vineri, 16 noiembrie 2018

”Lumea noastră este o lume de nuanțe.

  Nu putem trăi doar în culorile  curcubeului.„
Seară de poezie,  muzică, istorie!

Aș vrea să fiu copac
Și-as vrea să cresc lângă fereastra ta.
Te-as auzi,
Și-n voie te-as privi întreaga zi
M-aș apuca și iarna să-nfloresc,
Ca să te bucuri!„

Vis vegetal,Magda Isanos

La Filarmonica Pitești, o seară strălucitoare, ca o sărbătoare!
Istorie,  muzică, poezie, toate într-un registru limpede, curat, elegant, entuziast.
Profesorul  Adrian Cioroianu,  vorbind  „Despre centenar și pace; primul război mondial”,în fața unui public cuminte ca o clasă  de  copii, care sorb cu nesaț  vorbele  învățătorului.
”Pianul cu poeme, 100 de ani de poezie românească„,
cu două superbe doamne, care au strălucit, armonizându-se în  acuratețea   atingerii clapelor și a rostirii:
pianista Ioana Maria Lupașcu și actrița Daniela Nane.
Rachmaninov, Vivaldi, Chopin, Ioan Dobrinescu, Guy  Bacos.
Mihai Eminescu, George Coșbuc,  Magda Isanoș,  Nichita Stănescu,Jaques Prevert , Ana Blandiana.
O seară cu  implicații profunde, prilej de meditație,  de  bucurie, de  emoționante trăir!
Mulțumiri și felicitări  celor care  țin mereu  aprinsă, la Pitești, făclia  culturii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu