peisaj..in plină vară

    Un sfert de oră, mers domol cu mașina, de la ieșirea din oraș. Dacă ții la cauciucuri.
  Satul nu este cu nimic diferit de celelalte trei, lăsate in urmă.
Intr-un fel,  de-a lungul celor zece ani, de când s-a infiripat, treptat,  undeva, pe  sprânceana unui deal, o gospodărioară- dacă spun căsuță, n- aș putea zice gopodărie, pentru că nu este o gospodărie-   m-am obișnuit  cu lumea lui .
Fostul mat , astăzi bodegă, față-n față cu școala primară, ambele fără porți. Primul, ca să primească mușterii- deja le cunosc figurile, ii văd de câte ori mă opresc să cumpăr apă- școala, pentru că este vacanță. Adică nu chiar din cauza asta gardul și poarta sunt  căzute, sunt așa de astă iarnă. A nins mult și n-a văzut nimeni, și, dacă a văzut , ce să facă?
Șoseaua , foarte circulată, duce către Alexandria.
In urmă cu o lună , intre doi castani, cei mai mari de pe margine, era prinsă bine o fâșie de mătase albastră, pe care, o mână atentă scrisese Zilele comunei.  Sărbătoarea a trecut,  se mai vede  coroana , agățată de  gâtul  soldatului verde,  vigilent, ca orice străjer,    in intersecție.
In curtea bufetului- bodegă, fost mat, trei fețe chiorâșe trag din țigări și amețesc sticlele cu bere..vânzătoarea, fără vârstă și cam fără chef- i se citește cu ochiul liber plictiseala- iși face vânt cu ziarul- plesnitoare , mai atacă o muscă, mai cască..Sigur,  nu le-ar mai da  fidelilor clienți, pe datorie, dar nici fără ei nu se poate.
Un câine bleg iși mută culcușul după umbră.
Case , de toate felurile, formele și culorile. Unele au curți mari, ingrijite, garduri  serioase de ciment sau de fier forjat, unul sau două autoturisme, trase la umbră.
Altele, locuite sau abandonate, stau să cadă.
Soarele frige buruienile crescute până peste ferestre.
Mă intrigă ceva, nu este chiar termenul potrivit- curți acoperite cu dale colorate, uși și ferestre cu termopan și, undeva nu mult prea departe de bucătăriile de vară, in spatele curții, o construcție mică, văruită, ce e drept,pe la unii, fără acoperiș pe la alții,  unde, vorba lui nenea Iancu, nu intră decât o singură persoană...
Ca  in mult prea indepărtate vremuri.
Prostie la  la granița cu ingâmfarea.
Sau invers. o fi prea dur cuvântul prostie?
L-am provocat la o discuție pe tema asta, pe fostul director al uneia dintre școlile din comună, sunt vreo cinci...Casa lui are  etaj, cel de sus, apărut mai târziu..baia  este incropită, cam pe jumătate bucătărie.
La doi pași de oraș..
In curtea bisericii, o vacă. Paște liniștită. Când  se intețește căldura, stâpâna, nevasta ingrijitorlui, o dezleagă de la țăruș, ii dă să bea o găleată de apă de la fântâna de alături și o duce acasă.
Doi copii bat o minge spartă.
Pe marginea heleșteului, câțiva pescari iși incearcă norocul.
Țânțarii au program de somn.//

Deschid și inchid, aproape automat, poarta.
La capătului drumeagului croit de roțile mașinii, printre ierburi, căsuța se arată, inconjurată de pălărioarele albe , cu buline galbene,  ale margaretelor  și de fustele crețe, in toate culorile,  ale cârciumăreselor, cu poale suflecate.