sâmbătă, 1 noiembrie 2014

cutiuța cu întrebări


În ciorchini rătăciți printre frunze, înfloreau timizi cireșii. 
Grădina boierească îmbrăca haină  curată, pictată în alb și verde.
Pufăind  greoi din nelipsita-i țigară  gălbuie, răsucită  din  foi de tutun tocat mărunt, presărat  cu zgârcenie în  bucățica de ziar, păstrată  pe firida sobei, Moș Nicolae trecea  printre rândurile de  pomi.
Îndepărta un ram uscat, oblojea răni săpate  în trunchiurile bătrânilor  cireși, arunca bucuros în căciula,  tocită  de atâta purtat, bureții iviți după ploaie, buni de pus la fiert pe plita lor mereu  încinsă.
De ce  locul cel mai frumos  de pe  ulița noastră se numea  Grădina boierească aveam să aflu mult mai târziu, la școală. Domnul Tică Dumitrescu  ne-a spus  așa, mai pe ferite,că la noi  în sat  locuise, vreme de   mulți ani,  o familie frumoasă și bogată,  ridicată într-o noapte târzie și dusă tocmai în Bărăgan.
În zvon de frunze și  flori, cireșii tăinuiau povestea boierească...
Cum m-am trezit eu în preajma lui Moș Nicolae și a babei lui, tușa Dumitra, nu știu.
Ce-mi amintesc cu mare drag este că în odaia lor bună, cu miros dulceag de pere dolofane, înșirate frumos, una lângă alta, pe o masă lungă maronie, pe ramele ferestrelor și pe firida sobei, am  descoperit într-o seară  ceva  ca o minune.
Tocmai venisem de la școală.
 M-a strigat la gard tușa Dumitra. Avea ceva jucăuș în  uitătură.
În  doar câteva clipe, am trecut pragul odăii lor  mari. 
Vorbea cineva, parcă și plângea. Un copil. Altcineva povestea.
Vocile veneau dinspre peretele  cu două ferestre. Dintr-o cutie pe care moș Nicolae o fixase  pe un răftuleț.
Un aparat de radio. O minune!
Din cutia maronie curgea o poveste..
Peer Gynt!
Cât să fi stat eu acolo, nu mai știu.
Ce știu bine de tot este că , în fiecare seară de miercuri, până când tata a pus și el în perete un  radiou micuț, căruia nu-i mai știu marca, de cum mă întorceam acasă de la școală, aruncam ghiozdanul și fuga! la  cei mai buni dintre vecinii pe care i-am avut vreodată.
Ascultam teatru radiofonic.
Acolo sufletul meu de copil a învățat să se întrebe.
 Astăzi- o fi întâmplare sau nu- este Ziua celor duși. ..m-am gândit la cei doi bătrânei, la  minunea  cu glas de copil, la serile noastre cu aromă de pere zemoase.
De la prietenă, tocmai am aflat că  în prima zi de noiembrie  se sărbătorește Ziua Radioului.
Dincolo de fereastra mea,  un nor roșcat, cu margini  rozalii împrăștie aer tomnatic.
Atâta calm.
Atâta pace!

7 comentarii:

  1. Ei, draga mea, asta este cu adevarat o poveste de cinstit radioul. Pentru la anul, incearca sa o trimiti pe adresa Radio Romania Actualitati, de ziua lor! Sigur nu va trece neobservata!
    Te imbratisez, doamna mea. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. O să țin minte, dragă Gabi!
    Și o să le spun că, de atunci, ascultând, am învățat să văd și altfel. Să văd cu ochii sufletului.
    Și n-o să uit să le spun că după muzica trimisă de cutiuța din perete am învățat și să dansez!

    Apoi, o să le citesc un poem, de Eugen Jebeleanu. Cine-și mai amintește astăzi de ”Surâsul Hiroșimei„?
    Sau de ”Elegie pentru floarea secerată? „și de niște voci inconfundabile?

    Civilizație
    O crâșmă.Radio și muzică
    de dans.
    Un om în crâșmă
    lângă radio și lângă
    muzica de dans.
    Și mâinile acelui om,
    ce bat în masă
    ritmul dansului..
    și fața omului, încremenită.
    Mâinile
    despărțite
    de ceea ce gândește omul..

    RăspundețiȘtergere
  3. (pentru aducere-aminte~)

    https://www.youtube.com/watch?v=y5f1xZydvIg

    RăspundețiȘtergere
  4. O poveste zemoasă cu parfum de pere şi muzică. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Îmbrățișez cu mare drag gândul- poem de Zvărlugă!

    RăspundețiȘtergere
  6. Când eram copil voiam sa construiesc aparate de radio. Si chiar am construit. Ehei! Pasiunile copilăriei!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.