”„Noi trebuie să vrem să devenim oameni„

”Viața mea  a trecut  de parcă   nici  n-am trăit”. 

Vorbele astea mi-au rămas în minte,când,  l-am văzut la televizor, cu nu prea mult  timp în urmă, în”Livada de vișini, de Cehov. 
 Păstra ceva din atitudinea lui demnă de odinioară, vocea  își pierduse însă  aceea unică rostire, iar trupul nu mai era deloc ascultător.
Astăzi am aflat că sufletul lui  Ion  Besoiu   a urcat la cer. 
Pulbere de stele!
Eu o să  mi-l amintesc pe Anton Lupan  din „Toate pânzele  sus„!