Mască peste mască

„O mască dați-mi! Mască peste mască!
De-acuma ochii răi n-au să-mi cunoască
Metehnele, și masca va roși
În locul meu””

W Shakespeare

Cât suntem (de) adevărați/cât suntem actori?
Că actorii sunt oameni ,nimeni nu poate nega;
că toți oamenii ar fi actori este o chestiune discutabilă.
Ca să fii actor, trebuie să ai talent. Și memorie.Și încă mult mai mult-acel ceva , care să te facă special. să treci de la o stare la alta,să iti asumi nu știu cate categorii de personalitate, câte existențe, câte destine...și toate astea, fără ca personalitatea proprie să fie afectată in adâncurile ei.

Poate că și noi, oamenii obisnuiți, suntem în fiecare zi, dacă nu, chiar în cuprinsul aceleiasi zile, alții; în funcție de conjuncturi, de semenii pe care ii întâlnim, de relațiile noastre, serioase sau întâmplătoare.
Cineva zicea ca împrumutăm măști, le purtăm o vreme, le abandonăm, construim altele și tot așa.
O fi, cine mai știe?

Jucăm roluri, unele dragi, altele costisitoare, unele dureroase, zâmbim, lăcrimam, suntem regizori fără specializare, actori pe o scenă cu sau fără cortină, nu cerem aplauze, viața ne dăruiește ce vrea ea.