duminică, 18 septembrie 2011

început cu gust de boabe roșii

Visam un sat cu case albe, risipite printre brazi.
 O școală frumoasă, copii cu mult roșu în obraji. Eu, profesoara lor. Undeva, o căsuță, cu perdele albe, lungi,  croșetate. 
Foc în sobă, iarna!
  Primăveri cu parfum de flori răsfirate în zori cu gene albastre!//
Când am terminat facultatea, fiul  cel mare  trecuse de un an, satul de munte, cu poteci și pârâu șerpuind printre brazi, a rămas suspendat undeva, pe o scară de visuri.
//Școala- într-o zonă de deal- aruncată la șapte km de șoseaua care duce către bătrâna cetate de Argeș.
Înainte de a mă prezenta unde fusesem repartizată fără să fiu de acord- este altă poveste- m-am documentat, așa că am primit din partea soțului, ca dar de școală nouă, o bicicletă albastră.
 1 septembrie, prezență obligatorie la post.
O vecină, doamna Oprescu, fostă învățătoare și inspectoare, s-a oferit să mă însoțească.
Șoferul autobuzului a acceptat să transporte și bicicleta mea.
Am coborât în centrul comunei, am urcat-o pe temerara mea prietenă pe portbagaj și am pornit cu mari emoții către școală .
Drum îngust de țară, gropi, pietre.
Livezi întinse de pruni și de meri. Din când în când, încetineam, nu pentru că aș fi obosit, la nici douăzeci și trei de ani nu prea se simte neodihna, opream să văd cum se mai simte doamna.
Și să mai furăm un măr, o prună. 
În coji mustoase se loveau prin iarbă nucile.
 De după un deal, s-a arătat  satul . 
  Să nu crezi că ar fi vorba despre Sărăcenii cusurgiului Popa Tanda, nu chiar.
Curți înguste, paie, coceni de porumb, buruieni, case, fără garduri,  gata să se prăbușească, păsări de curte, laolaltă cu băieței și fetițe, fără pantalonași, câte un purcel legat de țăruș lângă prispă, nu doar sărăcie, mizerie mare.
Cu chiu cu vai am găsit  școala.
Un dulău, lăsat probabil de pază, își făcea somnul în praful din fața porții fără zăvor, cine ce ar fi putut fura?
Am bătut în ușă. Tăcere. Am întrebat pe la vecini.
 A apărut atunci directorul.
De ce oare nu-i pot uita sandalele din picioarele cu degete obosite ? Și mâinile adâncite în  buzunarele pantalonilor peste care de multă vreme nu trecuse fierul de călcat...
Imediat  și-a făcut apariția consoarta, învățătoare la clasele I și a III-a, capot de zanana, roșu, cu flori mari, albastre.
Cancelaria, o cămăruță  trei  pe trei, cred, câteva scaune, o condică pe o măsuță cojită, într-un colț, un cuier strâmb.  
De o parte și de alta, câte o încăpere,dimineața  se învață la simultan, m-a lămurit femeia în capot roșu. 
După amiază nu știu cum ar fi fost, probabil la fel.
  Două săptămâni, zi de zi, bicicleta mea Carpați a străbătut  14 km/7 dus, tot atâția la întors. O lăsam în curtea cuiva.
În livezi, merele erau tot mai roșii. Prunele tot mai puține.
 Îmbujorate, zâmbeau  printre ghimpi măceșele!
 Flori mov, albastre și galbene își cântau simfonia de toamnă printre  ierburi înalte.
Odiseea mea s-a sfârșit brusc. Au venit inundațiile. Ploile nu se mai opreau. Un fel de prolog pentru cele din 77.
Pârâiașul din marginea satului s-a supărat rău de tot. A spart drumul, a înghițit livezile coapte. 
Izolat, sătucul s-a apărat, doar el știe cum. 
 Bicicleta am recuperat-o abia în primăvară. 
Prima de instalare, niciodată. Poate că era și firesc, până să mă instalez, am și renunțat la catedră. 
Să nu crezi că mi-a fost prea ușor să înfrunt consecințele. 
Cine a terminat în acei ani facultatea știe ce urmări avea  fuga de stagiu. Nu-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat, dacă nu se pornea,  în acea toamnă, pentru a doua oară, potopul...
După niște ani, directorul școlii  de centru, profesor de limba rusă, mi-a scris  prima adeverință de muncă .
O jumătate de lună într-un sat din județul în care mi-am petrecut toată viața de profesoară .
În slujba comunității.
Acum, când scriu, revăd  cu ochii sufletului drumeagul șerpuind printre  ierburi uscate,  într-o toamnă culeasă în calendarul noianului de întâmplări.
Zboară lin, în amintirile mele, frunze galbene și roșii printre mere parfumate, răsărind în livada unui colț de lume, rătăcit pe harta vremii.

40 de comentarii:

  1. Draga mea Gina, sensibilitatea si trairile tale, transpuse atat de plastic in randuri maiestre, ma farmeca..aici..acum. Ca niste scrisori uitate intr-un sertar drag, redeschis dupa ani si ani! ..."Livezi întinse de pruni și de meri"..."În coji mustoase, se loveau în iarbă nucile"..."drumeagul șerpuind printre ierburi uscate, într-o toamnă uitată în calendarul noianului de întâmplări. ". Vad si eu imaginile, simt si eu aromele si asta datorita tie, Gina! :)
    (Cat despre lista amintită de tine la mine pe blog, povestea se va publica sambăta, aşa cum a fost încă dn februarie, temele fiind dezvăluite cu doua săptămâni in avans, în subsolul articolului aflat pe rol.Doar aşa pot fi citite de toti prietenii care scriu si care sunt 15, momentan! Multumesc frumos pentru intelegere!Îmbrăţişări! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. "Acum, când scriu, revăd cu ochii sufletului drumeagul șerpuind printre ierburi uscate, într-o toamnă uitată în calendarul noianului de întâmplări."

    O incursiune demnă de tot respectul, Gina... O duminică frumoasă să ai, cu mare plăcere am citit...

    RăspundețiȘtergere
  3. ooof, gina ce amintiri ai tu!
    ce mă bucură însă este faptul că m-ai lăsat să te însoţesc pe acel drum, al începutului şi că te cunosc, încep să te cunosc.
    cum am început eu? încăpăţânându-mă să fac chimie şi ajungând de fapt, prin ratarea admiterii, un om al cifrelor. am urmat ase-ul, visul neîmplinit al mamei care era fiică de chiabur şi am renunţat la filologie... dar nu regret nicio clipă. cuvintele m-am însoţit mereu.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ GINA,
    Și eu care visam Turnul Londrei și valurile inspumate ale Tamisei.....
    Mi-ai amintit de zilele când culegeam via și eliberam bobițele parfumate de mustul cel dulce și incă tulbure .
    Cum m i-am inceput cariera ?
    In sunet de FANFARĂ și MIROS de must de ANANAS din Câmpia Deliormanului !!!
    Te aștept pe : http://aliosapopovici.wordpress.com/2011/09/17/PREZICERI-NASA-PENTRU...2012 să-mi PREZICI VIITORUL !!!
    Cu respect,
    Alioșa.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mă simt minunat. Dumneavoastră scrieţi, iar eu nu fac altceva decât să privesc. Şi ce le este dat ochilor mei să vadă? Oameni şi locuri... Iar prin acele locuri şi printre acei oameni văd un mare OM.
    Scris foarte frumos. Cu suflet, ca întotdeauna.
    Vă mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Superbe amintiri si povestite intr-un fel care iti umple sufletul, oriunde te-ai afla, orice stare ai avea!

    RăspundețiȘtergere
  7. Frumos. Am auzit multe povestiri despre momente din viata, dar majoritatea celor ce povestesc se tem sa le puna pe hartie. Pretextul? Nu au talent la scris.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce frumos ati povestit frantura aceasta de viata! Cu nostalgie, cu forta, cu iubire...

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna Gina:
    In acest post e mai mult decat povestea unui inceput, e povestea unei chemari in imparatia literelor.

    Numai bine,

    RăspundețiȘtergere
  10. nu aş vrea să vorbesc despre mine aici, simt că aş întina frumuseţea de amintire, fiindcă oricât de greu este sau pare a fi un început, el este începutul de drum al fiecăruia şi nu se uită. eu cred că toate lucrurile şi toate începuturile, bune-rele, au rostul lor. bine că suntem unde am ajuns!

    toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  11. In linii mari, cam asa am inceput si eu... tanara absolventa, profesoara de biologie, navetista. De la gara la scoala aveam de strabatut (tot) 7 km, dar... pe jos.Vara- prin arsita, iarna- prin nameti. Nu conta in ce directie mergeai- spre sat sau spre scoala, vantul batea mereu din fata! Daca ar fi sa aleg din nou, nu m-as mai face profesoara, as pleca direct in Irlanda :), fara sa-mi mai pierd timpul, anii, tineretea, energia si entuziasmul, facand lucruri (oarecum) desarte. Mi-a placut ce-ai scris, m-am cufundat in piscina cu melancolie, ce ma fac, cum mai ies de-aici? Imbratisari...

    RăspundețiȘtergere
  12. Ce simplu pare totusi in scis, si pozele frumoase de acum... parca ai sta acum la soare si privesti la norii din departare.

    RăspundețiȘtergere
  13. tu scrii frumos... mai mult cu sufletul decat apasand tastele...
    inceput... fara el nu am fi aici... desi... altfel privind, in fiecare clipa incepem ceva...
    cariera-mi... aleasa de parinti... si nu ii judec pentru asta.. dimpotriva, le multumesc... constructor...
    a fost... in unul din anii de glorie... cand un decret politic m-a lovit in plin... "nu mai sunt locuri pentru stagiari, in orasele mari..." cam asa era formulat...
    planurile mele naruite dintr-o data... pentru ca imi facusem socotela ca, voi ramane prin repartitie, sa lucrez in bucuresti... si ca imi voi face buletin de bucuresti... o imposibilitate pe vremea aia, in alte conditii... si voi primi si locuinta de la servici... dealtfel un vis frumos realizabil... ca doar invatasem bine... nu???
    asa ca... am ales rm valcea... prima lucare... noul atelier service din zona nord... (oare o mai exista???)
    am obtinut delegatie de servici la o intreprindere langa bucuresti... in judetul calarasi... construiam pentru agricultura... aici faceam naveta... apoi am terminat stagiatura... am fost uns in functie... si satul de atata constuire a agriculturii socialiste... de atata politca... si nu numai... m-am mutat la new york... si ce bine am facut...

    RăspundețiȘtergere
  14. Gina, sper ca esti bine!

    Ganduri bune de la mine!

    RăspundețiȘtergere
  15. Mda, frumos, romantic, dar să vedem cum este situaţia acuma. Carevrasăzică subsemnata/ul gată facultăţile filologice/mate/geo/bio/etc, ia 9,80 la examenul de titularizare, mere cu avînt să predea limba română/geografie/mate/biologie. Post n-a mai fost de vreo 10 ani scos la tarabă aşa că are statut de ,,suplinitor" şi nu oriunde ci undeva, la vreo 50-60 de km depărtare de marele oraş. Asta în cazul fericit în care norma de suplinire nu e formată din ore la 3-4 şcoli diametral opuse din ăl mai mare judeţ (200 km de navetă săptămînală)...
    Evident nu se decontează nimic că ,,nu e banu'" aşa că autostopu' e baza, mai greu la iarnă...
    Nu-i bai, merem să ne facem meseria, doar avem vocaţia de dascăl, de mic ne jucam cu păpuşile de-a şcoala, la grădi făceam pe ,,doamna'' cu copii, puneam note aşa că asta am visat asta facem.
    Ajunjem la ,,şcoală" -de regulă o gioarsă dărăpănată cu buda comună şcoler-prof-borbat-fumeie, aci tov. derector (cu aer de spiritus rector) e foarte nervos că di ce se prezintă cineva să ia postu' în primire. Ani de zile îl dădea la un necalificat de ăsta cu nota 1-2 la examene de-l dă la tv în fiecare toamnă cu titlul ,,dascăl de nota 1 la catedră" etc... ştiţi voi povestea -nevasta/cumnatu/fratele/verişoarei nu ştiu cărui popă/miliţian/grăjdar/injinier/primar de prin sat.
    Mai sunt prin ,,canţelarie'' vreo tri colegi în prag de penzionare care predau di tăti de la fizică la educaţie fizică.
    Copchiii ,,este'' majoritatea niscaiva ţîgănuci obraznici ce n-or fost văzută o portocală în viaţa lor. La crăciunul trecut le-am luat vreo 2 kile, le-or horpăit/îngurgitat hulpavi cu tot cu coajă.
    Ce sobă, ce flori, ce zîmbete. ce parfum??? eeehhh vise fătu' mieu... Eventual ce putoare!
    La sfîrşit de lună fluturaşul arată mîndru în colţul din dreapta 800 lei.
    Miliţianul din sătuc are norma de hrană 600 lei, nu mai vorbesc de salar, casă de locuit asigurată, Golanu' inscripţionat ,,MILIŢIA" supt cur, şi Octavia (luată în lizing) pregătită duminica de drum pentru mers la ,,judeţ''...
    Anu' aista îi mai fain: Ştim că nota de la titularizare e valabilă 3 ani, dar ce folos?
    O rîgîit nen-tu Funebriu (sau mai degrabă Badea Oană) o normă că cică cum ar veni aşa: unu cu nota de 5 anu' curent are prioritate la ales ore în faţa unuia
    cu 10 din anii trecuţi.
    ,,Cul'' nu? Iată-mă-s nu isprăvniceasă (aşa cum greşit aţi putut a crede) ci fără post, sînt în stendbai aştept niscaiva grevidă/penzionar/sătul de România/decedat să elibereze niscaiva ore.

