forta cruda a realitatii

Acolo, in tarile lor,  cel putin de doua ori pe an, la aniversare, si  la comemorare, marilor scriitori- sigur- li se scriu/rostesc/inalta  cuvinte de lauda.

Astazi este ziua de nastere a uneia  dintre cele  mai elogiate, dar si la fel de controversate, personalitati  ale Frantei.

Emile Zola ,

2 aprilie 1840, Paris- 29 septembrie 1902, Paris.

Am rascolit in memorie, apoi in biblioteca, sa vad ce  s-a pastrat din ce am adunat eu, de-a lungul vremii,  in legatura cu acest scriitor.
Cine este el?
Este un COLOS.
Un arhitect, situat intre recunoastere si ostilitate,intre admiratie si dispret, intre inaltare si decadere, creator  al unei~~ noi comedii umane~~, prin cele treizeci de romane, in care balzacianismul confratelui  se impleteste cu tarele erditar , intr-un tablou complex~~intr-o deschidere mai mare a umanitatii, intr-un soi de clasicism al naturalismului~, cum insusi marturisea.

In tinerete, clarinetistul in fanfara din Aix-en-Provence a cochetat cu poezia si  cu teatrul, multi ani a facut presa de notorietate, a scris~Povestiri pentru Ninon~, pentru ca  apoi sa cucereasca total  genul care avea sa-l situeze in lumea marilor spirite-  romanul.
Treizeci de romane  , la numar, incepand cu ~Confesiunea lui Claude~, ciclul~Les Rougon -Macquart~, urmat de ~cele Patru evanghelii,  ~Germinal~, ~Pamantul~..incheind lista cu  neterminat/a~Dreptate ~...

Daca este sa-l privim ca om politic, nu avem cum sa nu vorbim despre  extraordinarul  pamflet ~Acuz..!~, devenit , in timp, expresia/simbolul  indignarii unei personalitati  impotriva nedreptatii-o scrisoare deschisa catre presedintele Frantei de atunci, Felix Raure, prin care marele romancier-ziarist de exceptie- acuza guvernul de antisemitism in afacerea Dreyfus.

Nu intru in amanunte-se stie ca  ziarul care i-a publicat scrisoarea a devenit celebru, inregistrand neasteptate vanzari, iar autorul a fost pus sub acuzatie de calomnie.

Zola nu a fost doar romancier celebru si ziarist de rasunet mondial.
A fost si critic de arta, energic aparator al tendintelor  noi in  cultura,  pictor impresionist, fotograf - pe la 1888 avea vreo zece aparate cu ele - imortaliza scene de viata cotidiana..
Zicea el, intr-o vreme, ca  nutreste ura fata de muzica.
Cu toate astea, il admira pe Wagner.

In 1888, romanul sau ~Visul~este pus pe muzica, are un mare succes, asa ca, din acel moment, alt roman ~Atacul morii~, se va prezenta  de 37 de ori pe scenele pariziene si in alte mari orase europene: Londra, Milano, Geneva...

 Zadarnic am cautat romanul care mi-a placut cel mai mult~Doctorul Pascal~- voiam sa-l frunzaresc macar-stiu ca era vorba despre o imposibila divina poveste de dragoste- el un batran  frumos, ca un un zeu, ea o  aparitie cum  rar se intampla sa existe.
Cumva, acest roman  era inspirat din tumultuoasa existenta a scriitorului care, la maturitate deplina, indragostit nebuneste de fata din casa, face din ea mama  a  doi copii, reconoscuti si educati  tarziu chiar de catre sotia supravietuitoare.
Ea nu-i putuse darui lui Zola niciun copil.

La vremea aceea, scriitorul spunea:~Nu sunt fericit. Acest partaj, aceasta viata dublape care sunt fortat sa o traiesc ma va duce, intr-un final, la disperare.

Am avut visul  de a face pe toata lumea fericita, dar vad bine ca asa  ceva este imposibil.~

In biblioteca mea, am gasit romanul ~Pamantul~, care mi-a placut mult la vremea cand l-am citit.
 L-am frunzarit si astazi.
Si-mi place la fel de mult.
Imi place, pentru ca lumea lui imi este cumva, familiara- ea se intalneste cu personajele lui Rebreanu, putin cu  cele ale lui Marin Preda , are cate ceva din  sufletul scrierilor lui Duiliu Zamfirescu.

Ceva ceea ce mie nu-mi este deloc strain- taranul.
 Cu mare lui iubire- pamantul:`~se chirci, lua  cu amandoua mainile un bulgare de pamant, il faramita, il adulmeca. il lasa sa-i curga printre degete, scaldadu-si-le in el.

Era, cu adevarat, pamantul lui...si se intoarse acasa, cantand incet, ca imbatat, pentru ca -l respirase`~.

Mi-as dori sa nu te fi plictisit  cu injghebata mea expunere, dar trebuie sa mai aflam ceva:

Zola  a ramas, cum singur se ironiza~ candidat la titlul de membru al Academiei Franceze, pe care in tinerete o numea~ seva pentru mediocritatile care se tem de inghet~.

De ce mereu candidat? pentru ca, desi era decorat cu Legiunea de Onoare,  a esuat si  la ultima candidatura, din 1897, obtinand 16 voturi, din 17.( cate ar fi trebuit sa primeasca)