nevăzută orchestră, sufletul

Sunt zile care  nu păstrează  mai nimic  din ce a fost, detașându-se printr-o excesivă limpezime de ieri. 
Altele  te ajută să extragi curaj  chiar din teamă, să transformi o înfrângere în  ceva  înălțător.
 Era o dimineață de Crăciun, 2007.

http://incertitudini2008.blogspot.ro/2007/12/mesteacanul.html

 Nu știam  mai nimic despre  computer, auzisem  ceva despre  blog.  A fost să fie. 
Blogul meu a crescut, mesteacănul  este tot mai înalt, lumea  s-a schimbat, unii dintre prietenii de atunci sunt pulbere  de stele, alții au tras obloanele, eu însămi  fac vizite tot mai rare pe ici pe colo, mi-a rămas neschimbat acel  fel de a  visa cu ochii deschiși, de a mă minuna în fața  unor nimicuri  pline de candoare!
De a trăi farmecul lecturilor care nasc stoluri de emoții  calde, subiective, magice!
”Toate gesturile  tale sunt păsări. Rândunică atunci când te apleci spre mine, condor când mă privești, acvilă în  extazele tale de orgolioasă indiferență.
Ești numai fâlfâit și  zbatere de aripi...”
Fernando Pessoa, „Cartea neliniștirii„, pagina  340