„Dragul meu copil, voi avea grijă de tine, te voi apăra, până vei fi pe picioarele tale. Apoi te voi lăsa să pleci. Dar de iubit te voi iubi mereu...„
La trei/patru ani, întrebările curgeau una după alta:de ce plouă? de unde vine lumina? cine aduce iarna? cum se încălzește caloriferul?
Se plictisise la grădiniță, așa că a mers mai devreme la școală.
Se plictisise la grădiniță, așa că a mers mai devreme la școală.
La jumătatea clasei I, împlinea șapte ani.
Citea foarte bine!
Scrisul era o problemă dificilă și obositoare, piciul meu nu se împăca, defel, cu linioara de unire, căreia nu-i găsea rostul, virgulele se împleticeau printre vorbe, vocalele nu aveau suficientă forță.
Problema asta am rezolvat-o noi, pe îndelete, pentru totdeauna, abia în vacanța de vară.
Scrisul era o problemă dificilă și obositoare, piciul meu nu se împăca, defel, cu linioara de unire, căreia nu-i găsea rostul, virgulele se împleticeau printre vorbe, vocalele nu aveau suficientă forță.
Problema asta am rezolvat-o noi, pe îndelete, pentru totdeauna, abia în vacanța de vară.
La 8Martie, învățătoarea le-a sugerat să cumpere, în mare secret, felicitări pentru mame.
Nu i-a plăcut ilustrata, așa că a ajustat-o puțin, cu hârtie albă, lipită trainic, doar el știe în ce condiții, cu un strat gros de cocă..
Pe suportul obținut, mi-a compus prima scrisoare.
Cred că toate mamele păstrează, tainic, cutia în care au strâns o zestre fără preț.
Eu am un geamantan micuț.
În două cutii, am adunat toate mărunțișurile scumpe care vorbesc despre cum au crescut băieții mei.
În două cutii, am adunat toate mărunțișurile scumpe care vorbesc despre cum au crescut băieții mei.
Aseară, am revăzut scrisoarea.
Nu prea mi-a reușit fotografia...
De întâiul mărțișor școlar, mezinul meu spunea:
Mămica mea am vrut să îți scriu o scrisoare. Mămico vreau să îmi cumperi niște ghietuțe sau adidași. Numai dacă vrei tu mămica mea. Eu atît țiam scris că nu mai am ce să îți cer.
8 Martie 1988 Alexandru
p.s. tu păstrezi comorile ?
