marți, 25 noiembrie 2008

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

tango final

Pe afiș citesc numele unei piese cu doar două personaje interpretate de Maia Morgenstern și de un tânăr actor a cărui mamă este; nu știam absolut nimic, nici măcar subiectul piesei.
Vineri. Seară tăioasă de noiembrie. Plouă mărunt. Nu contează ,în sala mare a Cs, îmi zic, va fi cald și bine, și apoi, o sa văd un spectacol mai puțin obișnuit.
La intrare ni se spune că programe nu există, fiindcă le-a uitat șoferul(??) la București.
 Sala, ocupată pe jumătate, un bilet costa 35 de roni , este neîncălzită , doar nu plouă, în rest este ca afară. Spectatori - de toate vârstele, bine îmbrăcați, adică gros. Și copii . Somnoroși.
Decor simplu-aveam să-mi dau seama că reprezintă o cameră de hotel argentinian?; o canapea ,două fotolii, o ladă albă de lemn , plină cu rochii, eșarfe, pălării, o masă pe care așteaptă două pahare înalte și o sticlă de șampanie.
Se trage cortina:
EA ,
într-o ușoară rochie neagră de seară,păr grizonat, strâns cu o panglică strălucitoare, o fostă mare actriță,Valeria Duran, un fel de Greta Garbo,retrasă de mulți ani-20 -din lumea artistică, dar și din cea socială, pentru că într-un moment nefast a făcut niște declarații șocante din viața personală.
El-
Tudor Aaron Istodor, un tânăr jurnalist evreu  pacient frecvent al unui medic psihiatru, dispus sa facă orice îi stă în putință, spre a obține un interviu de la divă.
Uit și, ca mine, uită toți ceilalți, de frigul din sală și-mi ascut bine auzul- sonorizarea este defectuoasă- către povestea- metaforă.
Două personaje  potrivnice;
ea-
rafinată, experimentată, carismatică, ironică, plină de ură"„dragostea este un joc crud", sarcastică, dar nostalgică , se privește în oglinda ochilor tânărului interlocutor, amestecând medicamente antidepresive cu alcool.Neiertător , timpul  nu a cruțat chipul, nu a iertat sufletul.

el-
Diego Goldstein ,provenit dintr-o familie destrămată , admirator al divei, de pe când o văzuse în "Contesa desculță", a cărei scenă finală îi deschisese" o fereastră spre lume", dar îl și făcuse gelos pe iubitul ei cu nume uitat, este dispus să intre în jocul paranoic, înfumurat al amfitrioanei, care ar fi putut avea în dormitor un cadavru.Este metafora prin care ea "ucide" cu ură imaginea tuturor bărbaților care, fie au iubit-o târându-se în genunchi în fața ei, fie au hăituit-o, dornici de senzațional.
Scena devine un cabinet psihanalitic, în care cei doi,"o fostă" și" un viitor",(re)parcurg drumul anevoios, adesea murdar, dar magic al ei și urcușul lui, prin care își pune în valoare toate armele unui versat jurnalist: timiditate, suferință , înflăcărare, prefăcătorie, patimă , chiar despotism.

Cei doi actori- mamă și fiu- in realitate, vânat și vânător, în piesa argentinianului Mario Diament- astăzi i-am auzit prima oară numele-și a regizorului american Moshe Yassur, născut la Iași, fost elev al lui Miluță Gheorghiu, se molipsesc, parcă, unul de la celălalt, aruncându-se într-un delir teatral" tot timpul oamenii se grăbesc să ajungă undeva".El joacă tare, ea devine fragilă, ea este amenințătoare, el se gudură, ea este anxioasă, el devine tandru și protector;
mama îl provoacă , fiul învață de la ea.

Tangoul îndrăcit,un tango Final de familie, precede crima; tânărul plătește scump îndrăzneala de a fi încolțit o celebritate, care nu mai delimitează bine realitatea de vis.
Într-un colt al scenei pâlpâie lumina unui sfeșnic...dispare și ea.

Ovațiile îndelungate ale publicului, câteva flori, pe care mama le așază grațios în brațele fiului, încheie un spectacol complex.
Am senzația că am văzut mai multe spectacole într- unul singur.

joi, 20 noiembrie 2008

avatar

Marea este linistita. Si albastra . El inoata. De placere.
Ea priveste lumea prin ochelari mari , negri. De sus in jos.

Laolalta au 30 de ani.

marți, 18 noiembrie 2008

8D


Copiii astia chiar sunt extraordinari!

