impreuna

De voie , de nevoie, a inlocuit stiloul cu tastele.
In locul scrisorilor stropite cu spaime si intrebari, a trimis, la inceput – mai greu, apoi, din ce in ce mai repede – mailuri.
A suspinat de cate ori telefonul a uitat sa sune saptamanal.
A scris semeseuri.
S-a intrebat.
N-a gasit totdeauna raspunsuri.
Somnul a intarziat de prea multe ori.

Mama.

Asa cum este ea.
Iubitoare si grijulie.
” cum i-o fi printre straini?”, „are timp de toate?”, „mananca la timp?”, doarme suficient?”, „este fericit?”,” iubeste, este iubit?” „i-ar fi mult mai bine in doi”..

Imaginata in fel si chip, clipa a sosit.
Bronzat, dupa o vacanta in Creta, parca mai frumos decat ultima data, nu singur, de mana cu un chip blond numai zambet , ciripind ”buna siara”!
Daruri.
Vorbe fara numar.
Masa ca la noi.
Fetei ii plac mancarurile mele.
Fiul meu ma lauda.
O seara care se incheie in zori.

N-am fost niciodata cea mai tare printre oale si ulcele, dar nici ultima la vreun imaginar concurs.

Deviza- legume proaspete in locul celor fierte pana la epuizare;

micul dejun , cat pentru doua persoane;

pranzul, impartit cu prietenul;

cina, oferita, aproape in intregime, dusmanului;

Reteta este si a fost valabila pentru mine si transmisa fiilor mei, cand au devenit adulti.
La snitele, ciorbite, sarmalute in foi de vita, cu mamaliguta si originale tipuri de salate , toti spun ca nu prea am adversari. Si la inca vreo cateva bunatati.

Confirmarea am primit-o abia acum, fara atestat , ce e drept. Aprecierile imi ajunsesera la ureche inca din iarna.
Cum spuneam, n-am avut o suficienta chemare spre a cocoli.

Am preferat fructele in locul prajiturilor.

Cateva feluri , acolo, ca orice mama, am invatat sa pregatesc- le-am tot repetat , am mai schimbat culoarea, forma, numarul de straturi, aroma.
O prajiturica m-a facut celebra.

Dupa Craciun, la plecare, fiul meu, caruia ii pregatisem dulcele preferat, mi-a cerut sa-i fac o portie pe care s-o ia cu el, la Londra. Am facut-o cum m-am priceput mai bine. Si mai frumos-cu un an in urma, o prezentase unor austrieci.
La petrecerea la care a invitat doi colegi italieni, doi romani, o frantuzoaica, prietena lui, cehoaica si un englez, salamul de biscuiti a facut minuni.
Autoarea, adica subsemnata, a primit toate laudele, prin fiul ei.
Se intampla in ianuarie.
Acum , am primit confirmarea din partea fetei.

Drept care, desi am varsat multe lacrimi de emotie si de –nu mai-stiu-ce.. ,dupa trei zile, in care ne-am plimbat, am povestit, am ras, am plans( eu),am facut poze- sa vad cum si cand le descarc , despartirea, pentru ca - a trebuit sa se intample si asta- a fost mai usoara.

Nu foarte.
Nu se poate.