cu scripetele

  motto: Își cunoaște  cineva frontierele sufletului, încât să poată spune sunt eu?
Fernando Pessoa

Vorbim de toate pe aici, nu le mai înșir, că le știm..iubim  muzica, ascultăm cu plăcere întâmplări hazlii, povestim câte în lună și-n stele, nu închidem ochii, când ni se aduc laude, mai mult sau mai puțin realiste...

 Mințim? ne mințim unii pe alții?

 Folosim cuvântul,  găsim prin el  limbajul sufletului, ca să ne traducem  astfel cele mai subtile trăiri. 

Altfel spus, cred că  în limbaj real ne exprimăm  emoțiile.//

 Dincolo de fereastră, viața își duce nestingherită mersul, în uriașul ei conglomerat mișcător.
  Timpul fuge , și ce ravagii face..
Uite, ieri, bunăoară, eram într-o scurtă vizită, la o fostă colegă de școală.
În vreme ce gazda  pregătea  cafeluța- locuiește  la etajul IV într-un  bloc-turn- mi-am aruncat privirea  pe fereastră, cutiile astea  de chibrituri  sunt  destul de aproape unul de altul, așa că, fără să vreau, am  zărit ceva, un fel de exercițiu de fizică aplicată..din camera alăturată tocmai se auzea   televizorul cu avalanșa lui de știri, o femeie  amenința că se aruncă de la nu știu ce etaj dacă..

La câțiva metri de  fereastra prin care priveam,  o ființă  autentică  a zilei de astăzi, un bătrân simplu, pe care puterile  nu-l mai ajută, a scos din  experiența lui de-o viață un mod de a păcăli  greul. 
Scripetele.
Transportă, după  cum l-au învățat  nevoile, cumpărăturile pe care consoarta lui, neputincioasă și ea,  le aduce  din piață..//

Nu-mi place tristețea,  nu-mi place să vorbesc, nici măcar în  glumă, despre ravagiile  bătrâneții, cum știe s-o facă   cineva ( uite citește aici dacă nu te-am plictisit)..

Vorbeam despre cuvinte, despre limbaj, despre metafore..

 Oricât  de mult ne-am strădui să ne ascundem  noi  în spatele surâsului ,oricâte  aforisme și maxime celebre am pune în ramă, în adâncuri, trăim fraternitatea  universală...
Tu ce spui?