Dacă ar fi să răspund la întrebarea: de ce m-am trezit cu noaptea în cap, adică la 6 și un sfert, primul gând mă duce la ideea că aseară, târziu, am vorbit cu o fostă colegă de cancelarie despre vaccin. Nu neapărat despre el, ca fenomen, ci despre faptul că ea se duce să și-l facă la Izvoru.
Adică în interiorul Căminului Cultural al satului,pe care eu mi-l amintesc perfect. Sat situat la 50 de kilometri de oraș.
Acolo am debutat, ca profesoară. Debutat ar cam fi impropriu, pentru că primul an de după absolvirea facultății a fost cu multe peripeții.
Dacă nu te plictisești, pot să-ți povestesc câte ceva, bine?
http://incertitudini2008.blogspot.com/2015/09/un-alt-fel-de-revedea_14.html
Povestind noi, prietena mea și eu, mi-am amintit de diminețile mele , care, în urmă cu aproape juma de secol- dacă aș zice veac ar părea că m-a uitat timpul- începeau cam pe la 5, indiferent de vreme.
De cum mă trezeam, pregăteam toate cele necesare familiei mele, mai ales pentru copilul meu, care, la 7, pleca la grădiniță.
În treacăt, prin fereastra larg deschisă, priveam blocurile din jur. Toate ferestrele erau luminate. Din fiecare apartament, una/ două/ poate chiar trei persoane plecau la serviciu.
Astăzi, în cele șase blocuri, câte sunt în raza privirii mele, s-au aprins câteva firave luminițe, mai puține decât numărul blocurilor.
Ce fac ceilalți locuitori ai orașului?
Cerul și-a delimitat și el niște teritorii. în stânga, o pâclă deasă de nori aprigi, ca o pădure vrăjită, mai apoi, o fâșie transparentă, incoloră.
Cu greu, își face locluna.
Când învinge întunecata perdea, se arată în toată splendoarea ei de regină.
Mândră,strălucitoare, rece.
Acum, deja, s-a dus la culcare.
Dimineața își ridică, alene,pleoapele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu