„Ne scapă mereu în viață câte ceva,

de aceea, trebuie să ne  naștem mereu.„

Mi se întâmplă uneori, fără  să mă fi pregătit pentru  asta, să trăiesc atât de  frumos clipa, că  mi-aș dori  să o prind în căușul palmei. Și când mi s-ar face dor, să-i pot deschide  zbaterea  aripii.Și căldura  sufletului.

M-am uitat aseară la „Oamenii Timpului„, Iași, ediția a III-a. 

Și l-am ascultat pe Maestrul Ilie  Gheorghe .
„Cel mai bun Iona”, cum l-a numit  prietenul său, creatorul piesei, Marin Sorescu.

Și l-am văzut  pe marele artist,  așezat „în cupola timpului fără de sfârșit, fără de început„.

https://www.youtube.com/watch?v=q2aQHIEcHhU

„Eu cred că există, în viaţa lumii, o clipă când toţi oamenii se gândesc la mama lor. 

Chiar şi morţii.
 Fiica la mamă, mama la bunică, bunica la mamă... până se ajunge la o singură mamă, una imensă... 
 - Ce linişte trebuie să fie atunci pe lume! 
În momentul acela, dacă-ar striga cineva ajutor, cred c-ar fi auzit pe-ntreg pământul. Dacă ar fi vreo sticlă goală pe-aici, aş scrie un bileţel, l-aş pune înăuntru şi l-aş lansa pe mare. 
- Mamă – aş scrie – mi s-a întâmplat o mare nenorocire.
 Mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit ea. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară... Şi dacă nu a doua oară, poate a treia oară. Şi dacă nici a treia, poate a patra oară. Poate a zecea oară. 
Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu!„
Marin Sorescu, Iona