    Are rost să pomenesc de chirii, mîncare, copchil, luat regulamentar al 2 (blow)job precum a recomandat tov. ministru' şi tov preşedinte???.
    Fac asigurări, vînd orifleim/avon/răşini şi alte băşini, mai stau 4 ore vînzătoare la un gostat de supt blocul meu de garconiere închiriate , se rîd puberii de învăţătoarea-vînzătoare, nu-i bai -a munci nu-i ruşine.
    Haine iau de la ţîgani duminica din ocico, bune şi ehtine, niemţăşti, uneori chiar noi, 2 lei cureaua, tri rochii/tricouri/poşete =10 lei,de meri după prînz iei 4 bucăţi la 10 lei că-i omerta espesiales, de-ale gurii mai trimete muma soacră, cartofu'-i baza că păsula-i scumpă.
    Asta e situaţiunea doamnelor şi domnilor foşti/actuali/viitori dascăli.

    P.S. (că văd că aşa trebe, e cul pă blog să pui peseuri)
    Tătătăt ce am fost scrisă se întîmplă pe viu şi în direct unde credeţi? Nu, nu în fundul Moldovei ci chiar în judieţu' cu 1% şomaj oficial recte judieţul cu ăi mai puţîni şomeri din România recte-i fruncea ţării, vă las pe dumneavoastră dragi cetitori să ghiciţi unde.

    P.S.2 Aşa-i că-i fain să fii profesor?
    Aşa-i că dac-ar fi s-o iau de la-nceput tot profesor de limba română/geografie/mate/biologie m-aş face?

    P.S.3 Voi ce credeţi?

    RăspundețiȘtergere
  16. Gina, draga mea, am trecut doar sa te salut, sper ca esti bine! Si eu intru foarte rar pe blog, doar miercurea si sambata, asa ca am adus linkul cu Povestea parfumata, urmand ca de saptamna viitoare sa postam SAMBATA toti. Te imbratisez cu drag!
    http://mirelapete.dexign.ro/2011/09/poveste-parfumata-parfumul-sufletului/

    RăspundețiȘtergere
  17. Chiar daca acum povestea este presarata cu mult umor, realizez ca in acea perioada a inceputului de cariera au fost si multe deziluzii!
    O duminica placuta!

    RăspundețiȘtergere
  18. Mirela,
    Sper că-mi vei motiva absențele, am avut un „colțișor de vacanță„ aurie!!
    Despre amintiri zici? da, sunt atât de multe, rânduite prin sertare, dau de ele, treptat! Și le aștern, cum vin ele..

    Provocările tale îmi plac, am răspuns totdeauna cu plăcere. Chestia este că eu nu sunt totdeauna acasă, sâmbăta, nu văd de ce asta ar trebui să supere pe „x„, pe „y„. Eu scriu de plăcere, atunci când pot și când simt!
    O zi frumoasă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  19. Cris,
    Bine te-am regăsit!!
    Vă doresc, din tot sufletul, să treceți ușor peste necazuri!!!

