duminică, 3 aprilie 2016

indeterminata voluptate a mersului


„Nu știu nici ei când au pornit,
Dar se tot duc necontenit,
Împinsi de-o vecinică chemare.”
 Alexandru Macedonski



Sunt veșnic în trecere. 
Cu tot avutul îndesat într-o căruță. De unde vin, încotro se duc, doar ei știu.
Îi vezi  din mersul mașinii. 
Duminică  spre asfințit, de cum  dă iarba, își așază  tabăra  la  doi pași de oraș, lângă calea ferată.
Mulți  puradei, mai mult dezbrăcați, vesele fețe  tuciurii, umbrite  de bogăția  părului creț, ochi sfredelitori, ființe  parcă ireale.
 Așezați  care pe unde pot, bărbații beau  țuică, așteptând  cina,sfârâie  tigăile, clocotește mămăliga. 
Îi vezi  pentru o clipă, iei cu tine magia unei lumi care te înfioară. 
Ceva  ca  liniștea unor porți ferecate.

2 comentarii:

  1. Au ei o magie aparte,iar cei care mai sunt inzestrati cu talent si poate cu bun simt sunt deosebiti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Angi, cred că trebuie să poți și să vrei să alegi între :cât de rău este ce nu ne place, că nu se poate să-țí placă, de ceea ce este altfel-acea aspră poezie a depărtării, a mersului mereu...

    RăspundețiȘtergere