puțu-cu-salcia

Leneșă, amiaza își cerne, în felul ei, povestea: foșnete prin lanuri, speriate urechiușe  de iepure scăpat de sub grija mamei, clete și răzoare, iarbă în smocuri, floarea- soarelui zâmbind  pe sub  boruri, tulpini de mușețel, un măr pădureț cu  bumbișori ascunși printre frunze.

Soarele arde în raze piezișe, foșnesc amăgitor foile pe jumătate uscate ale porumburilor dinspre Obște. Nu se distinge decât  galben-auriul  lanurilor.
Și înfiorarea abia simțită a  firii.

  Vin dinspre Lot femei cu seceri pe umăr,basmale înflorate, trase pe frunte, brațe pârjolite de

soare.Prima sosită  prinde  lumânarea puțului, se aude atingerea apei ca gheața, femeile își potolesc rând pe rând setea, chicotesc, stropi mari le udă părul, fustele, picioarele.

Clipa prinde mers divin!

Sfârșit de vară, al câtor veri laolaltă!//

Câți ani să fie?
Nu știu.
Și dacă aș ști...

Mătușa mea se mișcă greu, îmi reproșez că am scos-o din casă  la ora amiezii,( lasă, fata mea, că voiam să văd și eu porumbul..) poate era mai bine să fi venit de dimineață, nu! vine imediat gândul- ai vrut să   vezi ce-a mai rămas din visul de copil.

Puțu-cu-salcia!

Plecări și sosiri.

Nu știi nici scopul, nu știi nici drumul, nu știi nimic.

Pleci.

 Și când peste ani revii, găsești alte lucruri, alt suflet  le simte. 
Rătăcire de-o clipă în auriul amiezii...

traditia adevarata

este singura merinde de  suflet. 
Liviu Rebreanu
 Profesorul nostru de folclor, domnul  Gheorghe Vrabie, de care imi amintesc cu drag si emotie, cand imi fac timp sa  răsfoiesc, pastrat intr-un sertar,  cursul  de anul II,  ne vorbea cu mare pasiune despre mitologia populară.  

Mi-e dor de palma  lui deschisă,  în care contura zonele sărbătorilor, obiceiurile și mulțimea de întâmplări nepământene  .  Ascultam vrăjiți istoria tainică  a tradițiilor noastre , care se pierd într-o lume dominată de magie.
 Drăgaica-termen slav- este considerată zeița agrară a vârstei fecundității câmpiei, protectoarea lanurilor de grâu și a femeilor măritate, care își doresc să devină mame.
 În~ Descriptio Moldaviae~,  cartea cerută la Berlin, ca document despre noi și despre tradițiile noastre, Dimitrie Cantemir-domn,  scriitor, om politic,  filozof, astrolog, etnograf, enciclopedist, lingvist, muzicolog,  folclorist, compozitor, primul  român, membru al unei academii străine-in 1714-   a descris-o  pe zeița Ceres, Drăgaica,   ca fiind mândră și orgolioasă.
De maine,  Sancta Diana, nascuta la 9 martie, cand ar fi murit Baba Dochia, se maturizeaza.
De ziua ei, nu se iese la muncă în câmp, nu se coase, nu se spală rufe. Răzbunătoare, Dragaica   vine cu tunete amenințătoare și cu înec.
 In realizarea cuprinzatoarei sale carti, extraordinarul   cărturar, Dimitrie Cantemir, consultase peste 100 de documente , scrise, la vremea aceea,  în patru limbi- latină, greacă, rusă, polonă.

