despre noblețe în vremuri mai puțin obișnuite

Drumurile  mele  în lume au  început  așa, pur și simplu, fără să-mi dau seama.
Într-o zi, o colegă de cancelarie, profesoară de fizică, soție de marinar - nu-i mai rețin numele și-mi pare rău-  mi-a povestit că soțul ei,, care cutreiera , temerar, lumea, i-a sugerat  să se ducă în excursii.  Ea l-a ascultat și  mi-a

 transmis  și mie un fior, care se ascundea undeva într-un colțișor de suflet încă din anii de liceu când, o  costelivă  domnișoara  Lupescu, altfel  excepțională profesoară de geografie, într-o oră ne-a   povestit despre Andaluzia
Îmi  dădea  câte  un 9,, dar , nu la foarte mare distanță și câte un 4,  le  proteja pe colegele mele de clasă, fostele-i eleve din gimnaziu,  cărora le-aș  fi  tras eu câte o palmă, dar nu sunt agresivă.
  Și ne-a spus:
-Fetelor, dacă veți   deveni mămici și veți avea  o fată, să o botezați  Andaluiza:  Sună atât de  romantic,  atât de   aproape-departe!”
Se referea la Andaluzia!
Nu știu dacă acestea  îi vor fi fost cuvintele, eu  am simțit că în ora aceea de geografie   mi s-a cuibărit în suflet ceva special . Un dor  fără. sațiu, vorba poetului!
Domnișoară bătrână, elegantă fără ostentație,  tobă de carte, cred  că   trăise vreodată o dramă în iubire.
 Un dor de a vedea lumea la ea acasă!

  Am reușit să  văd mare parte din Europa  într-un grup organizat.

 Colega mea, nevasta de marinar, m-a ajutat  să  mă hotărăsc.  în  a cunoaște cât îmi permiteam  economiile de profesoară, ai cărei  fii nu maiaveau   nevoie de ajutorul ei financiar..
Iată-mă, așadar, într-un grup  mixt, nu doar  ca genuri,  jumătate  bucureșteni, jumătatea cealaltă din Miercurea-Ciuc.

Sta să  apună soarele în  într-o zi de vară, când, pe  Guadalquivir, mi-am amintit de   tulburătoare domnișoară  Zoe  Lupescu.
Sclipea  divin apusul,  se legănau  valurile, sta să apună soarele  cu discul lui de aur cu tot. Croaziera pe Guadalquivir  mi-a amintit de romantismul înăbușit al    domnișoarei  Zoe  Lupescu.

Grecia!
  Căldură insuportabilă, nu aveam încotro, zilele fugeau.
  Peștera lui  Zeus!
 Cred  că  o poză/ două, pe vremea aceea, din 2005 cred, aveam un aparat  de fotografiat greu, rusesc,  am surprins  câteva imagini.
 Coboram, fiecare  cum putea,  treceam unii pe lângă alții,uscat, dealul  grecesc cu meandre și pietre ,  căldura  sufocantă, oboseala ăși  spuneau cuvântul.
 M-am oprit, am cules câteva floricela, , crede-mă, le șterg de praf, nu pot să mă despart de ele....
Domnu  doctor  (  îi știu numele) a trecut în viteză  ,  urma fiul lui, apoi  fata, doamna  venea greu de tot, dealul  uscat  era tot  mai abrupt,  mi-am continuat drumul, am ajuns  la autocar.
 Bogdan, organizatorul excursiei,  ne-a  înmânat , când toți  au sosit, pachețele cu mâncare pentru drum.
  Până atunci, fuseserăm niște răsfățarti   cu  talentelele culinare grecești.
  În  încheiere, grecii  ne-au dat pentru  muuulte ore de mers cu autocarul, doar așa, cât să nu  murim de  foame.
  Locul meu    era  paralel cu al familei  domnului doctor.
 El a descgis  punguța  maronie,  a scos un șervețel cu care și-a curățat, cât s-a putut mâinile, apoi  a așternut  batista pe miniscula  măsuță  cu care era înzestrat fiecare scaun,  a potrivit-o și  a ordonat „feluril de mâncare e”: o bucată de  pâine, un triunghi de brânză topită, un ardei gras, câteva  măsline  și o  prăjiturică  în crăticioara ei de  hârtie  gălbuie.
 La gât , și-a prins  al doilea șervețel.
 Cu mișcări  de   lord, a înghițit fiecare bucățică, fiecare  fărămitură,  a strâns totul și , după ce  a  depus   bulgărașul  de resturi, care nici nu erau resturi, în  sacul  destinat  gunoiul, a tras un pui de somn.
Nu știu ce  mai fac  domnul doctor și familia lui, ce știu este  că , în câteva rânduri  mi-au apărut în minte  întâmplările petrecute în urmă cu mai bine de cincisprezece ani.
  Învăluite într-un sentiment cald, chiar tandru.
Mi-am reamintit astăzi, din nou.
  Trăim vremuri grele, grele de tot.
  Nu mi-am făcut provizii, nu am putut, poate  că așa sunt eu construită., să cumpăr  cât se cuvine
  Noroc  cu  o   tânără  colegă de meserie, vecină, care se îngrijește  ca frigiderul meu să nu plângă.

Am citit  că un primar nu știu de unde  a primit mită în vremurile astea în care unii  nu  au ce să le pună copiilor pe masă, că un asistent medical  a furat din spital  măști și mănuși pe care le-a  vândut  apoi la suprapreț, , că niște vecini  au hăituit-o pe vecina lor, asistenta contaminată....
Omul:
prinț, cerșetor,  hoț, cult,  ospitalier,  credincios,  abandonat, înavuțit,  petrecăreț  fără opreliște,  cu frica lui Dumnezeu, arțăgos,  politician,  analfabet funcțional,  cooperant, grijuliu, reclamagiu, fustangiu,  sabotor pribeag,  răbdător,  elegant,  dezinteresat, trădător, dedicat ,chibzuit, sperios, zeflemist, cosmopolit,  delirant, onorabil,  divorțat,  abandonat, optimist,bătrân, bolnav,  tânăr, în putere,  egoist,  generos,  bogat, sărac, parvenit,  cartofor, neobosit,  gură- cască, limbă-spartă, strângător, zeflemist, onorabil, peticit,  panicat...
 Acesta este omul  pe care  Dumnezeu l-a creat?