„Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui neam.
Dintre jidovi, a chemat pe Moise și i-a poruncit: Tu să scrii o lege; și când va veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit, Isus;și după aceea, să îndurați mult năcaz și prigonire;iar pentru aceasta eu am să las să curgă peste voi banii ca apele”,
Milail Sadoveanu, „Baltagul”
Nu-mi propun să vorbesc despre credință.nici despre religie. Credința este ceva mult prea personal, este esența vieții. Cum să povestești ceva atât de tainic?
S-a întâmplat să iau hotărârea de a călători într-o lume la care m-am gândit adesea.Voiam să văd, să calc cu piciorul, să ating cu ființa mea locuri, zări, drumuri, către care lumea își deschide speranțele.
Israel.
O excursie în grup, oricare ar fi destinația, presupune o decizie. Nimeni nu te obligă, tu hotărăști. Așa că , vrei nu vrei, trebuie să accepți felul în care cel/ cei care organizează deplasarea, urmată apoi de o acțiune care cuprinde un număr de zile
Astăzi,la puțină vreme după ce am revenit acasă, când privesc înapoi, cu ochii minții și ai sufletului , aș zice că nu am găsit prea multe răspunsuri la întrebările care mă cutreierau. Dacă nu cumva, numărul lor chiar s-a înmulțit.
Lucrurile nu curg pe un singur făgaș, ele se amestecă, lumea văzută și cea nevăzută se întrepătrund.
Nu puține au fost emoțiile, nici prea ușoare încercările.. De tot felul . Mi-au fost necesare niște stări speciale: răbdare, toleranță,( nu sunt chiar o campioană, dar m-am străduit) tăcere, atunci când ar fi trebuit să mă revolt.
Ce am învățat?
Nimeni nu te poate transforma. îți ești singurul stăpân.Întâmplările doar te marchează . Credința este firul care te leagă de Creator, intermediarii rămân cu ale lor treburi, de multe ori străine total de misiunea pe care o au.
Inițial existase un program, dar, cum de cele mai multe ori, socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, programul s-a cam încropit, informațiile primite legându-se greu.Mi-am cumpărat cărți, am făcut fotografii, sper ca după ce vor dispărea oboseala și dezamăgirea să-mi adun gândurile într-o ordine apropiată de realitate.
Croazieră pe mare, muzică românească, posesorii vasului știu să se adapteze ușor la ceea ce ar plăcea, muzica populară românească răsună, la catarg se înalță tricolorul..
Alt drum, ondulări de nisip arzător, livezi și piatră, pâlcuri de ierburi, înfometate cârduri de căprițe căutându-și prețioasa hrană, tractorașe la margine de terenuri lucrate cu migală, poteci, straturi de legume, flori, răsărind în întinderea fierbinte.
Popas de un ceas la Marea Moartă, unul dintre cele mai joase locuri de pe pământ, pe locul Sodomei și Gomorei. În N sunt peșterile de la Qumran, unde s-au descoperit Manuscrisele, cu istoria despre Dreptul Lot și soția lui, prefăcută în stâlp de sare.
În anul 70 e.n. , romanii au distrus Ierusalimul și Templul său. Începând cu secolul al XVI-lea, Zidul a devenit locul principal de perelinaj pentru evrei
Superbă seară!
Beatitudine!
Dimineața de vineri începe cu intrarea pe Poarta leilor, urmând Drumul Crucii. Via dolorosa se strecoară printre străduțele întortocheate ale vechiului Ierusalim, începând de la Mănăstirea ”Ecce Homo”, până la bazilica Sfântului Mormânt. Este drumul pe care Isus l-a făcut ducându-și în spate crucea de la sala de judecată a lui Pilat, „O! voi care treceți pe lângă mine priviți și vedeți dacă este vreo durere ca durerea mea”
„Iosif a luat trupul, l-a înfășurat într-o pânză de in și l-a pus într-un mormânt nou al lui însuși, pe care-l săpase în stâncă.
Un drum către propriul suflet.
La poalele Dealului Măslinilor, pe o suprafață de 20 de
hectare,măslini bătrâni, ale căror rădăcini se adună întocmai ca neamurile lui David, în statul Israel, scorburi adânci, uitate de timp, orbite rămase deschise către lume, pacea înserării, pași tăcuți, raze piezișe atingând frunzele.
Locul drag al Învățătorului, arestat aici de către soldații romani și de gardieni ai Templului Herodian.
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă.
Treceau bătăi de aripi prin vraiștea grădinii
Și uliii de seară dau roate după pradă.„
Vasile Voiculescu
Voiam ca, la întoarcere, să fiu mai tolerantă decât ființa care plecase la drum. Sper să fi reușit.
Ce am prins eu cu puterea mea de înțelegere, în cele șase zile petrecute în Țara Sfântă, este acea armonie suavă între suflet și univers, simțire deschisă acolo unde toate câte sunt se împletesc:trecutul, prezentul, Pământul și Cerul, drumul, marea, uscatul,arborii, lumina,florile,sunetele , gândurile.