Inspirați de vraja nopților de cireșar, Mircea Eliade și Mihail Sadoveanu au dedicat Sanzienelor câte un superb un roman.//
În noaptea care tocmai si-a pus  albastra-i marama, s-ar consfinti  un pact între lumea noastră și lumea cealaltă,se   deschid porțile cerului, animalele  stau la sfat . Cine le poate asculta  le deslușeste tainele.
Intre orele 22 și 24, se zice că, în întunecimea codrilor, unde  nu pătrunde cântecul cocoșului, păzită strașnic de duhuri, se ivește floarea de ferigă..
Stralucitoare ca  stea si alba ca zapada!//
Sânzienele sau Drăgaica   ar însemna, pentru calendarul ortodox,  poate, cea mai tulburătoare sărbătoare a verii!
Pământul are  cea mai  frumoasă culoare- verde luxuriant, fertil, pentru că Soarele îmbrățișează Fecioara și alungă întunericul din viețile noastre.
 Este atotputernic, pentru că trăiește din plin începutul  solstițiului  de vară.
În cinstea lui, pe colnice , pe dealuri, oamenii , încinși cu brâie de pelin, pe vremuri, aprindeau, focuri,  dansau  în jurul flacarilor, apoi își aruncau pe jar  cingătorile , pentru ca necazurile, amare ca pelinul, să ardă.//Cine se scaldă în apele tăinuite ale sălbăticiei, sub lumina lunii, în acestă noapte, își păstrează sănătatea și tinerețea fără bătrânețe.
La miezul nopții, Sânzienele, ielele, se prind de mâini și dansează.
Amăgitoare unduiri, în șoapte doar de ele știute!
Nu trebuie să fie văzute de nimeni, pentru că se supără, și-i lasă pe cei neascultători fără glas.
Se năpustesc  în vijelii și furtuni năprasnice.//

Simbolul zeiței Ceres este floarea de un galben strălucitor, care țâșnește în lanul de grâu, mângâind spicele cu parfumul ei amețitor.

Dragaica!

O vezi și pe marginea drumurilor, legănându-se în bătaia vântului de seară.
Întinde mâna și culege-o!

Se poartă la brâu, în sân, în buzunar . Fetele nemăritate o așază  răsfirată sub căpătâi , în speranța că-l vor visa pe cel ce le-a fost ursit.

Se zice că fata, care se rostogolește în roua căzută asta seara  în iarbă,  devine mai frumoasă, mai plină de viață, mai senzuală.

Din firele de drăgaică , împletite cu spice, se fac coronițe. Se aruncă pe case, ori se pun la ferestre. Atât ele, cât și talismanele cu flori de drăgaică , purtate la gât, asigură  protecție împotriva răului.//

În satul meu, de Drăgaică, se împărțeau mere dulci și flori.

Nu știu dacă se mai păstrează obiceiul, dar mie, Drăgaica îmi aduce în minte figura bunicii, roșie în obraz, cu mânecile suflecate și șorțul plin de fructe, pe care ni le impartea celor  șase nepoți, în fața casei, pe iarba verde și moale.
p.s. du-te maine dimineata, culege cateva fire  galben-aurii si impleteste-ti talismanul norocos!

lumină în amurg

Orășelul  își trăiește sfârșitul  obișnuit de duminică. 
 Dogoarea   i-a scos pe  oameni  din blocurile încinse , terase  pline, bere, înghețată,  localnici și străini, multe femei- le recunoști după   plasele  în care au adus   obiecte  personale sau de-ale copiilor,   până la căderea nopții femeile pot intra în altarul  noii catedrale, fiecare poartă  în suflet  dorințe  greu de împlinit,  le scriu în acatiste, rup din banii și așa puțini,  altfel  rugile nu le vor fi rostite ,  este cald,  se agită evantaie,  negustorii se bucură, au  vânzare bună la  apă și la băuturi răcoritoare.

Pentru o zi,  oamenii   au bătut cale lungă – sunt mașini de București, Brașov,  Dâmbovița, Olt,  Mehedinți,Vâlcea.
 Pe vremuri, înghesuiala  era pentru Dacia.

 Astăzi lumea se roagă.

