”Exită doar două moșteniri

de durată pe care sperăm să le oferim copiilor noștri-una, rădăcinile, cealaltă, aripile.”
Goethe

Unii  vin pe lume, având tați  savanți, artiști, generali,  securiști,preoți, învățători.

.Învățați  sau   neștiutori.

 Bogați sau săraci.

 Buni sau  altfel.

  Tatăl meu era  tata!

  Al treilea  dintre cei șapte  frați. 

 Blond, spătos,  nici înalt, nici scund, cu ochi albaștri- o moștenise  pe  mama lui, maica Fănica.   Cu umor, dar și  foarte exigent, chiar aspru, dacă ar fi  să mă gândesc  la  o nescrisă listă  de  îndatoriri care-mi reveneau.

   S-a  născut   în 3 mai  1919. Adică, în urmă cu o sută de ani, din care, pe pământ , și-a trăit doar șaizeci și unu.

 A mers la școală   când, încă,  nu împlinise  șase ani, în locul  surorii mai mari, tușa  Lia, care nu prea se omora  cu învățătura.
Din ce-mi spuneau  bunicii și unchii ,era  cel mai înteligent  dintre toți frații.

 Chiar și el   mai  povestea așa, seara,  când , dacă nu-mi terminasem lecțiile, mă  mai ajuta.

 Sau  când  înainte de culcare , ne cânta  la muzicuță.  Se deprinsese, mai  întâi, cu  balalaica. 

   Îmi plăcea  să-l ascult cântând. Și  mama  cânta. Și eu.  Fratele meu  nu  prea se încumeta, știa el de ce. 

De la tata, am învățat, în clasa a  IV-a, să calculez  toate  volumele și ariile diverselor  corpuri  și figuri geometrice . Exercițiile    le făceam pe  bucățile mari de lemne  din curte. 

 Și poezioare  rusești  m-a învățat- le știa  din prizonierat.

Erau grei anii  când  deschideam eu ochii  spre lume- tata i-a înfruntat, cum s-a priceput, cu  urcușuri și multe coborâșuri,  dar  cu  un fel de  tărie, de care mi-am dat seama   abia după ce l-am pierdut. 

 La  cinci ani, după  moartea mamei.

Eram în clasa  a  II-a, când învățătoarea mea, doamna  Ana Tănăsescu, despre care tata  zicea  că are  limba  spartă de rea  ce este- îl învățase și pe el carte-  m-a trimis acasă, cu   cerere  de semnat pentru intrarea părinților, cu pământ și animale  în întovărășire. Mi-a spus  că  dacă tata nu semnează, să   rămân acasă.

 Tata a  citit-o, a oftat- renunțase  cu doar   un an în urmă la  buletinul de  București, pentru pământ - și a semnat.

  Eu   m-am dus  la  școală fericită.  

 Ce să fi priceput  din ce avea  să urmeze?

Astăzi este  mare sărbătoare!

  Mă  gândesc  cu dor  la  părinții mei,  la casa noastră, nici bogată, nici  săracă, la  toate  câte au  fost....