Așa e mama și a fost bunica,
Așa suntem femei lângă femei
Părem nimic și nu-nsemnăm nimica
Doar niste “ele” ce slujesc pe “ei”.
Ei neglijenți, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi și ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Și-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreț, nimic impunător.
Schimbându-și dupa ei și drum și nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâția pași ce au făcut prin casă
Și pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns și dincolo de cer.
Ei fac ce fac și tot ce fac se vede
Ba strică mult și ele-ndreaptă tot
Și de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc și nu mai pot.
Așa e mama și a fost bunica
Și ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat și uneori copii.
Suntem veriga firului de ață
În fiecare lanț făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viață
Dar e și imposibil fără noi…
Părem nimic și nu-nsemnăm nimica
Doar niste “ele” ce slujesc pe “ei”.
Ei neglijenți, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi și ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Și-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreț, nimic impunător.
Schimbându-și dupa ei și drum și nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâția pași ce au făcut prin casă
Și pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns și dincolo de cer.
Ei fac ce fac și tot ce fac se vede
Ba strică mult și ele-ndreaptă tot
Și de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc și nu mai pot.
Așa e mama și a fost bunica
Și ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat și uneori copii.
Suntem veriga firului de ață
În fiecare lanț făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viață
Dar e și imposibil fără noi…
Pot sa zica unii ce or zice despre APaunescu,ca multe rele in carca i-au pus,dar e genial cum scrie!
RăspundețiȘtergereAm sentimentul ca nu i se da ce i se cuvine ca poet...a avut GENIU!!!
Are cateva ziceri in poezile sale ce ma cutremura,profetice!
Am găsit ceva , care, sigur , o să-ți placă:
ȘtergereAbia acum
Rănit la piept de crivăţul cîinesc,
Ce-mi bandajează rănile cu luna,
Abia acum încep să te iubesc
Cînd simt că te-am pierdut pe totdeauna.
Şi rănile mereu mă vor durea,
Slăvind întîmpinarea ta tîrzie
Şi-abia acum îţi spun ‘iubita mea’,
Cînd nici nu-ţi ştiu adresa spre a-ţi scrie.
Deodată, apa lumii te-a-nghiţit,
Deodată am rămas rănit de crivăţ,
Gesticulînd spre minus infinit
Şi construind delicte împotrivă-ţi
Atunci cînd totul se-ntîmpla firesc
Ne-mpotriveam ca soarele şi luna,
Şi-abia acum încep să te iubesc
Cînd simt că te-am pierdut pe totdeauna.
Deodată ce spun eu şi ce spui tu
Sînt două îngheţate limbi străine
Şi la hotarul dintre da şi nu
Un martor mut mi-ar tot vorbi de tïne.
Da ,imi place foarte mult,ca tot ce scrie el...nu e o poezie de amorul artei,ci o poezie puternic ancorata intr-o cunoastere si simtire profunda a unor realitati de viata!
ȘtergereDA!!
ȘtergereFoarte frumoasă poezie la care v-aţi gândit, doamna Gina. O odă dedicată femeilor.
RăspundețiȘtergereEu iubesc poeziile lui, Adrian Păunescu, nu le analizez doar le trăiesc şi pe dânsul l-am admirat şi l-am stimat, întotdeauna ca poet şi-l port în suflet. Avea versul în toţi porii. Ce mai. Un geniu al poeziei româneşti!
Îmi place de asemenea foarte mult, Nicu Alifantis. Iar această melodie, e una din favoritele mele.
Vă îmbrăţişez cu mult drag, doamna Gina. O seară minunată vă doresc! :)
Dar de această poezie ce zici, Ștef?
RăspundețiȘtergereSingura iubire
Va trebui sa recunosc, in fine,
Cu-n fel de ultima sinceritate,
Ca te-am iubit, iubita mea, pe tine,
Mai mult decat pe celelalte toate.
Ca TU mi-ai fost mereu si rea si buna,
Obsesia in orice insomnie,
Si cat ti-am daruit cu totul tie
N-avura celelalte impreuna.
De-acum nici inapoi, nici inainte
Nu mai exista oamenii si timpul.
Tu-mi esti acum iubirea pur si simplu,
Si singura ce mi-o aduc aminte.
Ingenunchiat le cer acum iertare
De tot ce afla din aceste randuri,
Si tie-ti cer sa nu te mai inganduri,
Sa poti sa duci povara asta mare.
Nici nu mai ai acum de ce te teme,
Sunt spuse toate cele spuneri,
Si tu acum incepi sa porti pe umeri
Broboada impletita de blesteme.
Si totusi simt ca asta nu ajunge,
Nu satura si nici nu te cultiva
Iubirile ramase in arhiva.
Tu simti ca existam cand curge sange....
Poezia e, sublimă, doamna Gina. Mi-a atins sufletul.
ȘtergereNu ştiu de ce, dar ultimul vers din poezie, mă face să cred că poezia este o odă dedicată mai degrabă mamei decât iubitei. Pentru că numai mama poate iubi necondiţionat şi nemăsurat şi-i simte pruncului orice durere chiar şi atunci când acesta tace.
Vă mulţumesc din suflet, doamna Gina, pentru că mi-aţi hrănit mintea şi sufletul cu atâta drag.
O noapte liniştită vă doresc, doamna Gina. :)
Este o poezie dedicată FEMEII, dragă Ștef- fie ea iubită, soție, mamă..
RăspundețiȘtergereÎmi plac gândurile și trăirile tale!
Este minunat să vibrezi în fața sublimului din artă!
Seară bună, draga mea!