le desparte drumul,

 acoperit cu pietricele, rămase după  ce  s-a turnat asfalt  pe șoseaua principală.

Vin aici cam o dată pe săptămână. De câțiva  ani buni. 15 minute cu mașina, de la ieșirea din oraș.

N-am zărit niciodată copii în curte, nici vreo doamnă cu catalog,  pentru că  fiind școală primară , se  învață intr-un singur schimb.

 Gardul  s-a prăpădit cam din primăvara trecută. Pereții poartă urma iernii lungi . Și a ploilor dese și zbicite.. Buruienile  s-au luat la intrecere cu   pomișorii de peste pe drum.

 In fața bufetului , vecin  cu biserica , un soldat verde, cu mâna la chipiu de când l-a șlefuit artistul, ține  la gât coroana cu frunze uscate, agățată de cineva , prin iunie, când lumea a  petrecut de Ziua satului.

Nici  cârciuma  nu avea gard  cu  vreo lună în urmă.

Clienților nu le pasă . Stau  câte trei-patru , in jurul meselor roșii. Când intru să cumpăr apă,  mă feresc de ochii lor, cătând chiorâș.

Par mereu supărați, de aia își domolesc revolta in paharele   prea repede golite.

A venit toamna!

 Bălăriile,  rușinate de atâta ședere, s-au mai ofilit. Frunze galbene  cad din castanii de peste stradă.

Școala și cârciuma au garduri noi. Croite după același tipar. Aceeași firmă, îmi zic în gând. Așa sunt eu, caut scenarii. Nu facem toți la fel?

  S-a dus vacanța..

 Cu gard nou  și poartă, copiii sunt feriți de cîinii  pribegi.

Școala  arată la fel  ca atunci când  a început vacanța.  Bucăți mari de  tencuială se țin  in coajă, de anul trecut,  când  s-au pus geamuri termopan

Nu știu cine conduce primăria, este o scăpare, nu știu  nici dacă  cineva de la școală  o fi simțit  că ar  s-ar fi putut vărui pereții chiar  cu bani ceva mai puțini, dacă toți se plâng că bugetul  este sărac.Și tot vorbim de solidaritate.

Ce știu este că  astăzi este în 13 septembrie 2010.

 Începe școala.