alb troienit

Seara trecută, tremurau frânguindu-și crengile goale, șuiera vântul ecouri târzii.
De dimineață, în straie noi, bradul s-a trezit cel dintâi..
Conuri în salbă, pe gâtul înalt, ramuri pletoase, albite bogat!
Cavaler în armură de gheață!
Sfios ca o demoazelă, mesteacănul își leagănă fracul de nea, cu mâneci prea scurte, zâmbește în lacrimi de chiciură, pierdute pe ramuri sărace.
Ninge!

pădurea, astăzi, fără iarnă

Iarna și-a rătăcit actul de naștere.. 

Rușinați că li s-au furat hainele, puse la uscat, copacii își feresc siluetele  de atacul dinților strălucitori ai soarelui scăpătat către asfințit.

Strănută în batiste de frunze risipite.

Pe alocuri, iarba își plânge tinerețea pierdută..

 Vântului îi plac ochelarii mei. I-ar vrea  împrumut..

Nu m-a convins.

                                                  Singură, cărarea duce dorul pașilor grăbiți.

p.s .iarna voastră și-a pus maramă de steluțe?