Profesorului meu de limba romana,totdeauna, cu dragoste

" Nimic pe lume nu este intamplator". Mi-am spus , adesea , vorbele astea ; le-am auzit rostite de altii, cu emfaza sau cu tristete. Si totusi..in dimineata asta , cand mi-au venit , din nou , in minte, am realizat ca ele chiar au un rost.
Ma intorc la ziua de ieri: un apel telefonic primit de la o fosta eleva , draga sufletului meu , a fost urmat de o vizita scurta, a ei si a inca doi colegi de clasa. Au venit sa ma invite la banchetul lor de absolvire M-au surprins in ipostaza de "eleva"-iau lectii de limba engleza, cam tarziu, de la o alta fosta eleva, devenita profesoara .
Tuspatru am fost emotionati. Am acceptat sa-i insotesc"la decolare"-asa mi-au scris pe invitatie-, undeva, la malul marii. Imi place mult marea , asa ca, sper sa fie o experienta deosebita.
Dupa plecarea lor, m-am dus cu gandul si cu ochii mintii inapoi...la multii mei ani de profesoara ,de studenta, de eleva, la fel de fel de intamplari vesele sau triste.

Din noianul de imagini , s-a desprins figura primului meu profesor de limba romana-domnul Fulga. Era recunoscut pentru eruditie si talent in toate satele din jur. La vremea aceea , nu intelegeam cat de important este sa ai un profesor adevarat. Amintindu-mi-l, il asociez , involuntar, cu caietele mele de notite-niste maculatoare fosnitoare , cu foaie galbuie, aspra . De fapt, caietul de teme si cel de clasa erau la fel de ordonate; titlul era marcat printr-o subliniere speciala , pe care am transmis-o si elevilor mei.
Domnul profesor acorda mare atentie memorarii textelor frumoase si importante , scrise-fie in versuri, fie in proza; stiu si acum fragmente mari din "Scrisoarea III","Amintiri din copilarie","Toma Alimos","Ardealul".
Nu stiam pe atunci ca voi deveni profesoara de limba romana-poate ca simteam doar , in marea mea admiratie pentru profesor. Inalt , imbracat totdeauna impecabil, desi venea la scoala , adesea, cu o motoreta visinie "Simpson", impunea respect tuturor-copii , parinti , colegi.

Am pastrat multi ani caietul de teze din clasa a V-a. Cand, nu stiu din ce cauza , nu l-am mai gasit, am suferit mult.In primul trimestru , am avut de tratat , la literatura un fragment din " Amintiri din copilarie", de Ion Creanga, iar la limba romana cateva cerinte de morfologie.
Erau subliniate cu creion rosu doua sintagme. Retin ca am avut si o greseala de scriere,care nu s-a mai repetat vreodata ;am scris "incepe ai", in loc de "incepe a-i".

La sfarsitul tezei , domnul profesor a adaugat:" Desi lucrarea nu este lipsita de unele greseli de exprimare si de scriere , este foarte buna. Ea anunta pe viitorul intelectual. Daca vei munci mult si fara intreruperi , vei cuceri cetatea stiintei".
N-am schimbat niciun cuvant din vorbele dumnealui , pentru ca n-am uitat nimic din ce era scris pe teza mea.
N-am cucerit cetatea stiintei, dar mi-am facut meseria cu pasiune si cu dragoste.

Au trecut anii, am absolvit- cu toata dezamagirea si dificultatile de rigoare- sectia reala a unui liceu teoretic foarte bun , apoi am intrat , printr-un concurs serios , la Facultatea de Filologie.
Vremea fuge ca nebuna...37 de ani de munca cu elevii. Sunt multi , sunt putini, deja tin de trecut. Necrutator este timpul!

Domnul Fulga isi odihneste pasiunea sub o cruce alba, nu foarte departe de scoala, unde am invatat. Cand merg la mormintele parintilor, aprind o lumanare si ii pun cate o floare.