Profesorul meu de pe vremea aceea

nu-și luase, încă, licența   în litere.”

În roman se declară „Corigent la limba  română”, în realitate, pe vremea  când   bătea străzile orașului”în care  plouă/ de trei ori pe săptămână„,cunoscutul  scriitor  simbolist de  mai  târziu,Ion Minulescu, născut la 6  ianuarie 1881, în București, a  rămas chiar repetent.

În clasa a  VI-a de liceu,într-o zi, profesorul  lui de  Limba română îl descoperă la doamna Kety Ceaușoglu, pe care și dascălul o frecventa. 

Pedepsirea  curajosului adolescent îndrăgostit se va aplica după  ce elevul va comenta  într-un mod personal subiectul primit la teză”Umbra lui Mircea.la(La) Cozia„  spunând că  primul vers ”Ale turnurilor umbre peste unde stau plecate” era fals, pentru că  Mânăstirea Cozia nu a avut niciodată turnuri, ci turle, iar umbrele acestora  nu  pot ajunge  să se oglindească în apele Oltului.

Astăzi am răsfoit cu emoție ”Proza” lui Ion Minulescu,  nu doar pentru că filele cărții pe care  mi-am cumpărat-o în urmă  cu mai bine de trei decenii poartă urma  parfumului profund al trecerii vremii, ci, mai ales, pentru că romanul amintit debutează cu o splendidă descriere a orașului în care locuiesc, nins blând astăzi, ca-ntr-o poveste.

”Pe vremea aceea, singurul bulevard al orașului pornea

 din piața gării,străbătea grădina publică drept în două și se  sfârșea  în fața primăriei. Astăzi, bulevardul a fost prelungit. Capătul lui cel nou a crescut parcă din mijlocul grădinii publice, ca tija unei zambile liliachii dintr-un ghiveci de pământ smălțuit cu verde. Privită pe  planului orașului, din clopotnița cu ceasornic a bisericii  Sfântul  Nicolae sau din aeroplan, grădina publică îți pare   azi un om tras în țeapă, un pui de găină la frigare sau o enormă măslină de Vollo, înfiptă în scobitoare.

Restul orașului nu s-a schimbat aproape deloc. Se târăște ca o viperă de-a lungul Argeșului și ,din an în an, se întinde ca să pară mai mare. A rămas însă aceeași reptilă fără picioare, cu coada proptită în cimitirul ovreiesc și cu capul strivit între spital și pușcărie.

În schimb, vipera  s-a civilizat. Străzile au fost pavate cu asfalt și luminate cu electricitate.

Luna plină a fost expulzată din grădină publică tocmai la Trivalea...”

”Este orașul în care  mi-am petrecut copilăria, în care am iubit prima oară și în care am rămas  corigent la limba română...” Proză, Ion Minulescu, pagina   164.