Am văzut cam toate locurile în care voiam să ajung, să calc cu piciorul căi și pietre, să văd, să ascult, să percep.
Inițial existase un program, dar, cum de cele mai multe ori, socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, programul s-a cam încropit, informațiile primite legându-se greu.Mi-am cumpărat cărți, am făcut fotografii, sper ca după ce vor dispărea oboseala și dezamăgirea să-mi adun gândurile într-o ordine apropiată de realitate.
Acum , când scriu, am în minte nu doar nume de locuri, port în suflet sentimente create în timpul opririlor, dar și starea trăită privind din mersul autocarului: kilometri întregi de spinări nisipoase, într-o repetabilă adunare, fața crăpată a solului, pe care ici/ colo apăreau livezi de curmali și de bananieri, chibuțuri, acolo unde nu te-ai fi așteptat ca omul să-și caute un rost, soare arzător și drumul șerpuind în deșert.
Marea Galileei, albastră, primitoare, un lac, mai degrabă, pe malul căruia Isus i-a îndemnat pe alți trei apostoli să devină” pescari de oameni„, învățându-i răbdarea. A mers pe mare ca pe uscat”Îndrăzniți, eu sunt, nu vă temeți” Valurile din suflet sunt mai mari decât cele ale mării. A înmulțit peștii, hrănind 5000 de oameni înfometați.
Se zice că de sus, Marea Galileei seamănă cu o vioară.
Urmează Capharnaum, orașul cel mai iubit al Mântuitorului, Casa lui Petru,
Muntele fericirilor
Matei cap.5,1-16:
"Când a văzut Isus noroadele, s-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel:
Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăţia cerurilor!
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii lui Dumnezeu!
Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia Cerurilor!
Ferice va fi de voi, când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! „
Muntele Tabor.
Drum șerpuit printr-o pădure de foioase, mulți soldați , fete și băieți, ducând ranițe grele și tărgi. Microbuzul oprește în fața mănăstirii ”Schimbarea la față„, loc liniștit, iarbă și flori în toate culorile firii, măslini și curmali, un fel de smerenie se așterne, arde soarele, în arbori se aud triluri.
Atâta pace!
Din nou la drum, se apropie amiază, vizităm Biserica” Bunei vestiri”, izvorul la care Maica Domnului ar fi aflat că ea îl va aduce pe lume pe Mântuitor, catedrala catolică a Bunei Vestiri.
Cana Galileei.
Apa Iordanului, râul sacru., locul unde Ioan Botezătorul l-a declarat pe Isus Fiul Domnului și Mielul lui Dumnezeu.
Râul își face loc printre maluri verzi, mângâiate de sălcii și flori, revăd cu ochii minții scena din filmul ”Patimile lui Isus„, când Ioan Botezătorul îl creștinează pe Isus.
Ce urmează este ceva la limita fragilă care separă credința de kitsch,au mare căutare cămășile albe de pânză, turiștii le îmbracă, taie apa în rând, o frunză de curmal, udată în râu le atinge frunțile, cineva filmează, un cd costă 10 dolari, lumea stă la coadă.
Atâta mulțime!
Alt drum, ondulări de nisip arzător, livezi și piatră, pâlcuri de ierburi, înfometate cârduri de căprițe căutându-și prețioasa hrană, tractorașe la margine de terenuri lucrate cu migală, poteci, straturi de legume, flori, răsărind în întinderea fierbinte.
Ierihon, dudul lui Zaheu,
” Zaheu, coboară, căci astăzi vreau să dorm în casa ta„
Biserica grecească ortodoxă, o școală pentru copiii familiilor nevoiașe, călugărițe/. învățătoare, mașini , câte un măgăruș rătăcit de stăpân. La poartă, poartă, un puștan cu ten măsliniu , înfruntându-și fratele mai mare, pentru concurență, vinde banane, știe prea bine valoarea banilor.
Popas de un ceas la Marea Moartă, unul dintre cele mai joase locuri de pe pământ, pe locul Sodomei și Gomorei. În N sunt peșterile de la Qumran, unde s-au descoperit Manuscrisele, cu istoria despre Dreptul Lot și soția lui, prefăcută în stâlp de sare.
Coborâse seara, când am ajuns la „”Zidul Plângerii”, construit de către Irod, regele Iudeii, în anu 20 î.H. Construirea zidurilor ar fi durat 11, perioadă în care, în Ierusalim , a plouat doar noaptea.
În anul 70 e.n. , romanii au distrus Ierusalimul și Templul său. Începând cu secolul al XVI-lea, Zidul a devenit locul principal de perelinaj pentru evrei
Superbă seară!
Lumina se prelingea în raze lungi peste ziduri, colorându-le matern, peste trandafirii din vasta grădină pluteau acorduri simfonice, undeva în piață mulți tineri se adunaseră într-un dans, nu știu dacă improvizat,.Trecutul și prezentul își dădeau mâna într-o armonizare greu de explicat.
Am atins zidul cu palmele și cu urechea, m-am simțit învăluită de un val cald, de emoție, noaptea se așternea blândă, ca o uriașă mănușă, din adâncuri venea trecutul cu ale lui nebănuite înțelesuri
Beatitudine!