   Jandarmii  își mai odihnesc picioarele, coada urcă încet, în ordine,   da, altarul este măreț, o doamnă spune că  icoanele sunt acoperite cu o foiță de aur, este încă mult de lucru, preoții  ating cu mir  frunțile transpirate , lumea  murmură mulțumiri,   ia anafură,   cineva împarte iconițe sfințite.

În sala de la parterul   ctitoriei este răcoare,  apar și fețe mai ciudate, asta este, lumea pare un furnicar ,  nu lipsesc cerșetorii  cu  fețe  negricioase și haine  zdențuite,  copii mulți agățați de   fusta mamei sau de gâtul tatălui.

Lipsesc   maidanezii.

Soarele arde,  cerul își risipește bunăvoința. 

 Este  prima zi de cuptor. //
p.s. iertate fie calitatea fotografiilor și ordinea așezării lor , oricât m-am străduit..

Ai fost vreodată la Mioveni? 

este suficient

 să privim cu atenție un lucru, ca el să devină interesant. Eujeni d, Ors


Imaginile de mai jos le-am primit, m-am distrat și m-am gândit că
 n-ar fi rău  să se mai amuze și alții!

Încerci? 

Puteti sã vedeti 10 chipuri in acest copac? Existã un chip aici. Puteti sã il vedeti? Puteti sã vedeti copilul? Puteti sã vedeti cuplul care se sãrutã? Puteti vedea cele trei femei? Puteti sa spuneti care este deosebirea dintre un cal si o broascã? Urmãriti indeaproape...

peisaj matinal

Trenul staționează câteva minute.
De la fereastra vagonului,  privirea alunecă, nestingherită, încoace și încolo..

Trezită cu noaptea în cap, bătrâna gară ridică pleoape grele de pe ochii obosiți.Își sprijină ușa într-un toiag strâmb.
  Peronul tocit poartă urmele  grăbite ale  călătorilor -șervețele, bidoane strivite, coji de semințe.Mătura  a uitat să-și facă meseria.

Sălcii golașe în șir.Nu sunt triste.Au renunțat doar  să mai trimită energie spre crengi.

Obosite, frunzele  s-au așternut cuminți în strat gros.Ți n de cald celor câțiva maidanezi hămesiți de foame..

Câteva figuri obosite așteaptă pe băncile cojite.. Nu-și vorbesc, se uită care încotro.

Vin în fugă.

Ginși strânși pe pulpele pline, tricouri  sclipitoare, decoltate  adânc, înfruntă frigul toamnei.Se mulează pe trupuri  vânjoase, ca de bărbat..Geci  negre de piele, scurte,  cizme înalte.

Fumează din greu.

Trenul pufăie.Pornește.

Cele două femei aruncă, la comandă, parcă,  țigările aprinse, consumate pe jumătate. Bruneta o zvârle   pe amica ei   pe scară, se prinde și ea , din mers.

Da. Și femeile pot inspira teamă.

unele femei

 insistă să fie egale în drepturi cu  unii bărbați.

                                                             Și chiar reușesc!

chic!

Criza bântuie prin toate buzunarele, de toate formele.
Adio, rochii de seară,mantouri,fuste , mătăsuri..
Nu vă speriați, doamnelor și domnișoarelor, și , mai ales, dumneavoastră, domnilor!
Cine se dorește frumoasă, modernă și unică trebuie doar să vrea! Dacă vrea, poate!

Așadar,deschideți ușile dulapurilor proprii, dar și pe ale mamelor, dați-vă bine pe lângă soacre, vizitați-vă , mai des, bunicuțele.!
Se poartă stilul sănătos, apropiat de mama natură.

Culoarea? Ați ghicit! Kaki!
Rochii tricotate, bluzițe, fustițe, ! Broderii folk!
Cine are timp poate da o fugă până la Pitești, în piața Milea este târgul de toamnă.70 de lei o bluză-ie, cu ajure mari, venită din Maramureș.-mâneca- lungă, scurtă, după dorință. Chestia este la culoare, toate sunt ocru. Cine vrea kaki trebuie să se grăbească la culesul frunzelor de nuc- o infuzie și gata! bejul capătă culoarea cazărmii.
Sunt moderne imprimeurile etnice, fularele și beretele tricotate!
Sigur le găsiți în șifonierul vreunei mătuși.Insistați!

