Se afișează postările cu eticheta Anthony Hopkins. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Anthony Hopkins. Afișați toate postările

vineri, 6 februarie 2026

”Ce sosiră asupra noastră

 

 cumplite acestea vrémi de acmu, de nu stăm de scrisori, ce de griji şi suspinuri. Şi la acestŭ fel de scrisoare gândŭ slobod şi fără valuri trebuieşte (subl. I.R.). Iară noi prăvim (adică privimne uităm la, n. I.R.) cumplite vrémi şi cumpănă mare pământului nostru şi noaă.”

Predoslovia la Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aaron-Vodă încoace.

Nu am fost pe fază  că în fiecare miercuri a lunii februarie se sărbătorește Ziua  Internațională a Cititului  Împreună, ZICI/World Read Aloud Day).
Eu citesc, pentru  că  asta îmi place.  
Cum, la fel de mult, îmi place  ca, din când în când,  să-mi cumpăr o carte, pe care să o citesc imediat.
 Recunosc  că s-au adunat în biblioteca  mea  și  niște  cărți  care așteaptă să le  vină rândul la lectură.
  Sunt cărți pe care nu le  mai pot citi cu viteza de odinioară.  înaintez,  revin și tot așa..  Bunăoară,  ultima carte, aceasta scrisă de Elif  Shafak.  Este  dificilă,  nu  ca stil, chiar  m-a cucerit,  este dificilă, pentru  că  tema centrală  nu prea  mi-a fost la îndemână.
   Cum ziceam,  simt o mare  bucurie când  dau pagină după pagina:eu,foșnetul plăcut al foii,lumea cu mereu  nelămuritele-i probleme. !
Grație  unui prieten, abordez  și lectura online- este mai dificil, trebuie  să  rămân pironită mai multă vreme în fața laptopului. 
Oricum, este  minunat  să citești!
   Aș zice  că  mai  am niște motive  de  bucurie, în legătură  cu cartea:copiii mei  au citit de mici, citesc și acum  mult mai mult,  copiii lor iubesc cărțile.
   Cât despre foștii mei elevi- la  vremea respectivă  citeau ( unii de plăcere,nu-i așa,  Cami? alții cam de nevoie, pentru că înainte de  vacanță primeau  lista  cu lectura obligatorie(  poți să-i zici  cum vrei), iar apoi, venea  un fel de scadență. lucrarea,  nota trecută în catalog.
  Unii mă vor mai fi fentat(  mi-au spus mai târziu),  mulți, însă,  s-au ” contaminat” cu boala asta  frumos de dus„ cititul„
 În minutele de dinaintea  concertului, intru în librăria centrală a orașului, unde  mă  văd  cu  altă fosta elevă dragă mie, Anișoara.  
 Este fericită, nu pentru că îi fac  vânzare, este fericită  că ne  revedem în lumea  cărților!
Aseară, am  găsit o carte  pe care  trebuia să o fi citit mai demult. 
 O cumpăr săptămâna  viitoare!
Cărțile  din imagine sunt cumpărare și citite în ultima  vreme, Anthony Hopkins  este  cadou primit de  Sărbători).

 Nu-i așa  că  fac  bine  vorbele   cronicarului Miron Costin?
 „Că nu ieste alta şi mai frumoasă, și mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor.”

marți, 16 decembrie 2025

fericirea și eternitatea clipei


  „Odată ce ai plecat de acasă, ești bun plecat:

Ai pornit pe drumul tău. Nu e cale de întoarcere. Acum ai ajuns în lumea mare și flămândă, iar aici, ori  te îneci, ori înoți„.Anthony  Hopkins

