunde , zeflemist, ziaristei   un proaspăt picat la examenul de bacalaureat.//

La doi ani și zece luni, Anastasia  știe pe de rost Luceafărul.

Să fie  șansa școlii noastre pentru  mâine?

Află minunea  aici:

printre rânduri

Când vine vorba  să  se  argumenteze  temeinic  originea  unor  probleme/situații/reacții/comportamente păguboase-  specifice nației noastre , unii, căutând să se apere,   aduc cele mai năstrușnice  explicații.
Bunăoară, la întrebarea- de ce mulți semeni fură/ trădează, atacă, înșală/ sunt asociați cu persoane nepotrivite/complotiști etc.  răspunsul vine imediat. 
Se spune că  încă de la grădiniță, copilului i se induce ideea că a minți   este ceva foarte simpatic, deloc dificil. 
 Prima poezioară învățată,   când omulețul  abia începe să vorbească,   este  Cățeluș cu părul creț ,
care  
"Fură rața din coteț / Și se jură că nu fură/ Dar l-am prins cu rața- n gură." 
Nevinovatul cățeluș  devine, fără să știe și să vrea,  un model.
   Ceva mai târziu, prin clasa a VIII-a, același fost omuleț,  aproape adolescent,  află din  interpretarea   conținutului baladei pastorale Miorița că doi români invidioși consideră că nu pot prospera din cauza celui de-al treilea. 
Complotează și-l omoară pe  cioban, pentru că  era cel mai  frumos/ sentimental/ sensibil/ bogat dintre asociați. 
Concluzia ar fi -  suprimarea este șansa depășirii  concurenței. 
În liceu, se studiază poemul alegoric Luceafărul.
Mulți tineri  caută sensurile profunde ale  dialogului dintre Luceafăr și fata de împărat, explicând  paradoxul esențial dedus  din identitatea  a două valori  opuse simbolic, nemurirea geniului - efemeritatea ființei umane.   
Pentru alții, poezia are  prea multe strofe,  aceștia   abandonează lectura   din start  .
Există și cârcotașii pragmatici- concluzia la care ajung  este  că o tânără , Cătălina, aflată la vârsta măritișului,  deși iubită , cum doar în basme se mai poate întâmpla, de însuși Hyperion, capabil să renunțe la nemurire pentru a primi dragostea ei, femeia   îl trădează,  preferându-l  pe un viclean băiat din flori și de pripas.
Concluzia ar fi cam următoarea -cele mai multe fete   nu sunt în stare  de sentimente profunde, sunt incapabile  să trăiască iubirea în dimensiunile ei înălțătoare,  astrale, pe care o refuză, în avantajul   amorului pentru  un   personaj periferic,  cu un orizont îngust, atât fizic, cât și psihic, pentru că  , așa cum spune proverbul  cine se aseamănă se adună. 
Exemple s-ar mai găsi.
p.s. să fie poezia o modalitate de a (de)forma   caracterul românului?