O excursie este- hai să-i spunem- un act opțional: într-o bună zi, decizi să vezi locuri pe care nu le-ai văzut niciodată sau să le revezi pe cele cunoscute cândva, dacă asta simți că vrei să faci.
Ideal este, cred, să fii însoțit(ă) de persoane cu care să poți schimba opinii, să nu te grăbească nimeni și nimic, să rămâi cât simți tu că vrei într-un anume loc, să treci mai în grabă pe lângă altele.
Cum ziceam, așa ar fi ideal.
Poți, însă, la fel de bine, să-ți încarci sufletul, dacă, grație tovărășiei unor prieteni te trezești în mijlocul copiilor. Au ei un fel anume de a retrezi în tine acel fior care poate vedea nu doar cu ochii: copiii văd lumea cu
bucurie.
Dincolo de bombe și violențe de toate felurile, pe care adulții secolului al XXI-lea nu ezită să le scoată la înaintare, copiii fac viața frumoasă și, cumva, ating realitatea cu vărguța fermecată, împrumutându-i ceva din exuberanța lor vioaie.
Da! am văzut și am revăzut, cu suflet de copil, părți știute și neștiute din Bucovina!
Un colț de rai în șapte zile!
Am avut noroc
de compania deosebită a unor faini tineri colegi : Corina Dumitrescu,Lavinia Orășanu, Sebi Florescu, un profesor de geografie îndrăgostit de meserie și de călătorii !
N-o să-ți vină să crezi câte am văzut, pentru că a fost o excursie complexă, bogată, foarte interesantă , un uriaș buchet de obiective: istorie, legendă, filozofie de viață, geografie, etnografie, poem și poezie, port și tradiție, trecut și prezent laolaltă, omul în pământeana- i trecere, dăinuind cât o eternitate.
Dacă ar fi să fac un rezumat, am început, cum era și firesc, cu trecere prin Câmpulung Muscel, Rucăr, Bran,ce spectacol halucinant, cineva a bătut parcă în cremene și munții și-au deschis porțile,în Chei, au țâșnit parcă în clocot adâncurile . Mărturie sunt două splendide lacuri, unde facem popasuri : Sfânta Ana și Lacul Roșu, pe maluri, tăcută, pădurea cată spre cer, se leagănă apa în unduiri calme, pământul și cerul își dau mâna în scurgerea vremii.
Și când soarele se pregătea să se-nvăluie în nori mergători , ajungem la Gura Humorului, unde, vorba lui Nică a(l) lui Ștefan a Petrii ne-a fost și masul în toate cele șase nopți.
Primele pe listă au fost mănăstirile Voroneț, Moldovița, Sucevița- sacru și estetic, perfectă armonie în marele ritm cosmic,înainte de a păși pragul lăcașului, privirea se odihnește pe pânza nemuritoare a picturilor exterioare;albastru, galben, verde- frumusețe, jertfă, credință.
Scut popas la Centrul de Ceramică de la Marginea.
În ziua următoare, alte locuri ne-au încântat ochiul și sufletul : bătrâna Cetate a Neamțului, scut în calea atâtor vitregii de tot felul. La Humulești am lăcrimat cu un ochi și am râs cu celălalt, tovarăși de petrecere fiindu-ne Nică și toată a lui copilărie ,cuibărită în atâtea povești.
Vederea ne-a fost mereu mângâiată de verdele câmpiilor și de satele frumoase presărate cu case tot una și una, adumbrite de pomi și de flori, până la Casa de la Vovidania, a lui Visarion Puiu, unde am regăsit ceva din taina copilului Sadoveanu, nins mai apoi de anii bătrâneții suferinde.
Zâmbea de după nori soarele grăbit spre culcare, când am ajuns în liniștita Agapie, în ale cărei picturi și-a pus toată măiestria tânărul,pe atunci, Nicolae Grigorescu.
Era joi, soarele se ridicase de câțiva stânjeni peste dealuri, când am ajuns la Ruginoasa lui Vodă-Cuza, iar mai apoi, la Cucuteni.
La amiază, coboram treptele tocite de vreme și de amintiri către Bojdeuca din Țicău- duioasă aducere-aminte în povești și imagini, toate dominate de figura inegalabilului povestitor, Ion Creangă.
Mânăstirea Neamțu, tezaur de icoane , potire, și sfeșnice.
Icoana Maicii Domnului cu trei mâini!
Mai apoi, câteva ore bune, am bătut cu piciorul Gura Humorului,în drum către mânăstirea cu același nume, am intrat într-o falnică gospodărie, unde o femeie cu privire de bucovineancă iscoditoare ne-a purtat în lumea ei de cusături, ii și cojocele, covoare și sumane,ștergare și vase din lut, perdele ajurate, icoane și mărgele, tulpane și bete în toate culorile firii.
Ne-am răcorit cu apă rece ca gheața din fântâna de lângă poartă, undeva susura un izvor, scăpăta soarele printre crengi încărcate de rodul merelor timpurii.
Frumoasă zi de vineri- întâlnire, la el acasă, în Ipoteștii mereu picurați în metafore, cu nemuritorul spirit al lui Mihai Eminescu.
La Iași, ne-a întâmpinat verdele răcoros al Copoului, adunat în candoarea teiului eminescian, încorsetat cu iubire”Multe trec pe dinainte,/În auz ne sună multe,? Cine ține toate minte/Și ar sta să le asculte„?
Se înalță măreață în lumina fierbinte a amiezii silueta Palatului Culturii, avem vreme doar cât să vizităm „Muzeul de Artă”, tragem cu ochiul către casa Dosoftei, doi pași mai încolo trecem poarta Mănăstirii„Sfinții Trei Ierarhi„ cu fastuoasa-i nișă în care sunt păstrate moaștele Sfintei Paraschieva din Epivat.
A doua zi, mergem la Arbore și la Putna, ne plecăm frunțile în fața mormântului marelui Ștefan, ne amintim pios de povestea Stejarului din Borzești,culegem lumină în gând pentru sufletul maicii Benedicta, Zoe Dumitrescu- Bușulenga, urcăm și la chilia lui Daniil Sihastru, apoi la Dragomirna și de acolo,în bătrâna cetate a Sucevei,ale cărei ruine poartă pecetea zbuciumatei noastre istorii.
Dacă vrei să te privești în adâncului sufletului, mergi în Bucovina!
Toate vorbesc: stâncă și fagi, ape și drumuri în ocol de cetăți, mânăstiri și izvoare, pietre și flori, galben de soare, verde în pletele pădurilor de acum cam sărace, râuri în lacrimi, albastru și verde, roșu aprins în vâlvătăi de apus, marele Ștefan, Eminescu și Creangă, Cuza și Kogălniceanu, sate și case cu ochi de lumină-n ferestre, chilii și măicuțe, morminte, cetăți și călugări,turme de oi și de capre, pridvoare înflorite, vile cochete, rânduială în lucruri, provizii de lemne frumos rânduite, lanuri și căpițe, ca vechii soldați, Obcinele și Siretul, văi și tăpșane,cerul curat-acoperiș pentru toate ce sunt.
Și omul, mereu răbdător.
Ca și cum, Dumnezeu și-a revărsat, peste tot, lacrima dorului.
”N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.„ Mihai Eminescu, La Bucovina
