doamne în parc

statuile nu plâng niciodată

Poate că noaptea e zi.

și ziua se pierde în străluciri de-o clipită.

neprihănitul timp și-a rătăcit cusătura,

Durată nu-i,

cum nici schimbare n-ar fi.

Stâncă, buze și ochi,

degete,trudă, răbdare.

Daltă ce mângâie alb,

mâini sfredelind foaie cu foaie,

tandră rănire în așchii fierbinți.

Piatra a prins suflet din suflet,

umeri, surâs!

Diferite,

fiecare cu partea ei de cer,

de iarbă, de zori înflorind

în timide raze de soare.

Laolaltă ,

în lumea albă de piatră,

blândă trecere a clipei fără de glas,

în repetabilă,grea nemișcare...

Gina Rizea

p.s. imaginile sunt din.

Pitești, parcul ”Ștrad”,

 Sinaia, parcul  Cazinoului