Dimineața de vineri începe cu intrarea pe Poarta leilor, urmând Drumul Crucii. Via dolorosa se strecoară printre străduțele întortocheate ale vechiului Ierusalim, începând de la Mănăstirea ”Ecce Homo”, până la bazilica Sfântului Mormânt. Este drumul pe care Isus l-a făcut ducându-și în spate crucea de la sala de judecată a lui Pilat, „O! voi care treceți pe lângă mine priviți și vedeți dacă este vreo durere ca durerea mea”
până la Colina Căpățănii , Golgota. Locul crucificării.
Sacru , smerenie, meditație, tăcere, simțire, durere și zbucium, tragism, pietre în lumini și neliniști.
Atâta lume!
Sfântul Mormânt,
„Iosif a luat trupul, l-a înfășurat într-o pânză de in și l-a pus într-un mormânt nou al lui însuși, pe care-l săpase în stâncă.
Apoi a prăvălit o piatră mare la ușa mormântului”
viața și lumea cu ale lor mereu nerostite întrebări,
Un strop de speranță.
Un drum către propriul suflet.
„Cina cea de taină„
O zi încărcată, Biserica Înălțării domnului”Biserica Lacrimei „ Tatăl plânge„ Biserica Națiunilor„, pe ai cărei pereți ”Tatăl nostru ”este scris în toate limbile pământului. Varianta românească este chiar în interior.
Grădina Ghetsimani
La poalele Dealului Măslinilor, pe o suprafață de 20 de 
hectare,măslini bătrâni, ale căror rădăcini se adună întocmai ca neamurile lui David, în statul Israel, scorburi adânci, uitate de timp, orbite rămase deschise către lume, pacea înserării, pași tăcuți, raze piezișe atingând frunzele.
Locul drag al Învățătorului, arestat aici de către soldații romani și de gardieni ai Templului Herodian.
„Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă.Treceau bătăi de aripi prin vraiștea grădinii
Și uliii de seară dau roate după pradă.„
Vasile Voiculescu
În dimineața de sâmbătă, multe ar mai fi fost de văzut, împrejurările ne sunt potrivnice, ne oprim la ”Biserica Nașterii Mântuitorului”, moment încărcat
„Grota laptelui„. sacru, liniște, smerenie.
Ne despărțim cu emoție de o lume în fiecare oraș își are propria identitate venerată, dominată de mesaje profunde, de miracole și de simboluri sacre.
Vreau să păstrez lumina tainică a unor clipe;
imaginea acea mai tulburătoare cu care ochii mei s-au întâlnit în seara aceea blândă, când am ajuns în Ierusalim; lumină cernută din cer și de aievea, ramuri colorate mângâiate de briza înserării, buchete de gânduri, ceva inimitabil.
Trăire în cea mai tainică mantie.
Vreau să păstrez starea!
De fapt, este ceva incomunicabil.
Prima zi de noiembrie 2018, la Zidul Plângerii.
Vreau să păstrez lumina tainică a unor clipe;
imaginea acea mai tulburătoare cu care ochii mei s-au întâlnit în seara aceea blândă, când am ajuns în Ierusalim; lumină cernută din cer și de aievea, ramuri colorate mângâiate de briza înserării, buchete de gânduri, ceva inimitabil.Trăire în cea mai tainică mantie.
Vreau să păstrez starea!
De fapt, este ceva incomunicabil.
Prima zi de noiembrie 2018, la Zidul Plângerii.
.”Nu ne putem măsura iubirea prin ceea ce nu facem, nici prin ceea ce refuzăm”
De aia am zis eu că ghidul de excepție pe care l-am avut noi a fost o binecuvântare. Îmi pare rău să constat, cum de altfel spuneați ieri, că grupul în care ați fost nu a avut o așa bucurie. E foarte adevărat că eu, preot fiind, am avut și alte bucurii, cum ar fi cel al slujirii prin acele locuri, posibilitatea de a citi câte un acatist (la microfon) în autocar și, la fel, câte un scurt cuvânt de învățătură.
RăspundețiȘtergerePentru mine acele zile au fost magice, cele știute în teorie s-au materializat, de-acum, la biserică, la predici, pot relata mult mai sigur despre cele petrecute acum 2000 de ani, și nu numai, în țara sfântă, în istoria mântuirii omului.
Să vă fie de folos fiecare pas făcut acolo!
Părinte, vă mulțumesc pentru gândul bun!
RăspundețiȘtergereAșa cum vă știu,sunteți un preot cu har, iubiți omul, locul, timpurile, oricare ar fi ele.Pentru mine este o bucurie să știu că grație dumneavoastră și altor preoți care chiar își iubesc menirea, credința capătă putere.
Cu tristețe, trebuie să constat, însă, că unii purtători de haină preoțească îi dezbină pe oameni, cultivă pizma și vorbele grele, chiar în locuri către care omenirea se îndreaptă căutând rosturi.
Mi-am alungat tristețea , mă străduiesc să-mi aștern frumos gândurile și starea.
Și să-mi cultiv înțelepciunea.