marți, 2 martie 2021

pâlpâiri în fereastră

Dacă ar fi să răspund la întrebarea: de ce  m-am trezit  cu noaptea în cap, adică la 6 și un sfert,  primul gând mă duce  la ideea că aseară, târziu, am vorbit cu o fostă colegă de cancelarie despre vaccin. Nu neapărat  despre el, ca fenomen, ci despre faptul că ea se duce să și-l facă  la Izvoru. 

Adică în interiorul Căminului Cultural al satului,pe care eu mi-l amintesc perfect. Sat situat la 50 de kilometri de oraș.
Acolo am  debutat, ca profesoară. Debutat ar cam fi impropriu, pentru  că  primul an de după absolvirea  facultății a fost cu multe peripeții.
Dacă nu te plictisești, pot să-ți povestesc câte ceva, bine? 

http://incertitudini2008.blogspot.com/2015/09/un-alt-fel-de-revedea_14.html

Povestind noi,  prietena mea și eu, mi-am amintit  de diminețile mele , care, în urmă cu aproape  juma de secol- dacă aș zice veac ar părea   că m-a uitat  timpul- începeau cam pe la 5, indiferent de vreme.
 De cum mă trezeam, pregăteam toate cele necesare familiei mele, mai ales pentru copilul meu, care, la 7, pleca  la grădiniță. 
În treacăt, prin fereastra larg deschisă, priveam blocurile din jur. Toate ferestrele erau luminate. Din fiecare apartament, una/ două/ poate chiar trei persoane plecau la serviciu.
 Astăzi, în cele  șase blocuri, câte sunt în raza privirii mele, s-au aprins  câteva firave luminițe, mai puține  decât   numărul blocurilor.

  Cine mai muncește?
Ce fac ceilalți locuitori ai orașului?

Cerul și-a delimitat și el niște teritorii.  în stânga,  o pâclă deasă de  nori aprigi, ca o pădure vrăjită, mai apoi, o fâșie transparentă, incoloră.
 Cu greu, își face locluna.
 Când învinge  întunecata  perdea, se arată în toată splendoarea ei de regină.
   Mândră,strălucitoare, rece.
  Acum, deja, s-a dus la culcare.
Dimineața  își ridică, alene,pleoapele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.