( autobiografia), pagina78

( povești adevărate pentru prieteni)
Nu mă gândesc prea des la fericire, încerc să mă bucur de ceea ce-mi creează o stare care nu are nevoie să fie numită, găsită doar în cele mai tainice firicele de suflet.
Când mă regăsesc- eu cu mine- caut ceva din dimineața aceea de iarnă, mama se trezise de dimineața, probabil că spălase rufe până noaptea târziu, așa că le întindea pe culme înainte de a trece la alte treburi.
Eram micuță, nu mergeam, încă, la școală.
Prin gemulețul dinspre curte, al camerei luminate de flăcările jucăușe din sobă, priveam fascinată întregul peisaj al unei lumi, pe care mintea mea de copil o gusta cu nesaț: rufele alb-albăstrii, ținute în scrobeală, găinile ciugulind prin zăpadă, șorțul mamei, zăpada nivelând protector grajdul, bucătăria de vară, ramurile osoase ale bătrânului nuc, curtea.
Ceva cald mă învăluia.
Cred că era fericirea!
Răsfoiesc paginile imaginare ale jurnalului acelor ani și aflu alte momente când, poate, că am atins fericirea.
Era către seară, îmi pregăteam lecțiile pentru a doua zi, geometria, nou- apărută în orar, îmi dădea mari bătăi de cap. Văd cu ochii minții manualul cu foi gălbui, foșnitoare. Încercasem în fel și chip să rezolv problemele cu teorema înălțimii. Nimic nu mergea.
Brusc, așa, de nu știu cum și de unde, mintea mi s-a limpezit, cred că am dus o perpendiculară dintr-un unghi, totul s-a luminat, am rezolvat nu doar tema, ci toate problemele de la acel capitol
A doua zi, la școală, am fost cea mai cea!
Eram fericită!
Dacă este să caut în sufletul meu de adolescentă momentele de fericire, ele țin de sentimente:primele scrisori de dragoste, primul dans, luna...
Mai târziu, am descoperit fericirea în sentimentul inegalabil matern, doi fii, la ceva distanță unul de altul,fiecare altfel, primii lor pași, primele cuvinte stâlcite, serbări, școli, examene, sosiri.
Nepoțeii!❤
În urmă cu câțiva ani, într-o excursie în Danemarca, am aflat că danezii sunt poporul cel mai fericit din Europa.
Am încercat să înțeleg ceva din fericirea lor- era primăvară ( la noi), la ei băteau vânturi aprige, îi vedeam dimineața pedalând care/ încotro, de la cel mai mic, până la cel mai vârstnic, neluând nicicum în seamă frigul, vântul, cerul noros,
Am văzut către seară grupuri de tineri,fete și băieți, unul lângă altul,în colț de parc, cu câte un suc sau câte o bere în mână, în spatele lor, bicicletele și ele, în cerc. Le auzeam râsetele, le priveam fețele îmbujorate.
Cineva din grupul nostru de excursioniști se întreba atunci, cu o ironie aspră.„cum să fie, domle, ăștia fericiți, când, clipă de clipă, te spulberă vântul??„

Ieri, m-am dus împreună  cu mai mulți  foști colegi de cancelarie,să-i ducem flori și lumină unuia dintre primii directorii din anii în care  noi am pus mult suflet și pasiune în meserie.
La priveam fețele, ni se mai întâlneau privirile,îmi treceau prin minte  fel și fel de întâmplări,din câte s-au petrecut  în anii mei de  profesoară... 
În îndepărtații ani,înscriși în carnete de muncă, cu măriri de salarii și  promovări de trepte,toamnele fugeau una după alta, copiii noștri  erau  școlari,ne întâlneam  în vacanțe la mare  sau la munte.
Un  om și mai mulți oameni, profesori și învățători, lucruri bune, altele, poate, altfel, 
, un drum deloc ușor, întrebări nerostite niciodată,  flori, lumină..

Este decembrie, vin Sărbătorile, lumea  este mult prea agitată..
Citesc o carte  frumoasă, un fel de  anatomie a unui suflet special, cum zice  cineva”Hai că am reușit, puștiule„, Anthony Hopkins.
„Cine sunt?
Unde sunt?
Când se întâmplă?
Ce vreau?
De ce vreau asta?
 Cum să obțin asta?
Ce trebuie să depășesc pentru a obține ce vreau?”//
Cam multe întrebări, așa-i?  că nici timp nu-ți mai rămâne  să ghicești pe unde o fi hoinărind  fericirea.