dinte pentru dinte

povești adevărate pentru prieteni.

Era  înainte de  89 cu  nu mai știu câți ani;cu puțin înainte de sfârșitul anului școlar. Elevii a  căror  profesoară și dirigintă eram se aflau în clasa a VIII-a.

Pe atunci, la începutul fiecărui trimestru, în prima ședință cu părinții, la care participau și elevii,  le citeam regulamentul școlii. Cred că era  valabil pentru toate școlile din țară.

  Ei ascultau, poate  că aveau loc discuții,

oricum, în caietul meu, caietul dirigintelui,  aveam toate semnăturile  părinților  că  vor veghea  la  respectarea tuturor regulilor de  conduită ale  copiilor lor.

  Băncile aveau câte două locuri,  erau confecționate  din lemn și se prindeau  în  câte un suport metalic , astfel încât, atunci când copilul se ridica, scaunul lui se lipea de spătarul băncii.

 În regulamentul despre care vorbeam, se consemneze că , în pauze, elevii nu aveau voie să alerge prin clasă.

 Ai văzut copil  cuminte?  care să stea  locului 10 minute? 

 Greu de presupus.

  Într-o recreație,  doi elevi din clasa mea au alergat printre  băncile care, oricum,  nu lăsau  un spațiu prea mare 

între rânduri, clasa  fiind numeroasă.

  Parcă îi văd pe amândoi, deși acum  vor fi trecut de 45 de ani.

  G.D și  D. M.

Cel din față a alunecat, o fi încercat să se prindă de bancă, și, având  viteză, s-a lovit( cu gura deschisă) de partea metalică a   băncii. 

S-a lovit foarte  tare.

 A  rămas  fără un dinte  din față.

Cazul era  dificil. 

 Am primit ajutor de la cabinetul medical, am chemat familiile, oamenii erau la serviciu, oricum a fost mare  tevatură.

Seara, am vorbit la telefon cu părinții fiecăruia și am stabilit să ne vedem împreună cu ei și cu copiii lor.

A doua zi, când am trecut  prin clasa mea să văd cum mai stau lucrurile-chiar inspirată  sau norocoasă  a  fost apariția mea- fost tatăl copilului rănit, inginer  într-o uzină mare din oraș, era în clasă,  cu o falcă în cer și cu una în pământ. 

 Venise convins că trebuie să-i aplice singurului vinovat o lecție pe care să o țină minte.

Adică,  dintr-un pumn, să-i scoată  un dinte.

Ca să înțeleagă suferința  copilului  său

Bineînțeles că  nu s-a întâmplat  chestia asta.

  Nici nu mai știu  ce măsuri disciplinare  am luat, cu amândoi, pentru  că nu exista un singur  vinovat, deși  doar unul dintre elevi trecuse prin mari dureri, celălalt alegându-se  cu o spaimă cumplită și, probabil, cu  sancțiuni primite acasă.

Au trecut  niște ani buni de atunci.  

 Într-o zi, crede-mă, nu am niciun motiv să exagerez,  aveam o problemă cu un dinte.  M-am dus într-un  centru stomatologic din centrul orașului. Nu știam că  în respectiva unitate lucrează mai mulți medici, nici  că sunt acolo și niște studenți practicanți.

 În așteptarea  medicului  la care fusesem repartizată, mi-am aruncat privirea prin acel mare  cabinet.

 Undeva,  în halat alb,studentul la stomatologie,  GD,fără să schițeze  vreun gest  că  m-ar revedea, s-a  întors  cu spatele.

Nu am pus întrebări  nimănui, mi le-am adresat  doar mie:

cum poți face tu,dirigintele- profesor, ca răul să nu se întâmple cu niciunul dintre elevii tăi?

cât contează educația  primită  de către elev  în familie?

  Și m-am  mai întrebat așa. din când în când, ce fel de părinte, ce fel de  medic stomatolog  va  fi ajuns  GD?.

Este o toamnă greu încercată cu tot felul de evenimente, într-una  dintre  cele  mai frumoase țări europene,cetățenii iubitori de țară au ieșit  să curețe urmele  unui dezastru pricinuit  de  alte  ființe umane, la  noi, într-o școală,  un tânăr  a  rănit grav o profesoară și un coleg mai mic, pe motive  doar de el  înțelese.

  Soluții?

 Cine are soluții pentru a face  din rău  bine?