lumea vazuta din tren

Daca se intampla sa treci duminica spre seara prin fata Garii de Nord pentru a prinde trenul care sa te duca acasa, trebuie sa fii cu ochii in patru. Sa-tzi feresti bagajul, hainele si , mai ales, posheta.
Atatea figuri, una mai hidoasa decat alta, itzi pandesc orice mishcare. Potzi sa te uiti mult si bine, ashteptand sa apara vreun politzist. De unde? Om este si politzistul!
Poate si-a scos familia in parc, poate este cu iubita la un film. Sau poate studiaza. N-ai vazut cate cazuri sunt, devenite celebre telenovele?
Daca ocoleshti si gropile din asfaltul murdar si nici nu te impiedici de picioarele cuiva, care a uitat sa se mai ridice de dimineatza de pe caldaram, potzi ajunge la timp in tren.Tzi-ai luat bilet la clasa I-vrei sa calatoreshti civilizat, mai comod, mai linishtit. S-o crezi! Locul este tocmai langa fereastra , pe care se contureaza, ca un cap de catzel, o spartura, lipita cu leucoplast si prinsa cu un nasture mare in mijloc.
Cu putzin noroc, s-ar putea sa nu plesnesca tocmai astazi.
Scaunele sunt roshii- altfel nu s-ar deosebi de cele de la clasa a II-a, care sunt albastre. Diferentza este de inaltzime-vagonul pentru clasa a II-a este ceva mai jos.
Putzini calatori -o tanara mama , cu fetitza adormita in bratze, un domn care se uita des la ceas, punandu-si , de fiecare data , ochelarii .
Alaturi, o doamna inalta. Ardeleanca . Vorbeshte la telefonul mobil , anuntzandu-shi familia ca va ajunge seara tarziu . Vine dintr-o delegatzie . Este inginer automatician.
Nu pot sa citesc, deshi am "Dilema veche" la indemana .
Rand pe rand, parcele de porumb cu frunze mari, lanuri de grau cam pitic, loturi de floarea -soarelui, umbrite ici-colo cate un copac, raman in urma.
Trenul trece cu viteza prin prima gara . Parca ar vrea sa uite mormanele de gunoaie aruncate pe o arie considerabila .Sper sa fie o intamplare .
Ash!

In dreptul fiecarui sat , de o parte si de alta a caii ferate , peisajul este dezgustator- zeci de sticle , bidoane de plastic , pungi , hartii , cioburi, pahare de plastic stalcite , obiecte casnice ruginite , jucarii stricate, cutii metalice sau de carton, cauciucuri sparte -toate de-a valma .
Ca si cum o uriasha mana nevazuta le-ar fi aruncat intentzionat sa-ti agreseze si ochii si sufletul. Surprind pe fata ardelencei revolta si, ca si cum ne-am fi intzeles , spunem , in acelashi timp:-Nu se poate!
In apropierea urmatorului sat - aceeasi imagine dezolanta . Vorbim . Cautam explicatzii. Ea imi spune ca si in Ardeal este la fel .
Cum au ajuns oamenii sa se injoseasca atat de mult?
De ce sa expuna cu atata agresivitate si dispretz toata mizeria la 100 de metri distantza de ultima casa , langa calea ferata? Pe unde trec zilnic mii de oameni. .
Exista o legatura intre mizeria sufleteasca si cea fizica? multzi - prea multi oameni- arunca , fara sa stea pe ganduri, ofense, insulte , injurii altora , pentru motive serioase sau minore.

La fel procedeaza si cu ceea ce a devenit inutilizabil in gospodarie .
Arunca.
Dincolo de curtea proprie.
Si totusi..
Daca multzi dintre semenii nostri nu mai respecta nimic , satele au administratzie, fiecare gara are un shef , exista o multime de oameni platitzi sa asigure respectarea legilor.
Sa fi plecat totzi in vacantza?
In penultima gara, trenul se odihneshte. Suficient, sa pot vedea o familie cu tot calabalacul strans in boccele si boccelutze.
Ploua. Doi puradei-un pici si o fetitza sar in baltoace, improshcandu-se . Cel mic se intoarce dupa fiecare repriza si mai ia ceva dintr-o punga.
Tatal, cu un ochi umflat, rasturnat peste o plapuma stransa cu sfori, pufaie. Nu ia in seama pe nimeni. Le are pe-ale lui.
Porneshte trenul. Copiii se opresc din joaca lor, fluturand manutzele murdare.
Nu le raspunde nimeni.
Ploaia bate ushor in geam.
Se prelinge , lasand dare in figuri geometrice.