statuile nu plâng niciodată
și ziua se pierde în străluciri de-o clipită.
neprihănitul timp și-a rătăcit cusătura,
Durată nu-i,
cum nici schimbare n-ar fi.
Stâncă, buze și ochi,
degete,trudă, răbdare.
Daltă ce mângâie alb,
mâini sfredelind foaie cu foaie,
tandră rănire în așchii fierbinți.
Piatra a prins suflet din suflet,
umeri, surâs!
Diferite,
fiecare cu partea ei de cer,
de iarbă, de zori înflorind
în timide raze de soare.
Laolaltă ,
în lumea albă de piatră,
blândă trecere a clipei fără de glas,
în repetabilă,grea nemișcare...
Gina Rizea
p.s. imaginile sunt din.
Pitești, parcul ”Ștrad”,
Sinaia, parcul Cazinoului
