prin fereastra

Prima oara am citit-o cand s-a stins Poetul.
Am recitit-o in cateva randuri.
Mi-a revenit de multe ori in minte.

Eu si fratele meu , in ignoranta copiilor fara experienta, intr-un moment caruia nu-i stiu si nu-i inteleg rostul, am instrainat casa parinteasca.

In seri lungi, toropitoare, cand tristetea da ocol, las totul deoparte .
Intru pe furis.

Hoteste.
Deschid poarta amintirilor, ramasa mereu nezavorata.

Gradinita, lipsita de mana harnica a mamei , este napadita de buruieni. Cate un fir de busuioc tasneste printre ierburi.
Ma apropii de fereastra. Nu-mi trebuie lumina. O am in suflet. Stiu locul fiecarui lucrusor- masa mea rotunda, cu trei sertarase, cartile, cuierul, patura alba de pe pat, soba, dulapul in care s-au inghesuit, de-a valma, haine si dorinte.
Simt mirosul.
Ar trebui sa deschid fereastra. Sa intre aer proaspat. Nu, mai bine, nu.
Mangai in gand peretii.
Si umbrele .
Si vocile.
Se aude un caine ragusit.
Sterg lacrima.
Las poetul sa ma certe.

Casa parinteasca

”Ascultati-ma, surori, pe mine,

Si voi, fratii mei, ce va sfaditi:

E pacat, nu-i drept si nu e bine

Sa vinzi casa care te-a-ncalzit.

Bani ne-ar trebui la fiecare,

Toti avem copii si vremea-i grea.

Insa cum sa vinzi fereastra oare,

Cea la care maica te-astepta?!

Casa parinteasca nu se vinde,

Nu se vinde tot ce este sfant.

Din atatea lucruri dragi si sfinte

Ochii mamei inca ne privesc.

O vom da si vor schimba lacata

Si vor pune si ferestre noi.

Si trecand pe langa ea vreodata,

Va privi ca la straini la noi.
Casa parinteasca nu se vinde,

Nu se vinde tot ce este sfant.

Din atatea lucruri dragi si sfinte.

Ochii mamei inca ne privesc.

Vom pleca si noi candva din viata

Si parintii sus ne-or intreba-

Ce mai face casa lor cea draga,

Cine are grija azi de ea.”

Grigore Vieru