motto:„Doar spicele și caii din zăvoiOr sa tânjească veșnic dupa mine.”
Serghei Esenin
Frumos ca un înger, romantic cât toți îndrăgostiții laolaltă,
neliniștit până la paroxism, în cei treizeci de ani, cât a fost în trecere pe
pământ, fie în preajma unor celebrități, fie adunându-se cu întâmplătoare
bizare figuri , care se adăposteau sub umbrela faimei lui, copilul minune al
literaturii ruse, Serghei Esenin-toată dimineața i-am recitit poeziile-a fost
un genial poet.
Ca om, era imposibil de înțeles, tragic și sublim!
Dacă te gândești doar că a crescut într-un necunoscut și îndepărtat sătuc, pe lângă niște bunici foarte săraci, după ce părinții l-au abandonat.
Că la nouă ani, scria deja poezii, nu în joacă..
Că a iubit cu patimă, că a iubit până dincolo de fire!
Sau că, într-un timp foarte scurt, a avut cinci căsnicii, una mai ciudată decât alta, și nici el nu prea știa câți copii a risipit în tumultuoasa-i scurtă viață.
Deseori, ii era mai ușor să fie împreună cu oamenii pe care ii disprețuia..
Sfârșitul lui?
tragic!
Poetul?
Uriaș!
Ca om, era imposibil de înțeles, tragic și sublim!
Dacă te gândești doar că a crescut într-un necunoscut și îndepărtat sătuc, pe lângă niște bunici foarte săraci, după ce părinții l-au abandonat.
Că la nouă ani, scria deja poezii, nu în joacă..
Că a iubit cu patimă, că a iubit până dincolo de fire!
Sau că, într-un timp foarte scurt, a avut cinci căsnicii, una mai ciudată decât alta, și nici el nu prea știa câți copii a risipit în tumultuoasa-i scurtă viață.
Deseori, ii era mai ușor să fie împreună cu oamenii pe care ii disprețuia..
Sfârșitul lui?
tragic!
Poetul?
Uriaș!
Râul lunii curge peste văi
Sterpe… Crânguri… Inimă nătângă,
Vezi, răsunătorii zurgălăi
Iar au prins în hohote să plângă.
Drumul alb mă duce ca pe sus
Drumul drag cu rătăcirea-i lungă,
Drum pe care fiecare rus
Vrea tot mai departe să ajungă.
Sănii, sănii ! Asta-i viaţa mea !
Paltinii dau aripi prospeţimii
Tatăl meu este ţăran sadea,
Deci şi eu sunt fiu al tărănimii… .
Vezi, răsunătorii zurgălăi
Iar au prins în hohote să plângă.
Drumul alb mă duce ca pe sus
Drumul drag cu rătăcirea-i lungă,
Drum pe care fiecare rus
Vrea tot mai departe să ajungă.
Sănii, sănii ! Asta-i viaţa mea !
Paltinii dau aripi prospeţimii
Tatăl meu este ţăran sadea,
Deci şi eu sunt fiu al tărănimii… .
"Deseori, ii era mai ușor să fie împreună cu oamenii pe care ii disprețuia",,,de ce oare?!!!
RăspundețiȘtergereTocmai m-am întors din pădure, ador tăcerea ei albă! da,în pădure este multă zăpadă, este iarnă adevărată.
RăspundețiȘtergereM-am întâlnit cu un Domn foarte trist, ne știm de mulți ani, soția lui mi-a fost colegă de catedră. Nu vreau să povestesc despre tristețile acestui ardelean profund, împăciuitor, echilibrat, dar mereu, cu multe întrebări.
Vorbim despre câte în lună și-n stele. Cu un surâs tragic, îmi povestea cât de penibili sunt cei care îi recomandă să fie „pozitiv„, să gândească „pozitiv”.
Și tot vorbind,îmi spune despre un personaj dintre acelea care stau prin cârciumi. ”Da, zice domnul profesor, poate că ei, beți fiind, gustă fericirea”.
Eu m-am gândit la Esenin-ce căuta el? poate chiar simplitatea fericirii. poate...
Romanticii si fericirea?...nu,astia au suferit mereu!Vb lui Goethe"Clasicismul e sanatate,romantismul...boala!"
Ștergere„Mamă, tu ai, parcă, vocația tristeții...”
RăspundețiȘtergere