    RăspundețiȘtergere
  20. psi,
    Vezi tu cum este viața asta..pe toate le așază cam cum vrea ea. Chimie, ase, filologie, aparent , fără vreo legătură.. muncești ,pentru că așa trebuie, în locul sortit, te împlinești scriind cu talent și dăruire!!
    Zi cu soare îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  21. @Alioșa,
    Bună dimineața!

    ” In sunet de FANFARĂ și MIROS de must de ANANAS din Câmpia Deliormanului ”- ca-ntr-un film romantic!!
    Lasă-mă să-mi trag sufletul și vin în vizită!

    RăspundețiȘtergere
  22. @Biliuță,
    Mulțumesc de gânduri bune!
    Cred că amintirile sunt o carte mereu deschisă, ca și sufletele!
    Cine nu are amintiri de povestit și-și zăvorăște sufletul , din cine știe ce motive, cam face umbră pământului , spune vorba noastră veche.
    Vorbele noastre moștenite sunt profunde !!
    p.s.
    Oamenii sunt ca și locurile- tot o vorbă veche!
    O zi cu sclipiri de toamnă blândă vă doresc!
    27 septembrie 2011, 09:48

    RăspundețiȘtergere
  23. IonelMuscalu,
    Când o spune poetul, bucuria este și mare mare!
    Toamnă aurie îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  24. @Mihai,
    Știți cum spune o vorbă- încercarea moarte nu are!
    Mulțumesc frumos !

    RăspundețiȘtergere
  25. Vera,
    În timp, ceea ce ieri părea un capăt de țară poate deveni un mic colț de duioșie!
    O zi bună îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  26. Irina,
    Gândurile pe care mi le trimiți mă emoționează totdeauna!
    Îți mulțumesc cu sufletul de odinioară, în graiul zilei de astăzi!
    Toamnă cu adieri blânde îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  27. Ottilia,
    Da, perfect spus și gândit!!
    Începutul este un contur, apoi se tot accentuează drumurile!
    Mulțumesc mult!!

    RăspundețiȘtergere
  28. Gabriela,
    Dacă fiul meu cel mare și-ar fi urmat cariera, sigur aș fi văzut Irlanda! Așa, rămân doar cu pozele, deși nu se știe niciodată..

    Draga mea, din cei 36 de ani la catedră și printre bănci, 10 sunt de navetă, nu doar într-un sat, în 7, aruncate prin diverse colțuri de județ.
    Nu zic că aș vrea să se repete experiența întocmai, nu știu dacă mi-aș dori să fie altfel, sigur că ar fi altfel..ce rămâne la fel este pasiunea lucrului făcut din plăcere, din suflet!
    Mi-e dor de simțămintele în mi8jlocul cărora ai rămas!
    Știi, mie mi se pare că amintirile sunt mai frumoase decât realitatea!!
    O zi frumoasă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  29. @Robert,
    Ai dreptate!
    După o vreme, lucrurile se așază, dispare teama, este firesc, nu? Rămân sentimentele.
    Sufletul prinde imaginea în frumusețea ei pură, fără asperități.
    Ai gândit tare frumos!
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  30. Ioan- Liviu,
    Ești tătic de bobocică?
    Să vă fie anii frumoși, bogați și cu cât mai puține spaime!!

    RăspundețiȘtergere
  31. @oovi,
    Ți-am citit „ pașii„ de câteva ori, ei sunt o realitate! Revăd în drumul tău și alte destine- școală, speranțe, stagiu, „ungere„, alte speranțe..și, dintr-odată- Lumina!!
    Asta este!!!
    Eu îi spun și un dram de noroc! Sau șansa de a prinde trenul potrivit! La timpul potrivit!!
    Mă bucur că ai scris!!
    Mulțumesc frumos!!

    RăspundețiȘtergere
  32. Irina,
    Încă o dată îți mulțumesc! Din tot sufletul!

    RăspundețiȘtergere
  33. @ANONIM,
    Dragă Colega,

    Îți mulțumesc din suflet pentru franchețea cu care ai realizat în culori absolut naturale dimensiunile școlii de astăzi, ale școlii de undeva dintr-o altă Românie, pentru că, dacă este să fim sinceri până la capăt, există nu doar una, ci mai multe Românii.
    Nu vreau ca tot ce ai spus tu să se piardă!! Nu trebuie!!
    Îmi dai voie să încerc- mâine sau poimâine să fac un post din gândurile tale?

