printre randuri

Aflu de la Gabi, prietena mea stirista, ca astazi este ziua marcii postale romanesti.
Undeva , se deschide o fereastra.

Adolescenta fiind, asteptam cu sufletul la gura, sunetul unei mici trompete pe care postasul si-o fixase pe ghidonul bicicletei. Asa afla lumea ca el a sosit.
Eram trei prietene. Toate trimiteam si primeam scrisori. In plicuri albe, roz, bleu.
Nu prea aveam nimic de ascuns una alteia. Nici nu stiam sa ne prefacem. Chiar le citeam cu voce tare, la mine , in gradina, sub nuc- cand nu erau parintii acasa.
Doar scrisorile primite.
Niciodata pe cele expediate.
Intr-un pachetel, legate, bineinteles, cu fundita colorata, ca orice fosta irezestibil indragostita,- poate lipsi participiul-pastrez multe dintre micile mele comori.
De ganduri.
De sentimente.
Si poemele.
Si primul jurnal.

Au un parfum aparte.

Culoarea este alta, mesajul este viu.
Ps.
N-am tinut seama numarului de randuri,

pentru ca amintirile sunt imprastiate.

Nu le puteam obliga sa incapa intr-o cutiuta.