noi suntem români

 M-am întors dintr-un  fascinant loc de pe lumea asta, Sicilia!
 Multe sunt de povestit, pentru că  multe am văzut și am auzit.

Le va veni rândul..  deocamdată, peste amintirea insulei în mijlocul căreia pufăie nestingherită Etna,  îmi revin în minte câteva imagini mai tulburătoare decât  templele, grădinile, celebrele mozaicuri romane din așezări  peste care istoria își toarce nestingherită cursul.

Într-o seară, au trecut pe lângă noi un bărbat și puștiul lui de  trei ani. 
Auzind vorbă românească, tatăl și-a încetinit mersul..vorbește repede,  trece de la una la alta-de unsprezece ani, el și  toată familia- mama, soția,  trei frați muncesc din greu, în diverse orașe  din Sicilia.Locuiesc laolaltă nouă suflete, scăparea  lor sunt cele două femei, una ospătăriță, cealaltă  femeie de serviciu pe unde poate.
Cetățenie? la ce bun? omul  o duce greu, dar nu disperă. 
La treizeci și opt de ani vrea un viitor bun pentru copiii lui. Regretă școala din România..
Ne-am despărțit cu  tristețe- noi, pentru că  am înțeles cât de greu îi este, el, pentru că nu ne-a convins că-i este bine.

În fiecare zi , pe unde ne-au purtat pașii, am întâlnit cerșetori, mai ales femei tinere, cu prunci în brațe- agresive,  murdare,  cu ochi iscoditori.

În fața Domului din Siracuza, în splendoarea  unui apus de soare, am auzit un acordeon.
 Concetățeanul nostru  nu întindea mâna,mângâia  tremurător clapele .  După  vreun ceas, când am ieșit din  basilica din vecinătate, omul renunțase  la  muzica de promenadă, cânta Noi suntem români.
Era  din Dorohoi.

Undeva, într-un mic magazin de pe o autostradă, o tânără din Bacău, ne-a rugat să facem o fotografie cu ea.
Îi era DOR de România. ..

cu dorul de-o seamă

Între fereastră și gândul  la MAMA ,  clipele  își  cântăresc, în voia lor, neobosită, trecerea .

Bradul își ține cu greu salba  de conuri .

 În frânguiri scurte,  vântul îi  biciuiește degetele subțiri  de lână verde. 

Plouă grav, fără milă.

Cine le rostuiește  pe toate? 

Să mai număr anii? Sunt atât de mulți,  atât de tânără imaginea mamei!

Mi-e dor de mersul mereu grăbit, de cozile-i lungi, prinse într-o agrafă de metal moale..

Astăzi ar fi fost ziua ei. 

I-am fi dus daruri. 
Și iubirea , niciodată îndeajuns..

Vine o clipă, când toate regretele se adună în stropi răzleți de amintiri..

LA MULȚI ANI tuturor celor care își serbează astăzi numele!

cuvinte în tăceri

Pe blogul cuiva , chiar nu mai știu al cui,  prin înțelegere cu Carmen, se anunța un alt fel de miercuri- fotografia obiectului care se află lângă computer. 
Și semnificația lui.//
Vremea , loviturile, jocurile, mângâierile fără cuvinte i-au șters trăsăturile.
Are vârsta mezinului  meu, Alex.
 Jucăria lui preferată!
A purtat-o peste tot, până și la primul lui examen a stat cuminte în penar. 
Apoi, când,  brusc,  băiatul a devenit bărbat, a uitat de bătrânul coșar.
Îl păstrez aici, lângă mine. 
Când mi se face dor, trag cu ochiul la figura lui,  pe care  râsul- plâns își curge vremea. ..
Știai că și jucăriile vorbesc?

parfumul inocenței

  „Dragul meu copil, voi avea grijă de tine, te voi apăra,  până vei fi pe picioarele tale. Apoi te voi  lăsa să pleci. Dar de iubit te voi iubi mereu...„

La trei/patru ani, întrebările curgeau una după alta:de ce plouă? de unde vine lumina? cine aduce iarna? cum se încălzește caloriferul?
Se plictisise la grădiniță, așa că a mers mai devreme la școală.

La jumătatea clasei I, împlinea șapte ani.

Citea foarte bine! 
Scrisul era o problemă dificilă și obositoare, piciul  meu  nu se împăca, defel, cu linioara de unire, căreia nu-i găsea rostul,  virgulele se împleticeau printre vorbe, vocalele nu aveau suficientă forță.
Problema asta am rezolvat-o noi, pe îndelete, pentru totdeauna,  abia  în vacanța de vară.

La 8Martie, învățătoarea le-a sugerat să cumpere, în  mare secret, felicitări pentru mame.

Nu i-a plăcut ilustrata, așa că a ajustat-o puțin,  cu hârtie albă, lipită trainic, doar el știe în ce condiții, cu un strat gros de cocă..

Pe suportul obținut, mi-a compus prima scrisoare.

Cred că toate mamele păstrează, tainic, cutia în care au strâns o zestre fără preț.

Eu am un geamantan micuț. 
În două cutii, am adunat  toate mărunțișurile scumpe care vorbesc despre cum au crescut băieții mei.

Aseară, am revăzut scrisoarea.

Nu prea mi-a reușit fotografia...

De întâiul mărțișor școlar, mezinul meu spunea:

Mămica mea am vrut să îți scriu o scrisoare. Mămico vreau să îmi cumperi niște ghietuțe sau adidași. Numai dacă vrei tu mămica mea. Eu atît țiam scris că nu mai am ce să îți cer. 

8 Martie 1988                                             Alexandru

p.s. tu păstrezi comorile ?