de raze plin..

motto:
~Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de mă iubesti.~
Mihai Eminescu//

~Pe vremea când Dumnezeu şi Sfântul Petru umblau pe pământ sub chipul unor moşnegi gârbovi ,sprijiniţi în toiag şi cu sandale rupte, se întâmpla să bată pe la uşile oamenilor la căderea nopţii, iar de multe ori erau izgoniţi.
Odată, i-a prins noaptea pe câmp.
O ploaie  repezita  le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi. 
Şi tot rătăcind ei, numai într-un târziu, au ajuns la marginea unui sat.
 Abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă.
 Câini mari s-au repezit să-i sfâşie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate. Şi au răspuns:
- Oameni buni!
Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă unde nevasta şi copiii abia se treziseră din somn. El a început să dea porunci, dar cu blândeţe.
- Mario, ia mai pune nişte vreascuri pe foc! 
Tudore, dă fuga la fântână după o doniţă cu apă proaspătă!
 Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte!
Şi le-au dat să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe şi i-au ospătat şi i-au dus sa doarmă într-o odaie care mirosea a gutui şi busuioc.
A doua zi dimineaţă, iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus şi în traistă nişte mere, cum nu mai văzuseră şi le-au urat drum bun.
Cum au ieşit din sat, Sfântul Petru a început să se roage de  Dumnezeu.:
- Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au primit frumos!
- Ce-ai vrea să fac, Sfinte Petre? că ai văzut că nu erau nevoiaşi.
- Fă ceva, fă să-şi vadă măcar o dată sufletul.
- Să-şi vadă sufletul, spui, Sfinte Petre?
- Da, Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul cel  de acolo.
- Bine, Sfinte Petre, a spus Dumnezeu, privind gânditor satul din vale.
Iar după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu.~
Geo Bogza

// darul Stefaniei-

cu felinarul

motto:
De ce scriu? Ca să-i tulbur pe oameni, să le reamintesc că sunt oameni. Geo Bogza

Nu fac politică. 

Într-o vreme, îmi doream, nu mi-am schimbat  crezul,  mi-am pierdut doar încrederea în  cei care, jurând cu mâna pe Biblie,  promiteau că își pun viața în slujba neamului .
Au trecut anii,  mulți, atunci  deopotrivă cu mine, cu tine, astăzi   par doar figuri decupate din  cărți cu fabule.
Deunăzi, am văzut un reportaj, poate că  l-ai văzut și tu.
M-am privit în oglinda timpului..
http://incertitudini2008.blogspot.ro/2011/01/eternitati-de-o-clipa.html 

 Suntem europeni.
http://www.realitatea.net/copilarie-in-bezna-povestea-impresionanta-a-13-copii-din-comuna-brasoveana-holbav_1124977.html
p.s.Mi-am amintit un text  din Cartea de citire, cred că  era scris de de Geo Bogza- Laudă electricității- trebuie să-l caut..

om sărac

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios , stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea.
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

Rugăciune,

 Octavian Goga

Nu-mi voi căuta cuvintele, pentru că,  dincolo de vorbe, există realități a căror frumusețe, mai bogată decât orice altceva , nu se ascunde nici privirii, nici sufletului.
 Ea există. 
Prea puțini îi descoperă taina, pentru că nu le este dat să ajungă vreodată în preajma ei. N-o să spun cine-știe- ce adevăr. O să spun că ieri, din pricina guturaiului, am tot zăbovit în casă- când ai frisoane, nu prea poți citi, să asculți muzică nici atât, așa că am mai luat telecomanda. La un moment dat, pe ecran, se profilau, în toată splendoarea unui apus de soare tomnatic, Apusenii. 
Maiestuoși, precum zeii Olimpului. 
Măreți și triști.
 Undeva se auzea, lovind în carnea vie a brazilor, bătaia nimicitoare a drujbelor. 
Lumea seceră pădurile. Să mai spun altceva? 
Mi-amintit de Geo Bogza și de ale  lui Țări  de apă, de foc și de pământ, și de moții Arieșului, ai Vidrei și ai Ponorelului, o așezare pierdută între culmi, rămasă , cumva, în afara timpului.
 Am descoperit  frumusețea condeiului muiat în cerneala sufletului, citindu-le, cu niște ani în urmă, elevilor mei În nopțile cu lună, femeile torc cânepa. În paranteză spun, caută această pagină de poezie scrisă la lumina stelelor.. să-mi spui apoi.
Emisiunea din care am prins foarte puțin era în reluare.
Un reporter entuziast, îmi pare rău nu i-am reținut numele, însoțit de colegul lui, cameramanul, și de alți doi tineri de prin părțile locului, au pornit cu bicicletele, pe cele mai anevoioase cărări să redescopere ceea ce , în agresiva ei trecere cu șenile neiertătoare, civilizația șterge brutal, fie uitând, fie neluând în seamă, o sacralitate a firii, o mitologie care se scrie .La timpul prezent.. 
O frumusețe pe care nu trebuie s-o numești frumusețe, pentru că ar suna bine.
 Ea este. Încă.
 Dar parcă se scufundă. 
Sta să apună soarele după culmile ușor albite de întâia zăpadă, când tinerii au ajuns la poarta unei case.
Acolo, timpul, încă, are răbdare.
 Te las să vezi.. să ierțí calitatea imaginilor.