Mai intai D.S - prima dintre cele 3 Diane- pana mai ieri sefa, iar de la bal-MISS BRATIANU -ma anunta ca vrea sa vina pana la mine.Ne vazuseram alaltaieri si nu mi-a spus ca o sa revina.Ma tot gandeam ce vant s-o aduca pe ploaia asta rece, marunta si deasa?Suna , deschid si surpriza!- in spatele ei -jumatate de clasa! Doamne! Sunt atat de frumosi, inalti , cu zambetul pana la urechi , cu parul siroind.

Sufrageria mea este neincapatoare, dar se asaza fiecare pe unde poate.

Vorbim de toate-, vrute si nevrute; ii intreb, ma intreaba , povestim cate-n luna si-n stele.

Cele 3 Diane sunt diferite, dar adevarate domnisoare , delicate si dornice sa-mi spuna 1000 de noutati. -E.raenne-Diana1- o completeaza pe Tomeasca , Diana2 , despre care cred ca "m-a copiat", dar n-am prins-o niciodata , asta e!, ..cum ca una dintre palariile mele avea culoarea piersicii ; eu o vedeam altfel..mai, mai ! ce le interesa pe fetele astea...Nu uita sa-mi amintesca" in treacat"- cere din priviri votul multimii- ca i-am dat media 9 pe semestrul I , in clasa a 7-a si , de aia , n-a iesit ea cu media generala 10. Ancuta asculta , intervine putin, dar apasat-mami este prea exigenta, vrea numai note mari. Geo era "etalonul" meu- cand simteam ca devin prea cicalitoare, o intrebam cum vede "problema". Aproape de fiecare data gandeam la fel. Acum ii priveste pe toti pe sub ochelarii ei simpatici , este vesela si vrea sa adauge cativa de 10 la matematica si la fizica. Flory roseste ca in clasele mici , este inalta si supla , zambeste" cu masura". Anamaria a fost mereu una dintre simpatiile mele: sensibila , cititoare pasionata, talentata la desen, are un deosebit simt al nuantelor: aminteste de paltonul meu turcoaz - baietii se mira- si se lasa completata de Diana2, ca , in pauze, daca il lasam in cuier, se jucau , mangaiind labutele si ochisorii vulpii, devenite guler, incalcand restrictiile ecologice.

Au crescut , sunt dezinvolte, vorbesc frumos , au atatea de povestit.

Eduard , matematicianul, poarta sacou , vorbeste rar si raspicat, Andrei stie sa asculte, dar nu uita sa-mi spuna ca la prima verificare a lecturii suplimentare i-am dat 7 si ca la urmatoarele a luat lejer 10. Albert a ramas copilaros- uite ca nu si-a amintit sau poate ca n-a dorit s-o spuna ca intr-a 7-a , la teza cu subiect unic, corectata- mai degraba , necorectata, de nu stiu care profesor , a luat nota 9 ; am revazut-o si i-am spus ca este de 7 , dar in catalog am trecut nota data initial. A inteles atunci si nu mi-a purtat pica. Leo- cu poantele lui , cu fotbalul-acum cu latina; amuzandu-ne, reia o scena simpatica petrecuta la un obiect , la care o tanara profesoara nu reusea" sa-i strunesca".

Vine si randul notelor- multe mari, dar si cate una, pe ici, pe colo, mai nedorita, ei sunt copii destepti , nu-mi fac probleme.
Imi spun cat de incarcat este programul de liceu, zilnic de la 13 la 20, cat de repede vin tezele..

Sunt exuberanti si placuti ; au frumusetea pe chip, in priviri si in atitudine. Sunt mandra de ei!

M-au uimit, ne-am bucurat impreuna, eu am devenit o gazda , care a ocolit cu buna stiinta niste principii pedagogice , doar un degetel de visinata..Timpul a zburat.

Mi-e atat de bine , ca si cum am fi fost din nou la scoala-cei de la 8D si diriga lor!

vineri, 14 noiembrie 2008

lectura cu

Parfum exotic
BAUDELAIRE- cele mai frumoase poezii

" In calde seri de toamna cand sorb cu adancire
Mireasma care molcom din sanul tau adie,
Un tarm al fericirii in mintea mea invie
Orbit de-o monotona fierbinte stralucire:

Un ostrov lenes unde marinimoasa Fire
Da arbori stranii, poame cu care te imbie,
Barbati cu trup subtire si sprintena tarie,
Femei cu-o fara seaman de sincera privire.

Privirea ta ma duce-n meleaguri minunate
Si vad un port cu multe corabii adunate
Ce-s inca ostenite de valuri si lumina,

In vreme ce parfumul ce-l dau tamarinarii
Domol imi umfla nara si-n sufletu-mi se-mbina
Cu cantecul pe care -l ingana marinarii."