    RăspundețiȘtergere
  34. Mirela,
    Cred că mi-ai motivat absențele!
    p.s. eu scriu când simt. O fac din plăcere!
    Îmbrățișări!

    RăspundețiȘtergere
  35. Nea Costache,
    Zicea aici cineva și bine zicea- începutul deschide drumul! Nu știu dacă am avut deziluzii, poate că, mai degrabă, acum aș avea, pentru unele lucruri, întâmplări/ atitudini..
    Pe cele din anii începutului, le privesc cu tandrețea și liniștea , pe care mi le conferă experiența.
    Mulțumesc frumos !

    RăspundețiȘtergere
  36. Da colega, poci scrie ce articol doreşti, tătătătu’ ce am scris eu reprezintă o sumă de experienţe acumulate în juma’ de viaţă de om (de borbat dacă ne luăm după calculele cu speranţa de viaţă făcute de INS).
    Scrie de pildă cum în cel mai ,,tare’’ liceu din oraş, există ,,decît’’ o budă mixtă la 80 de cadre (da da, un singur vas de WC). Şi ăla ocupat în fiecare pauză de un coleg în vîrstă care trebuie să-şi golească sonda (e operat din ’60, poate se penzionează în octombrie), îţi dai seama ce coadă e în fiecare pauză. Scrie cum ne cade efectiv, la propriu tavanul în cap, din cauza vechimii podului şi a cladirii în paragină.
    ,,Nu e bani” ,,atîta poate România’’ asta e placa care se pune cînd cerem măcar o banală operaţie de vopsire a clasei, nu mai zic de table magnetice sau zmartbord. Nu mai ţine, nu ne mai pot minţi, banii se cheltuie cu ghiotura pe tot felul de prostii după principul chelu’ cu tichia de podoabe. Carevrasăzîcă ne trebe cartele şi camere web, (http://www.tion.ro/inspectoratul-scolar-timis-obliga-scolile-sa-adopte-sistemul-de-acces-pe-baza-de-cartele/987186) se plătesc chirii imense către venetici (jidovi cum ar zice Eminescu) în timp ce există o grămadă de şcoli de cartier care sînt fără copchii (http://www.opiniatimisoarei.ro/nu-s-a-ridicat-nicio-scoala-timisoara-ultimii-20-de-ani-dar-platim-750-000-de-euro-chirie-pentru-6-scoli-si-gradinita/25/07/2011), se cheltuieşte cu parcurile în neştire (http://www.newz.ro/stire/86484/comoara-in-iarba-timisoara-va-da-zilnic-25.000-de-euro-pentru-gradinarit.html ) pentru că e cel mai poluat oraş dar nu sînt bani pentru o amărîtă de navetă... În schimb se ascunde strategic gunoiul supt preş http://www.tion.ro/tentativa-de-mascare-a-realitatii-la-statia-de-monitorizare-a-calitatii-aerului-din-timisoara-unica-in-tara/936377

    Scrie cum bugetul securiştilor şi miliţiei a crescut, al sănătăţii şi educaţiei a scăzut.
    Scrie cum orice şofer de la salvare sau primărie, oricare secretară sugătoare de pix acadele şi alte cele de prin regiile autonome, orice soldat neinstruit sau maistor din armată (vajnici luptători cu buteliile de vin) este mai bine preţuit, văzut, respectat şi remunerat decît un educator învăţător sau profesor...
    Toate astea nu ar conta, le-aş trece uşor cu vederea dacă ar mai exista SPERANŢA. Asta e cel mai greu de suportat, nu mai avem speranţă, lipsa ei ne macină... Speranţa nu moare ultima, A MURIT DEJA. La ce să sper, că peste 5-10 ani voi fi titular/ă? Greu de crezut, odată cu scăderea numărului de copiii şi titularii rămîn fără ore şi sunt repartizaţi la 2-3 şcoli.
    La salarii decente? Niciodată, România a fost este şi va rămîne un stat miliţienesc, sprijinit pe securişti, mereu vom fi ultimii în ierarhia muncii (alături de medici).
    Mă uit în urmă şi văd că o treime din viaţa în cîmpul muncii a trecut deja, mintenaş ajung la jumate şi ce văd? Statutul profesional e cel din urmă de cînd am terminat facultatea (adică un etern candidat la examene de titularizare pentru ...nimic) , singurele realizări materiale sunt niscaiva mobile şi o gioarsă de leptop (pe care mai povestesc cu elevii) ... Am stat în chirie în toate cartierele din oraş, cunosc toate tipurile de apartamente din România (garconiere, cu 1-2-3- camere), am obosit să mă tot mut aproape în fiecare an.

