lectia de smerenie..

Ploua.
 De cateva zile bune.

Din prima zi a Saptamanii Patimilor, astept,  cu un fel de emotie  deloc usor de  explicat, Vinerea Mare.
Franturi de certitudini imi vin in minte, oglinzi transparente, detalii intime, modulate si asezate cuminti intr-un decor primitor. ..in copilaria mea , oricat de modesta i-ar fi fost  familia, fiecare copil primea hainute noi.
Le imbraca pentru prima oara,in seara  cand ~se dădea pe sub masa~ incarcata cu flori.
 Se adunau in fata crucii Mantuitorului  toate  culorile si aromele: tamaie, ceara, zambile, cercelusi,  leustean proaspat...corole  de verde si roz.
Biserica devenea neincapatoare.//

In cartier, sunt multe biserici.
 Una mai inalta ( si mai noua) decat alta.
Mi-am promis ca, indiferent cat de aspra va fi ploaia, in seara Vinerei Mari, sa merg la schit.//

 Inconjurata de brazi, zidirea   isi inalta catre nori fata curata a turlelor.
 Grupuri, grupuri, care cu umbrele, care infruntand stropii reci, pasesc pragul- toate varstele laolalta.

Voci  necunoscute intre ele  isi aduna  chemarile si canta Prohodul Domnului-~Te marim pe Tine, Iisuse Doamne, /Si-ngroparea iti cinstim si patimilr,/Ca din stricaciune  Tu ne-ai izbavit.. Cuvine-se  dar sa cadem la Tine, Ziditorul,Neamurile toate/Lauda-ngroparii/Ti-aduc ,Hristoase al meu.`~

Inconjurul bisericii, in mers potolit~asa ne incercam  vointa~, spune o voce din spate, palpairi  de lumina, brazii privesc uimiti marea de oameni, revarsata  in cadenta glasului preotilor..se trece din nou pragul, alte locuri, alte fete la stanga si la dreapta.

 Cum era si firesc, preotul isi rosteste cuvantul de invatatura..
Calatorim cu totii  la bordul unei nave catre un port necunoscut.//

Avem cu totii, fie ca vrem, fie ca nu vrem, o morala.
Ascult, simt , ma intreb, ma uit in jur.//

I-am zarit spatele  acoperit de o jacheta albastra.
 Singura femeie ingenuncheata in multimea aceea inghesuita.
 Si el alaturi.
Inalt, umeri lati.
 Isi face usor loc, se ridica si se lasa „are probleme cu articulatiile” imi spun, asa pentru mine.

 Femeia continua sa se roage.
 Cand, in sfarsit, se ridica, ii zaresc,  sub esarfa neagra, obrazul delicat si ochii intunecati.

Vorbele preotului  se aud limpezi- smerenie,sa fim smeriti,  ridica-l tu pe cel cazut.
Ca si cum ar vrea sa-i tina atentia treaza, privindu-si dusmanos nevasta,la fiecare invatatura, barbatul  cu articulatiile bolnave ii trage cat cate un ghiont in brat.
Ea se uita inainte,ard lumanarile, lumea asculta.
El isi continua exercitiile.
 In pauze scurte,  priveste atent fata  limpede a femeii.

Desi laolalta, vedem si auzim lucruri diferite.