sâmbătă, 4 octombrie 2014

când cu pleoapele brumate.. .


Atentă la detalii, își răsfiră cu degete lungi , cusute din ierburi și flori, zestrea-i mereu nouă.   Din lada ei fără de lacăt, mirosind a toate darurile pământului, coboară pe furiș, atingând, în freamăt verde, câmpul și ogrăzile..
 Botine noi, cu bumbi gălbui, ie cusută în ploaie de roșu  arnici , pe sub șalul smălțuit în râuri de floricele...
 Suie, coboară, se năpustește, sare-n băltoace, păcălește vântul și ploaia. Nici n-ai zice că  ștrengărița a fost și ea, cândva, o doamnă.
O vezi? apucase poteca dinspre porumburile cu frunze tăioase... brusc, se răzgândește și  sprințară cum este  adulmecă vița din bolți, își umezește genele lungi vopsite în  castane coapte, își umple poala cu nuci, strivește  în palme bulgări de pământ reavăn, se înalță pe  vârful botinelor obosite și ele, de  atâta alergătură, își arcuiește sprânceana brun/ arămie și se domolește.
De sus, dintre ramuri încă verzi, încărcate în mere mustoase,  își mlădiază mers de felină.
Îmi place toamna!
Îmi place surâsul ei șiret, uneori verde, alteori albastru sau chiar cenușiu, popas de nori printre  frunze, un fel de uitare a verii, cu zăpușeala ei pierdută în tihna amiezii.

2 comentarii:

  1. Sărut mâna, doamna Gina.
    Aveţi un har aparte de-a vă exprima emoţiile. Cuvintele dumneavoastră mi-au mers la suflet. Vă mulţumesc mult.
    Mereu îmi amintesc de ce iubiţi dumneavoastră toamna, aţi scris despre asta şi n-am să uit niciodată. Nu-mi amintesc pe altcineva să aibă motive mai frumoase ca ale dumneavoastră.
    Un sfârşit de săptămână minunat şi numai bucurii vă doresc, doamna Gina. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Da. Ștef!
    În toamna mea, mă regăsesc cu tot ce are viața mai frumos: emoțíi, adieri, incertitudini, chemări, luminișuri colorate, fragmente de verde în vâlvătăi de aramă, noi și copilăria, copiii și noi, răsărit și asfințit laolaltă!

    Toamna îmi amintește de Primăvară!

    RăspundețiȘtergere