Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios , stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea.
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!
Rugăciune,
Octavian Goga
Nu-mi voi căuta cuvintele, pentru că, dincolo de vorbe, există realități a căror frumusețe, mai bogată decât orice altceva , nu se ascunde nici privirii, nici sufletului.Ea există.
Prea puțini îi descoperă taina, pentru că nu le este dat să ajungă vreodată în preajma ei. N-o să spun cine-știe- ce adevăr. O să spun că ieri, din pricina guturaiului, am tot zăbovit în casă- când ai frisoane, nu prea poți citi, să asculți muzică nici atât, așa că am mai luat telecomanda. La un moment dat, pe ecran, se profilau, în toată splendoarea unui apus de soare tomnatic, Apusenii.
Maiestuoși, precum zeii Olimpului.
Măreți și triști.
Undeva se auzea, lovind în carnea vie a brazilor, bătaia nimicitoare a drujbelor.
Lumea seceră pădurile. Să mai spun altceva?
Mi-amintit de Geo Bogza și de ale lui Țări de apă, de foc și de pământ, și de moții Arieșului, ai Vidrei și ai Ponorelului, o așezare pierdută între culmi, rămasă , cumva, în afara timpului.
Am descoperit frumusețea condeiului muiat în cerneala sufletului, citindu-le, cu niște ani în urmă, elevilor mei În nopțile cu lună, femeile torc cânepa. În paranteză spun, caută această pagină de poezie scrisă la lumina stelelor.. să-mi spui apoi.
Emisiunea din care am prins foarte puțin era în reluare.
Un reporter entuziast, îmi pare rău nu i-am reținut numele, însoțit de colegul lui, cameramanul, și de alți doi tineri de prin părțile locului, au pornit cu bicicletele, pe cele mai anevoioase cărări să redescopere ceea ce , în agresiva ei trecere cu șenile neiertătoare, civilizația șterge brutal, fie uitând, fie neluând în seamă, o sacralitate a firii, o mitologie care se scrie .La timpul prezent..
O frumusețe pe care nu trebuie s-o numești frumusețe, pentru că ar suna bine.
Ea este. Încă.
Dar parcă se scufundă.
Sta să apună soarele după culmile ușor albite de întâia zăpadă, când tinerii au ajuns la poarta unei case.Acolo, timpul, încă, are răbdare.
Te las să vezi.. să ierțí calitatea imaginilor.