Nu uitați: kakiul se combină inedit cu: oranj estompat, nu cel pedelist,cu galben ocru, cu albastru păun , roz puțin obosit 


Doamnele îndrăznețe pot îmbrăca decolteuri adânci și piese- vestimentare- masculine: ghete de motocicliști ,cămăși largi,sacouri- cavaler, pălării.
Toate, pe fond întunecat.
Nu uitați jachetele- aviator!
 Cum poartă  fostul soț al  unei  creatoare de modă, după ce i s-a ciuntit pensia rău de tot…
Se asortează  cu rochițe în paiete, iar mantourile cambrate, militărești merg foarte bine cu fuste vaporoase!
Fiți îndrăznețe! Veți străluci!
Moda este masca, stilul este frumusețea” Rabindranaht Tagore

” în cazul cel mai bun,

 femeia este o contradicție. Alexander Pope

După  niște ani – nu puțini la număr- petrecuți , care pe unde a putut sau s-a nimerit, zece dintre cei optzeci de  filologi  cu examen de licență, am ajuns, întâmplător sau nu, în același oraș..

Ne vedeam  pe la Inspectoratul  școlar , imediat după 15 august.
 Începeau drumurile către locul cel mai de temut pentru noi.. Nu intru în amănunte.
Oricum, cine a  avut în casă un profesor de orice specialitate, în acei ani, știe cam cum era.

Asta  în cazul în care respectiva persoană era suplinitoare.

Ce însemna atunci suplinitor?

Era un absolvent de facultate – la zi, admiterea  însemnând zece până la paisprezece concurenți pe un loc- cu examen de licență, care, din diverse motive: căsătorie, copil, casă etc. nu se putea prezenta la post. Adică în locul unde fusese repartizat, nu neapărat în funcție de medie , cum scria în regulamentul de repartizare a absolvenților.

Catedra putea fi într-un sat la câțiva kilometri de granița cu URSS, Ungaria, Iugoslavia. Fără exagerări.
Cine primea catedră în județ era un om fericit.
Nu ne naștem toți norocoși..

După mulți ani de navetă, în urma singurului concurs la care am avut dreptul să particip, până în 1978, concursurile fiind  organizate doar pentru titulari, am ajuns, în sfârșit , în oraș.

Am întâlnit nouă colege.
A trecut vremea..cu toate ale ei.

Toamna trecută a dispărut un coleg- el , soția și  eu eram în   aceeași grupă,118 .
Vestea s-a răspândit, ne-am adunat, noi, cele din oraș.. uite ce ne face viața..și am hotărât să ne revedem.

 Cu chiu cu vai, ne-am strâns  într-o dimineață, din zece- șase- două foarte bogate, asta e,  fortuna caeca est, două văduve, Dumnezeu să-i ierte pe soții lor! J... și eu ,în poză, lângă stâlp...

Ce bine arăți, nu te-ai îngrășat deloc, ai o culoare faină la păr, ești chiar sexi, ai rămas neschimbată, dragă, ce mai!..amintiri, poze cu nepoțeii, copiii sunt  ei înșiși părinți, cinci suntem soacre, una, alta...

O...... a propus să ne întâlnim în fiecare joi, la sfârșitul lunii, ba chiar să ne petrecem zilele de naștere împreună.

Nu știu cum o fi intuit J..., dar, înainte de următoarea întâlnire, fiecare a transmis alteia,  telefonic, scuze, uite la ce sunt bune telefoanele,   pentru amânarea  datei..

…………………………………

A trecut un an..

 noi, femeile-o sintagmă  neconvingătoare..

p.s. la voi  este altfel?