    RăspundețiȘtergere
  37. Mi-e ruşine să-mi mai trimeată mama mîncare la fiecare sfîrşit de săptămînă cînd ar trebui să fie invers... M-am fost săturată să am un elev în fiecare an olimpic internaţional (i-am fost profesor din clasa a VI pînă la sfîrşitul liceului) şi mulţamu’ meu să fie o diplomă??!! Îmi era jenă de colegii mei pe cînd mergeam să fac chetă pentru cumpărarea de cărţi de specialitate ( inspectoratul nu avea 700 de lei pentru două cărţi necesare pentru pregătirea unui olimpic...) Am rezolvat pînă la urmă găsind sponsorizare (regulamentar cu factură şi chitanţă) la tatăl unui elev care trebuia să rămînă corijent şi care a trecut pînă la urmă...
    Să sper la penzie? De la tineretul de azi majoritatea îndobitocit? Stăteam de vorbă deunăzi cu un fost elev (nu prea strălucit) , acum în anul IV la Poli, zicea că îşi dăduse toate examenele într-o săptămînă -aşa ciac pac! Zicea că la nici un examen din aceşti 4 ani nu a învăţat mai mult de o noapte (cea dinaintea examenului). Măi să fie! Apoi aşe ceva bistoş nu-i koşer aci... Nu-i koşer nici la medicină, nu-i koşer nici la minister, ceva nu-i koşer cu ţara asta.
    Elevu’ învaţă integrale, derivate, dar nu ştie să calculeze consumul la maşină sau cîţi litri de vopsea îi trebuie pentru zugrăvirea camerei ori ce şanse are la loto. Învaţă de unu’ Nichita care-şi ţucă-n talpă iubita dar nu-i în stare să scrie corect barem un CV, darămite să înţeleagă un articol de ziar.

    RăspundețiȘtergere
  38. Privind retrospectiv acum aproape îmi pare rău că am tăt tras-o şi întins-o cu învăţămîntul. În fiecare început de an primeam pe merit şi pe note mari (după umilinţe la diferite uşi, milogiri şi pacheţele cu cafea parfum visichi după caz...) o ţîră ore aici, o ţîră dincolo şi aşa au trecut anii... Amu, la cei peste 15 ani de activitate în învăţămînt e clar că mă aflu într-o fundătură. Am încercat orice, tot n-am reuşit să ies din ea, din păcate nu-mi rămîne decît să iau ultimul tren către altă ţară...
    Multă lume zice ,,las’ că daţi meditaţii’’, cine beteşig să mai ia meditaţii la religie sport muzică desen fizică chimie biologie geografie ori alte ,,materii fără viitor’’??
    Mai zîce lumea ,,las’ că lucri 4 ore pe zi, vii acasă la 12’’ -nu percepe nimeni cît e de mare consumul psihic la un profesor, (bine că miliţienii şi cătanele ieşeau la penzie la 40 de ani pînă deunăzi ) dar oricum o rezolvat-o uica Funebriu şi pe asta, de la anul ‘om sta volens nolens zeci de persoane în sala profesorală de la 8-16 să ne uităm unii la alţii.
    Multe ar mai fi de scris dragă colega, mă opresc aci să nu te plictisesc. Poveştile mele sunt la fel cu ale altor sute de dascăli din toată ţara aflaţi în situaţia mea. Da, am fost la mitingul ăla din capitală (nu, nu am dansat ,,pinguinul”) am făcut şi grevă la şcoală...

    Profesorul anonim.

    RăspundețiȘtergere
  39. Bună ziua, colega!
    Mi-am permis, așa cum ne-am înțeles, să așez comentariile tale într-un „format„.

    http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/09/cu-degetul-pe-rana.html
    Ai putea „dialoga„ cu musafirii mei și ai tăi!


    Trimiteţi un comentariu

    RăspundețiȘtergere